„Tot ce e static se risipeşte ca fumul“

„Tot ce e static se risipeşte ca fumul, tot ce e sfînt este profanat, şi oamenii sînt în sfîrşit siliţi să privească cu luciditate poziţia lor în viaţă, relaţiile lor reciproce.“  (1.) O stilistică apropiată de modernism Ar trebui, probabil, să încep prin a-i da dreptate lui Marshall Berman  (2.), care arată că ar trebui să delimităm locul gîndirii lui Marx în cadrul dualismului în care se împarte de obicei gîndirea noastră despre modernitate: „modernizarea“ economică şi politică, pe de o parte, şi „modernismul“ în artă şi cultură, pe de altă parte. Vom regăsi în mod sigur influenţa gîndirii lui Marx în cadrul discuţiei despre modernizare. Însă, dacă am analiza îndeaproape ceea ce a scris Marx în Manifestul său pornind de la sintagma „tot ce e static se risipeşte ca fumul“, dacă am fi deci atenţi la „dicţiunea ideilor“, focalizînd asupra dimensiunii cosmice şi asupra stilului vizionar al acestei imagini (reţinînd forţa dramatică a textului, ambiguitatea punctului de vedere şi tonul cu nuanţe apocaliptice), am recunoaşte semnele unei imaginaţii de factură modernistă. Ne-am aştepta să întîlnim imaginea risipirii şi a dezintegrării la Rimbaud şi la Nietzsche, la Rilke sau la T.S. Eliot în The Waste Land (mă gîndesc acum în […]