Ţine aproape

Sînt două vîrste şi tot două unghiuri de „acţiune“ poetică în cel mai recent volum de versuri al lui Alexandru Muşina, Regele dimineţii. Un unghi de cuprindere, cît mai larg posibil, prin care se încearcă accesarea şi integrarea filozofică a unei realităţi sociale şi istorice inconfundabile. E vorba despre ultimul deceniu al ceauşismului, uşor recognoscibil în Arhipelagul, prima secţiune a cărţii; şi pe care îl recunoaştem nu numai prin aspectele sordide şi personajele mizerabile („fiul lăbar şi plin de şopote veninoase“, „miliţianul tîmp, roşu-n obraji, mulţumit“) ridicate la puterea Epocii, dar şi prin parabolele destul de transparente în care îl fixează autorul. Fiul iernii, poem amplu şi cu o bătaie solemnă, aduce aminte de Budila-Express. „Noi“, „fiii iernii“, trebuia „să fim stropi strălucitori, de aur şi foc“; dar în „vremea Piticului“ şi „a Babei Păroase“ (aici începe o strofă de pregnanţă expresionistă), într-un timp „ros de şoareci şi carii“, am îngheţat, ne-am mortificat, rămînînd cu atît: cu „frumuseţea/ Cadavrului vînăt, cu interesante culori,/ De la morgă.“ Textul poate să fi fost scris încă din anii ’80 sau cu două decenii mai tîrziu. Alexandru Muşina a avut de la început ceea ce se numeşte maturitate artistică, dublată de o conştiinţă a […]