„Un cuvînt-cheie pentru întreg proiectul FILB: libertate“. Interviu cu Oana BOCA, iniţiatoare a FILB
- 04-12-2013
- Nr. 702
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Actualitate
- 4 Comentarii
Care e conceptul şi care sînt intenţiile noii ediţii a Festivalului Internaţional de Literatură? Dacă ar fi să aleg un cuvînt-cheie pentru a descrie nu doar ediţia din acest an a Festivalului, ci întreg proiectul FILB, acesta ar fi „libertate“. Pe de o parte, e vorba despre faptul că FILB e un proiect independent, pe care l-am iniţiat fără nici o constrîngere, exact cum am crezut noi că e sănătos să se întîmple întîlnirile acestea anuale care au ca pretext literatura. Nu ne-a invitat nimeni să iniţiem FILB şi, tot așa, nimeni nu ne poate lua galoanele, dacă într-o zi vom decide că asta a fost, ne iertaţi, noi tragem cortina. Apoi, „libertate“ se referă şi la pactul nostru cu publicul, care s-ar putea rezuma cam aşa: noi, organizatorii, avem libertatea de a invita pe absolut orice scriitor ne trece prin minte, însă, la final, cititorii au libertatea de a ne taxa, dacă n-a fost bine. Şi, deşi poate că au existat şi momente cînd am îndrăznit să forţăm nervii iubitorilor de literatură (să fim serioşi, cine îl aştepta vreodată la Bucureşti pe scriitorul croat Roman Simić, în dialog cu editorul irlandez Declan Meade?), nici eu nu-mi amintesc, şi s-ar […]
Adrian Schiop a fost foarte bun la FILB. Merita sa-l vedeti si sa participati la toate serile Festivalului International de Literatura Bucuresti.
Doamna Aurora,
Dumneavoastra ati reusit sa ajungeti la vreuna dintre cele 6 ediții ale Festivalului? Pentru ca aici nu este vorba despre o cronica orala la cartea lui Adrian Schiop, ci este vorba despre un interviu despre un proiect real, asadar un dialog pornind de la un „pretext”. Iar „pretextul”, va asigur, merita testat.
Despre cartea lui Adrian Schiop ati fi avut ocazia sa va plingeti in subsolul a cel putin 7 cronici favorabile.
Ioana
@ aurora
Oana Boca are proprietatea termenilor si a afirmatiilor. Daca nu va place romanul lui Adrian Schiop, asta nu inseamna ca trebuie sa va impuneti opinia dvs. asupra altora. Puteti sa scrieti un articol separat despre romanul lui Adrian Schiop. Dar nu-mi cereti sa fac cenzura „de gust” literar!
O respect pe Oana Boca pentru cum a gindit si organizat FILB; cred ca are dreptul sa invite pe pe oricine la FILB. Si pe Adrian Schiop il poate invita si sa considere „o revelatie” romanul sau. E parerea ei de organizator al FILB, care l-a invitat la editia a VI-a pe Adrian Schiop, printre alti 15 invitati. Daca nu va convine alegerea, va rog sa o argumentati, nu sa spuneti ca e o „elucubratie”.
stimate domn ov. simonca, este dezamagitor sa autorizati sub semnatura dv.o asemenea elucubratie lansata de oana boca in interviul din nr. 701 al obs. cult.revelatiile romanului romanesc actual se stabilesc altfel, necesita lectura si analiza nu impuneri agresive fara substanta, tip costi rogozanu! m.houellebecq face literature, a.schiop poate scrie ce vrea- surprinzator insa ca publica la polirom!- asta neinsemnind ca reprezinta o revelatie a romanului romanesc actual- ar fi ingrozitor!-