Remember Mariana Marin. Ultimul poem de dragoste în grădina de trandafir

 

În grădina de trandafir a spitalului,

printre bucăţi de memorie veselă şi tablete aruncate

ai descoperit (dar vezi, numeşte exact!)

legea deplasării în roiuri a popoarelor vechi,

astfel de rămăşiţe prohibite

din care se vor hrăni într-o zi noile culturi…

Ai privit-o un timp,

ai ascultat-o atentă şi fără prea multă grabă;

şi date fiind inteligenţa ta

şi posibilitatea rapidă de adaptare

ai înţeles: – uite-l, a venit chiar el,

adevărul tras odată de păr şi căzut acum în dizgraţie.

(Stop! Înapoi!

Mărturiseşte întîi ruşinea zilnică din copilărie :

„Mama şi tata erau complexaţi dimineaţa

şi mult prea neruşinaţi înspre seară

(multă lume aştepta atunci războiul!)

şi tocmai de aceea au hotărît

(date fiind inteligenţa mea

şi posibilitatea rapidă de adaptare)

să-mi termin studiile

într-un orăşel de munte, balnear şi departe de casă“).

În grădina de trandafir a spitalului

venise chiar el, adevărul tras la faţă

şi cu ochii plesniţi.

(Reci şi ascuţite fuseseră căile Sale!)

Desigur, să-l privesc!

Desigur, să pun acum mîna pe el!

Să-l înghit cu memoria mea veselă

şi să-i spun: –  O, tu cel negru pe dinafară,

dar atît de alb pe dinăuntru! Regele a murit

şi Delfinul este bastard!

Hai, în patria mea luminoasă!

Te vor primi „la o masă lungă şi bogată

aşa după cum este obiceiul prin părţile noastre răsăritene…“

Hai, vino mai bine în patria mea luminoasă!

 

În grădina de trandafir a spitalului

am descoperit legea conservării memoriei vesele,

astfel de adevăruri din care se vor hrăni într-o zi

urmaşii mei, roiurile de cenuşă şi oase…

Dar Tu, Patrie Luminoasă!

E una care uită mai bine decît Tine?

Cîte ziduri ţi-au mai căzut?

Cîţi dinţi?

Şi cîte trupuri tinere se mai zbat

între fălcile Tale celeste?

Cîte orăşele de munte, balneare şi departe de casă?

Şi cîte grădini de trandafir,

în care tinerele omizi visează încă?

Am căutat tot adevărul

şi nicăieri nu l-am văzut mai bine

decît între fălcile Tale celeste!

Nicăieri sufletul meu nu şi-a iubit mai tare coastele!

Şi eu cum să-ţi mulţumesc!

La ce să-ţi folosească Ţie ultimul poem de dragoste

în grădina de trandafir!

Şi memoria mea veselă!

şi deplasarea în roiuri a popoarelor vechi!

 

Ascultă-mă!

Va începe să plouă al dracului de tare

şi se vor îneca pînă şi nenorocitele astea de omizi.

 

Putredă carnea mea.

Negru pămîntul.

---

 

Din volumul de debut Un război de o sută de ani (1981), inclus în antologia Zestrea de aur, Bucureşti, Editura Muzeul Literaturii Române, 2002

Pe data de 10 februarie Mariana Marin ar fi împlinit 60 de ani.

Credit Foto: Tudor Jebeleanu