Te(c)stul muzical. „Descurcareala“ la romani

„Tacere/ si resemnare/ tacere – acolo-am vrut sa bat/ resemnarea-i vinovata pentru tot ce s-a-ntimplat/ tacerea nu e buna de nimic/ lupta pentru orice drept pe care ti l-au luat…“ (Implant Pentru Refuz). A inceput un nou an universitar. Ca de fiecare data in ultimii 16 ani, jurnalele de stiri ne arata camine insalubre, in constructie sau cu un numar insuficient de camere pentru a-i primi pe toti studentii care au dreptul la cazare. Vedem rectori, decani, administratori ridicind candid din umeri si oferind explicatii peste explicatii; nici unul dintre ei nu ofera, insa, solutii. Ne-am obisnuit, parca, cu acest spectacol trist, cu aceste explicatii timpe si cu o stare de lucruri pe care obisnuinta noastra o transforma, din anormala, in normala. Nu mai putin obisnuiti par a fi studentii lasati sa stea ore, uneori zile intregi cu bagajele in mijlocul drumului. Am vazut studenti cazati in camine muncitoresti sau in sali de lectura, cite 16 in camera. Am vazut studenti in camere fara mobilier, nezugravite sau chiar fara ferestre. intrebati „si ce-o sa faci acum?“, raspunsul lor a fost, invariabil, acelasi: „o sa ma descurc“. „Descurcareala“, la romani, asa cum o descria si Laurentiu Ulici in Mitica si Hyperion, […]