Un caz de impostură

Vestea despre numirea lui Valeriu Matei în funcţia de director ICR Chişinău nu m-a surprins. Auzisem, mai devreme, că „s-ar putea întîmpla“… Bine, atunci, la faza ipotetică, nici nu-mi păsa. O credeam o glumă, în contextul schimbărilor de la ICR Bucureşti (mai contau detaliile locale?), iar în contrapunct –  a prăbuşirilor succesive a viselor de mărire ale lui VM, în cadrul Uniunii Scriitorilor din Moldova. Lumea care a aflat vestea recent este descumpănită şi revoltată. Republica Moldova este o zonă sensibilă, aici cantitatea de product cultural românesc depăşeşte capacitatea tuturor  filialelor românismului. Pînă mai ieri, în cadrul acestui specific, cu sprijinul, inclusiv, al unor instituţii româneşti, se promova doar un fel de cultură: cea zgomotos-patriotică, foarte puţin eficientă, dacă nu nocivă. Deschiderea ICR Chişinău promitea o alternativă… Numitul Matei este exemplul perfect de impostură, produs(ă) atît prin forţarea abuzivă a propriei imagini, cît şi prin ceea ce s-ar numi transferul de imagine. La suprafaţă, avem un poet cu cărţi publicate, comentat de critici, fost director de editură. Mai mult: lider de opinie, ex-deputat, lider de partid parlamentar, candidat la preşedinţia ţării. Unde-i impostura? Răspuns simplu: în toate! Ca poet, nu s-a impus. Mai mult, a fost acuzat (cu argumente solide) de […]