Trecut ascuns, trecut măsluit, trecut idealizat

Survolînd cu vervă, siguranţă de sine, incisivitate „cuibul de cuci“ de acasă, Alina Mungiu-Pippidi îşi spune punctul de vedere, în De ce nu iau românii premiul Nobel, asupra aproximativ tuturor nevralgiilor noastre sociale din prezent, cu rădăcini în anii inter- şi postbelici. E convinsă că trecutul ascuns, trecutul măsluit, trecutul idealizat sînt tot atîtea forme de patologie a memoriei, care, mai devreme sau mai tîrziu, sfîrşesc prin a schimonosi conştiinţele. Că patriotismul se măsoară prin sinceritate, nu prin menajament păgubos; prin sincronizare cu universalul, nu prin provincialism. Ideea Statului paternal a creat ţarcul, oportunismul mimilor care-l serveau – butaforia. Xenofobia latentă a preschimbat internaţionalismul aşazisului comunism din prima fază în naţionalism „roşu“. Cum arată viaţa noastră de după ’89? Show business. Numitor comun – putere de cumpărare. Cenzura – înlocuită cu rata de audienţă obţinută prin minimă rezistenţă la bun-gust; sobrietatea scorţoasă – cu aroganţa vulgară; vechiul „limbaj de lemn“ – cu noul „limbaj de lemn“ făcut din „competenţe“, „abilităţi“, „prioritizări“ etc.   Unghiul din care se poziţionează autoarea e europenismul, pe care nu-l defineşte, dar care infuzează fiecare pagină: europenism ca valoare a priori fie şi numai datorită atacurilor mai mult sau mai puţin afişate ale extremiştilor la adresa […]