Trupul fără limite

Una dintre cele mai intense experienţe de lectură din ultima vreme a fost pentru mine descoperirea romanului Aproape de inima vijelioasă a lumii de Clarice Lispector. Să spun că am citit-o ar fi o aproximare, fiindcă trebuie să recunosc – odată cu Hélène Cixous – că pe Clarice Lispector nu o poţi citi pur și simplu. Mai degrabă ar trebui să spun că te lași „citit“ de această autoare: primești, prin intermediul trupului, concentrări ale vieţii, accesul la o altă zonă a sinelui. Înveţi să te lași „chemat“, să auzi lucrurile chemîndu-te, înveţi ritmul pămîntului, aproape de inima sălbatică  (1.) a lumii – Perto do coração selvagem. Fiecare clipă este saturată pentru că, aproape întotdeauna, totul se întîmplă acum (la timpul prezent); și în spatele fiecărui acum se află o lume și o viaţă întreagă. Fiecare „atom“ al experienţei personale este supus unei arderi interioare. Cum ar fi spus Virginia Woolf, momentul „este transpus în întregul său cu tot ceea ce conţine […] o îmbinare de idei, senzaţii: glasul mării“. Clarice Lispector a publicat acest roman la vîrsta de nouăsprezece ani, după ce, pe parcursul copilăriei şi al anilor adolescenţei, şi-a petrecut zilele scriind povestiri şi mici piese de teatru […]