Un contramodel de abordare a Holocaustului

Istoriografia capitolului românesc al Holocaustului a apărut cu o anume întîrziere. Acest fapt s-a produs din varii motive, atît de ordin conceptual – în primul rînd, al refuzului prelungit al asumării istoriei recente, inclusiv din partea unui număr important de cercetători –, dar şi de ordin metodologic, şi anume al dificultăţii de a ajunge la surse arhivistice: deschiderea totală a arhivelor româneşti a fost tîrzie şi în etape. Cu toate acestea, în două decenii, această literatură s-a îmbogăţit cu importante lucrări, pentru a-i aminti în primul rînd pe Jean Ancel, Lya Benjamin sau Radu Ioanid. Un moment important a fost apariţia Raportului final al Comisiei Internaţionale de studiere a Holocaustului (Polirom, 2004), ce a influentat decisiv atît cercetarea subiectului, cît şi asumarea memoriei Holocaustului în societatea românească. În cadrul istoriografiei Holocaustului, o zonă aparte şi mai puţin abordată o constituie cea a analizei establishment-ului evreiesc din România în acea perioadă, a felului în care a acţionat acesta în acel moment-limită al istoriei sale. Este un unghi important atît pentru istoria evreilor, de a analiza dacă şi cum liderii săi au trecut testul momentului istoric, dar în acelaşi timp este şi o perspectivă relevantă pentru întregul tablou istoric al epocii, inclusiv […]