Testăm intoleranța?

Pe 3 iunie, postul public de televiziune, TVR1, a avut inspirata idee de a-i aduce, fața în față, într-o dezbatere de peste o oră, pe reprezentanții Coaliției pentru Familie, cei care susțin referendumul de modificare a Constituției, care să prevadă, în legea fundamentală a țării, că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie“, și pe adversarii acestui referendum. În prezent, articolul 48 din Constituție sună astfel: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor“.

Emisiunea Recurs la morală a fost realizată, în mod profesionist, de Luminița Velciu, reușind să ofere un spațiu de dezbatere, în care să se audă ambele părți. La un moment dat, în a doua jumătate a difuzării, venind vorba despre democrație, Gheorghe Iancu, jurist, profesor de drept constituțional, spune că „democrația înseamnă majoritate“. Mihaela Biolan, sociolog, intervine și pune o întrebare: „Al Treilea Reich a fost o democrație? Majoritatea a decis, atunci, discriminarea și exterminarea evreilor. România, între 1939 și 1944, a fost o democrație? Antisemitismul de stat practicat atunci a fost un act de democrație?“. Juristul Gheorghe Iancu răspunde: „Doamnă, nu mai ocoliți istoria. Nu în `39 a decis Hitler să facă treaba aceasta, de-abia în `42, cînd a început să înnebunească“. În fața acestei afirmații stupefiante, care, de fapt, cauţionează traseul criminal al lui Hitler (om normal pînă în 1942?), în absența unor referințe la situația din România (stat național-legionar, legi rasiale împotriva evreilor, pogromuri la București și Iași, în 1941, evrei deportați în Transnistria), avem senzația că, de fapt, referendumul pune în discuție raportul dintre majoritate și minoritate, încercînd să limiteze (să excludă) drepturile minorităților.

Formularea „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie“ există în Codul Civil al României. De ce este nevoie să se treacă și în Constituție? Ce se urmărește, de fapt, cu acest referendum? Lucrurile nu sînt deloc simple și ar trebui să spunem răspicat că acest referendum nu face decît să producă zîzanie în societatea românească și așa fracturată. Se poate isca un incendiu, care să ducă la tulburări între majoritate și minoritatea sexuală. În definitiv, un stat are nevoie să-și protejeze minoritățile, să le respecte și să accepte dreptul lor la viață și la conviețuire socială, nu să se arate ca o putere în care forța decide. Da, o scriem aici, din acest colț de pagină: homosexualii au dreptul să existe în societate, care să le permită să nu se ascundă, să nu se ferească și să nu le fie teamă. Or, referendumul deschide calea transformării homosexualilor în proscriși, în paria, ceea ce este împotriva normelor și a cutumelor unei societăți democratice, unde toleranța, diferența și nonexcluderea sînt realități intrinseci. Or, a modifica un articol din Constituție, pe o chestiune reglementată deja într-o lege organică, arată o supralicitare a majorității. Avem de-a face cu o problemă în care o judecată rațională și tolerantă va face loc unor stereotipii și prejudecăți în care minoritatea nu se va mai simți protejată, ci expusă unui val de furie.

Chibzuința și răbdarea ar trebui să se manifeste și la oamenii politici, care nu pot trata această chestiune politicianist și populist (chiar n-ar trebui să ne înfuriem sau să-l ovaționăm pe Nicușor Dan, pentru poziția sa în fața referendumului, el încercînd, înainte de demisie, să provoace o dezbatere în partid, așa cum ar fi fost firesc; la antipodul acestui comportament din USR putem remarca modul în care PNL s-a aliat, printr-un protocol, cu liderii Coaliției pentru Familie, trîntind ușa oricăror dezbateri). Cele 3 milioane de oameni care au votat pentru organizarea referendumului (așa cum susține Coaliția pentru Familie) nu sînt 3 milioane de votanți pentru un partid sau altul. Ei pot fi membrii unui alt partid, răsărit peste noapte, care să cultive un discurs extremist și intolerant. Referendumul va fi important prin numărul de participanți la vot și prin rezultate. Scopul nu cred că este doar schimbarea unui articol din Constituție (oricum, este un referendum inutil, căsătoria între persoane de același sex nefiind acceptată legal în România), ci o formulă de a testa și de a promova intoleranța.

La adăpostul invocării tradiției (tradiție respectată oricum, bărbații și femeile vor continua să se căsătorească în România, fără să citească, mai întîi, articolul modificat din Constituție – vor continua să se căsătorească și la primărie, și în biserică), recompunem o realitate pentru confortul majorității. N-aş vrea ca acest referendum să dea naștere unor sciziuni resentimentare. „Fibra poporului român“ nici nu e afectată, nici nu e întărită prin acest referendum, dar poate fi un motiv de bulversare a raporturilor majoritate-minoritate. E nevoie de educație, în primul rînd, dacă politicienii nu se opun acestui referendum. E nevoie să se spună, cît de des se poate, că sîntem diferiți, iar diferențele sociale, de sex, de religie nu trebuie să afecteze libertatea fiecărei persoane, care trebuie să se simtă capabilă să afirme că face parte dintr-o societate care acceptă și cultivă – la modul responsabil, nu declarativ – diversitatea. O societate care chiar se preocupă de problemele grave ale familiei (abandon – școlar și familial –, violență domestică, sărăcie, slabă educație – de aici numărul mare de avorturi – în privința metodelor anticoncepționale) ar trebui să intervină cu niște lucruri concrete care să susțină familia, copiii și buna relaționare. Or, societatea, partidele, ONG-urile par paralizate, temîndu-se de reacții viscerale ale majorității, impulsionate de inițiatorii Coaliției pentru Familie. Nu, nu e așa: homosexualii au dreptul să iubească și să fie iubiți, să fie respectați, să fie cetățeni. E calea regăsirii umanității.