Umberto Eco despre manipulare, presă de scandal şi conspiraţii

Reţetarul ficţional al lui Umberto Eco funcţionează foarte bine şi în noul său roman, Numărul zero. Intrigile lui Eco, în mai toate romanele sale, sînt construite în jurul teoriei conspiraţiei, teorie în care forţele oculte – a căror miză este controlul absolut al lumii – joacă un rol esenţial. Acest tip de intrigă, prezentă şi la autori ca Thomas Pynchon, se regăseşte, iată, şi în Numărul zero. Cîţiva jurnalişti, Colona, Maia Fresia, Romano Braggadocio, Cambria, Lucidi, Constanza, Palatino, sînt convocaţi de un personaj dubios, Simei, redactor, printre altele, al unei reviste pentru adulţi, pentru a concepe un ziar de scandal cu un nume sugestiv: Mîine. Finanţatorul publicaţiei, un personaj misterios numit Comandorul, patron de hoteluri şi televiziuni, om de afaceri îmbogăţit fraudulos, doreşte ca prin ştirile de scandal din Mîine să-şi cîştige locul în „lumea bună a finanţelor, a băncilor, precum şi a marilor ziare“. Mai exact, forţează aşa-zisa lume bună să-l accepte printr-o demonstraţie de forţă, printr-un soi de şantaj. Interesant este cum concepe acest şantaj. Ziarul Mîine nu este o publicaţie adevărată, ci o ticluire, o ficţiune. Acest ziar de scandal va rămîne, adică, în stadiul de număr zero, cu cîteva apariţii destinate doar anumitor persoane, iar numerele […]