Un altfel de Amos Oz

  • Recomandă articolul
Ultimul roman al lui Amos Oz, publicat în acest an şi în limba română, la Humanitas fiction, Rime despre viaţă şi moarte, aduce un nou tip de scriitură faţă de cea cu care ne-a obişnuit pînă acum scriitorul israelian. În majoritatea cărţilor sale anterioare, Amos Oz propune o naraţiune în care autobiograficul – cu accent pe momente din copilăria sa –, ficţionalul, dar şi realităţile istorice ale unui Israel în permanenţă supus tensiunilor şi conflictelor compun un cadru romanesc aparte, în care apelul la memorie se arată a fi refugiul cel mai des căutat. A-ţi reaminti pentru a te înţelege pe tine este un deziderat pe care Amos Oz îl urmează cu fidelitate. Teroarea resimţită în faţa timpului, a eroziunii sale sistematice a tot ceea ce iniţial pare indestructibil rămîne, în romanele sale cele mai cunoscute, ca, de pildă, Cutia neagră sau Poveste despre dragoste şi întuneric, un punct comun, conturînd profilul unui scriitor pentru care recuperarea amintirilor este esenţială în demersul de structurare a propriei identităţi.   Ludic şi ironic   Filonul autobiografic, preponderent în romanele sale, este deturnat, în Rime despre viaţă şi moarte, înspre o direcţie ce vizează statutul scriitorului şi al literaturii în lumea contemporană. Ludic […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }