Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Un disident şi soţia lui
- 09-07-2014
- Nr. 730
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Editorial
- 65 Comentarii
Se împlinesc 25 de ani de la căderea comunismului. Aşa scrie sec în toate ştirile de presă care fac trimitere la anul 1989. Sînt 25 de ani – aproape o generaţie – de cînd Nicolae Ceauşescu nu mai este preşedintele României, dar nu ştim foarte bine dacă sînt tot 25 de ani de la căderea comunismului. Prelungirile comunismului s-au văzut şi se văd foarte bine, iar Securitatea pare că nu şi-a dat firescul sfîrşit în decembrie 1989. Încă sînt situaţii încurcate în privinţa dosarelor de Securitate, incomplete şi, deseori, interpretate tendenţios. Dincolo de realităţile neclare, mai observăm un fapt. Disidenţa română – atîta cît a fost – intră într-un con de umbră, de tăcere şi de indiferenţă. Paul Goma rămîne un ostracizat şi nu reuşeşte să se stabilească la Chişinău pentru că nu are o casă (!). Doina Cornea a împlinit 85 de ani pe 30 mai şi viaţa sa – zilele cînd o păzeau securişti la poartă şi ea trimitea românilor mesaje de îmbărbătare – pare să se fi scufundat în uitare. Liviu Cangeopol şi Dan Petrescu nu-şi vorbesc, deşi disidenţa ieşeană – cu acel extraordinar interviu dat în direct de la Iaşi, lui Neculai Constantin Munteanu şi […]
…n-a facut decat sa deturneze discutia al carui subiect era Doriun Tudoran, nicidecum Breban.
Si eu va apreciez consecventza in materie de optiuni politice – nu insa si rigiditatea lipsei de nuantze, acolo unde depasiti limitele relative restranse ale acestui domeniu.
Fără nici cea mai mică ruşine, jenă, pudoare,
Vorbim despre Breban ! Ha! Ha! Ha!
Ce-a făcut Breban pentru revenirea lui PAUL GOMA în România ?
Şi ce-a reuşit ? nereuşind !
Atîta vreme cît celebri foşti-dizidenţi, intelectuali de renume mondial,
n-au reuşit de 25 de ani,
instalarea lui PAUL GOMA , în România, dovedeşte clar,
că nu au fost niciodată cu Adevărat Adevărăţi Disidenţi.
Acum este deja prea tîrziu, şi se dovedeşte o dată în plus,
ipocrizia absolută a acestor aşa-zişi-disidenţi.
Revenirea în ţară a lui PAUL GOMA nu s-a realizat ! Era imperativă ! Era Esenţială !
Acesta este răspunsul cel mai concret la, Cine şi Ce pot fi cu adevărat Foştii-disidenţi ?!?
Lamentabil dar „firesc” securisto-comunisticiskai parti, coloneii „noştri” , „ne”confirmă !
Ca la dizi-dentist ! caşti gura şi taci !
Ar fi fost esenţial ca şi punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara !
Dar dizidenţii şi coloneii au vegheat vigilent ! O FAK şi azi !
NU !
Ati trait in acea perioada si stiti foarte bine, ca si mine, ca nu ajungeai in CC asa pe degeaba, trebuia sa fi facut servicii serioase de vreun fel (o afirmatie contrara este desigur bizara !). Nu va dau detalii fiindca nu-mi place acest tip de „barfa” (doar nu asteptati dovezi scrise de la mine ?); cu alte cuvinte am aflat si eu in timpurile acelea diverse informatii de pe la unii scriitori, dar cum nu le pot proba, nu le dau, chiar daca acele date aflate erau foarte probabil adevarate. In legatura cu mitingul pro-Plesu si cu trecutul relatiilor romano-ruse, imi pare rau, dar ori nu ati inteles ce spuneam eu ori aveti niste pareri cam ciudate (placerea cu care citesc literatura rusa si aprecierea pe care o am pentru unii oameni de stiinta rusi, nu imi intuneca gandirea cu privire la tentativele de cucerire permanente ale Rusiei fata de tarile romane si apoi fata de Romania). Nu vad de ce complicati dvs anumite fapte care sunt destul de clar evidentiate de evenimentele petrecute ! Au existat urmari serioase pentru Breban dupa ce si-a dat demisia ? Le cunoasteti ? Nu cred ca a avut de suferit mai mult decat altii care au refuzat direct colaborarea cu securitatea si au fost destui. Nu consider nici acest fapt decat un act corect nu neaparat un act de curaj ! Dar de aici pana la disidenta este o cale atat de lunga … Deci bizare sunt afirmatiile dvs in legatura cu disidenta lui Breban. In legatura cu alt subiect nu ati citit cu atentie sau nu ati inteles un lucru elementar: ca toti oamenii, chiar si umanistii, chiar si cei neinstruiti gandesc in „clase de echivalenta”, chiar daca nu cunosc notiunea. Ce sunt notiunile de bine si de rau, ce sunt clasificarile de orice fel: la scriitori, la elevi, la oameni de stiinta, la orice activitate umana: impartirea unor multimi in clase de echivalenta; desigur, nu-i nevoie sa stie acest lucru, de exemplu umanistii, dar nici sa nu pretinda ca ei nu au nimic de a face cu logica si cu matematica si sa considere ca a avea cultura este contrariul notiunii de stiinte exacte ! Imi pare rau ca judecati atat de simplist si considerati ca dvs aveti dreptate mereu. In unele situatii, desigur aveti dreptate, dar in unele va inselati (neavand date suficiente sau fiindca nu cititi cu atentie ce scrii altii; plecati la drum cu prejudecati …). Nu v-am dat date suficiente ? De ce este acesta un dialog al surzilor ? In afara de demisiile respective mai stiti si alte actiuni ale lui Breban care pot fi legate de disidenta ? Nu dvs ati gandit superficial in acest caz ? Repet, in cateva situatii nu ati inteles ce scriam pe aici si considerati ca am idei bizare; va inselati, am idei cam prea cuminti ca sa spun asa, dar nu prea cred sa fie gresite … Sunt doar constatari elementare de bun simt, de logica, nu incerc sa dau lectii dar nici nu accept ca sa fiu „contrat” fara argumente sau fara logica sau doar pe criterii politice ! Sa stiti ca va apreciez cele mai multe comentarii dar uneori aveti dvs pareri bizare …
Sau cum coloneii de securitate pensionari, din inima Lor bună,
Ne tot explică, mai pe toate front,murile, cum stăm cu adevărul şi mai ales,
ce este acela un „disident”.
Să mori de rîs ! cu „Coloneii ăştia” revoluţionari !
O repet şi insist :
Oricare fost-disident, care după dec’89, a intrat în meandrele politruchiei,
înalt funcţionărismului de stat, elitismului expus de gaşcă, cu avantaje (primite de la fosta-structură securist-comunistă) de exprimare, tribună şi alte poziţii cheie în cadrul intelectualismului de „pacotille” românesc post-comunistick, şi care nu a realizat Absolut Nimic, în punerea la adevăratele Valori şi Poziţii ale unor Oameni-DISIDENŢI, precum PAUL GOMA şi VASILE PARASCHIV ( dintre cei mai cunoscuţi şi evident prezenţi, ucişi „memorialistic”) dovedesc pe zi ce trece CUI ? pseudo-valoarea LOR şi a Castei-Găştilor de influenţE slujesc, şi pe care le ocrotesc, cultivă, apară, şi întreţin.
Şi noi comentăm, inutil dar frumosşi interesant, de 25 de ani !
Coloneii noştri îşi, îţi, FAK, treaba, „à merveille”, liberi şi liber şi cu inimiora „aer” fetid, plină de „bunătăţi” !
Şi noi comentăm veseli ! Ni se dă voie ! mulţumim din inimă „rea” !
Absolut nimic „original” !
Apreciind demisia anuntata de Breban in fata presei internationale drept „pozitie corecta” (fara nicio mentionare a curajului care era implicat intr-un astfel de gest) si continuand sa-i reprosati FARA A LE DETALIA „compromisurile” care l-au adus la conducerea Romaniei Literare si in CC dati dovada de aceeasi logica sui generis pe care ati folosit-o in discutiile despre mitingul pro-Plesu sau trecutul relatiilor romano-ruse.
Nu mai are, cred, niciun rost sa repet cees ce i-am scris deja provoactorului cu vechi state la „Luceafarul” – ca nu l-am prezentat pe Breban drept disident, ci numai ca fiind mai aproape de disidentza decat autovictimizatul Dorin Tudoran: intreaga discutie este un dialog de surzi.
Nu-i nevoie sa va referiti la modul meu de comentariu; ar fi mai bine daca in cazul lui Nicolae Breban ati avea ceva documentat. Cum credeti dvs ca a ajuns romancierul Nicolae Breban director al publicatiei Romania Literara si, mai ales, membru in CC ? Chiar credeti ca a primit aceste pozitii datorita romanelor sale ? Niciun comentariu facut de mine nu s-a bazat pe declaratii fara apel, ci pe date pe care le-am avut sau prin rationament. Oamenii sunt mai complicati decat credeti dvs, in acel caz Nicolae Breban a avut o atitudine corecta (ma refer la pozitia fata de tezele din iulie), dar chiar stiti dvs ce compromisuri a facut dansul ca sa ajunga in CC ? Dar a fi chiar si numai alaturat disidentilor mi se pare ceva asa de exagerat … (chiar ridicol). Trebuie respectati cat de cat termenii ! A fost departe de ceea ce a facut Dan Desliu, de exemplu … Ancorarea in realismul socialist a lui Dan Desliu a fost o prostie a tineretii, ceea ce nu a fost cazul la Nicolae Breban.
Imbucurator ca ati realizat un interviu! Il asteptam cu curiozitate! Ce ar putea, insa schimba din anumite realitati? Nimic ! Poate nuante….poate emotii personale… poate interpretari ale propriei vieti dupa aproape 20 de ani…Caci:
– asa cum statutul de dizident al lui G. Andreescu va ramane in veci, indiferent pe ce panta aluneca viata lui din perioada…;
– asa cum ramane si amplul Dosar de urmarire informativa al lui Coen Stork, cu numeroasele documente deconspirate, urmariri, planuri de masuri, incalcarea drepturilor fundamentale a numerosi dizidenti sau oameni de cultura ai vremii;
-asa, va ramane in istorie si statutul de informatoare ( cel putin 11-12 ani) al Danielei Ghitescu- recunoscut, de altfel, de aceasta cu consecinte daca nu inca reclamate in instanta, cel putin deductibile si de necontestat!
Deci..domnule Simonca asteptam cu vie curiozitate sa vedem cum ne veti nuanta istoria…si mintea…
Vom publica, in numarul de saptamina viitoare, un interviu cu Coen Stork. Este un interviu realizat in aceasta saptamina, m-am bucurat ca fostul ambasador al Olandei la Bucuresti a avut amabilitatea sa stea de vorba cu revista noastra, telefonic.
Tot incercati sa-i scoateti basma curata pe unii, ciudat, in comparatie cu preocuparea dvs aparenta de a cerceta si omagia adevarul ( mai ales istoric…).
Nu stiu ce sursa ati folosit ( posibil ca ati sunat familia….), dar ambasadorul Coen Stork spune „cu vorbe” ca si-a identificat secretara Daniela ca il turna abia cand si-a accesat dosarul de securitate. Adica in preajma lui 2009, mult, deci, dupa 1993, anul cand si-a incheiat misiunea in Romania si dupa ce Daniela Ghitescu Andreescu a iesit la pensie… Revedeti interviul luat de Sabina Fati in Romania libera din ian. 2014: „După ce v-aţi citit dosarul de Securitate, i-aţi identificat pe cei care vă turnau la Securitate?
C.S.: Da, mai ales că Daniela, nume de cod, de pildă, purta acelaşi nume ca în realitate, de asemenea şoferul, care se află încă în serviciul ambasadei. Daniela a plecat, pe de altă parte, din ambasadă după ce a fost decorată de guvernul olandez. A fost o foarte bună angajată. Vorbea şi scria perfect în franceză, engleză, germană şi olandeză.”
Guvernul olandez a decorat un turnător al Securităţii?
C.S.: Da, în primul rând că eu încă nu publicasem dosarul meu de Securitate şi în al doilea rând că guvernul olandez asuma faptul că angajaţii români erau racolaţi de Securitate”. Ca i s-o fi confesat Daniela Ghitescu inca din 1993, asa…informal….si ca poate dl ambasador avea o slabiciune la secretara, de genul celei pe care o are si Andreescu ( fara insa finalizare contractuala la Starea civila….)…este alta mancare de peste (care nu are de ce sa ne mire, insa, caci pregatirea „informatorilor” mai ales femei presupune pregatire completa!! Este practicata in toate sistemele de informatie si securitate din lume. Si madam Ghitescu, prin competentele-i „lingvistice” de tot felul era de luat in consideratie….). Asa ca dle Simonca fiti mult mai precaut si echidistant cand analizati un astfel de caz…si mai ales cand informati opinia publica.
Sa nu uitam ca exact anul acesta Observatorul Cultural l-a premiat pe Andreescu ( sotul turnatoarei) pentru cartea care face subiectul acestor controverese fierbinti fiindu-i apreciata ( si deci recompensata) printre altele si….probitatea morala, etica….
M Moroianu: asta înțeleg prin model personal de dizident autentic – „Paul Goma, dizidentul nr 1 al României”. Risc sa nu apar ca om de buna-credință si sa susțin ca dizidentii nu fac un clasament ci o clasa diferită de a celorlalti, conformistii.
Cum spuneam, nu avem un organism de stat pentru acordarea titlului de dizident. Ramine, pare-se, la latitudinea bunei-credințe acordarea ori retragerea titlului de. Pentru remedierea situației, ar fi necesară instituirea Ordinului (Medaliei) Luptător cu Statul Comunist, care ar trasa ferm granița intre acesta si dizident. Astfel, am ajunge la un acord – Breban si Tudoran nu sint de același fel.
Pomenirea lui Eugen Barbu, in context, nu-i pentru a duce discuția in derizoriu ci pentru a erilustra lărgimea paletei autenticei dizidente. Poate era mai usor daca il pomeneam pe Dan Desliu. Sau pe Vladimir Tismăneanu, de ce nu?
1. Eu n-am sustinut ca Nicolae Breban ar fi avut pe langa calitatea de mare romancier, ar fi avut-o si pe aceea de „disident autentic”. Ci doar ca ar avea mult mai multe argumente sa fie socotit astfel decat dl Dorin Tudoran. (Din motivele pe care le amintiti si Dvs in prima parte a comentariului pe care i-l dedicati mai sus.)
2. Nu stiu ce intelegeti prin „modelul personal de disident autentic” si de ce vi se pare utila aceasta forma de relativizare (sau de taiere a firului in patru).
3. Depunerea carnetului de partid al lui Eugen Barbu poate fi invocate in aceasta discutie doar daca vrem s-o aruncam definitiv in derizoriu.
4. Cred ca orice om de buna credinta este obligat sa-l considere pe Paul Goma disidentul nr 1 al Romaniei, iar intrebarea daca „mai traieste sau doar isi supravietuieste” nu are nimic de a face cu problema fenomenului istoric al disidentzei. Sau credeti ca disidentza este un titlu care se poate in continuare castiga ori pierde la 25 de ani dupa disparitia conditiilor care au generat-o?
În atenția dlui M Moroianu: Văzînd fermele dv alegații, referitoare la impostura lui Dorin Tudoran (spuneți că nu e un dizident autentic și că uzurpă această calitate) mi-am dat seama de majora eroare logică pe baza căreia s-a constituit CNSAS. Deși titulatura e benignă – de studiere a arhivelor Securității – practic, misiunea sa a fost, dintru început, demascarea vinovaților de poliție politică. Nu c-ar fi fost malignă misiunea dar, văd acum, a fost compromisă de absența echilibrului justițiar: a oferit certificate de doar poliție politică, nu și de victimă a acestei activități. A rămas la latitudinea individuală producerea dovezilor arhivistice atestînd calitatea de persecutat de Securitate. În lipsa unei atestări oficiale, realitatea de a fi fost ținta persecuției Securității urma a fi demonstrată ori infirmată de persoana interesată. Iar echilibrul dintre aceste două atitudini contrare venea dintr-o opoziție documente/păreri, cu aceeași valoare de adevăr. Astfel, volumele Eu fiul lui – publicate de Dorin Tudoran și conținînd mii de pagini rezultate în urma ”urmării informative” – puteau fi anihilate dintr-un condei condus de un simplu raționament: comparativ cu X, Y nu este un dizident autentic. Evident, nu e nevoie de argumentație căci fiecare-și poate alege campionul, modelul de dizident, la care să-i raporteze pe ceilalți susceptibili de aceeași calitate, și să le dea ori nu ok-ul.
Văd că trebuia înființat și Consiliul Național de Acordare a Certificatului de Dizident Autentic (CNACDA). Sigur că și certificatele emise de acesta ar fi fost supuse judecății magistraților, și-abia după o hotărîre definitivă și irevocabilă, Y s-ar fi putut considera dizident, fără teama de a fi suspectat de impostură.
Pare absurd dar, dacă privim atent, nu mai e chiar așa. După mine, aparentul absurd vine din fluiditatea teremenului ”dizident”. În fond, dizidentul este un opozant politic intern al liniei oficiale a partidului. În condițiile centralismului democratic – statuat în PCR, în toate partidele comuniste – dizidentul este opozantul politic al întregului partid, ”în frunte cu”. El este astfel, la un moment dat (după care ”își revizuiește atittudinea”) ori pe termen nedefinit, cu amenințarea ”pentru totdeauna”. Cel aflat în această amenințătoare situație trebuia exclus din Partid – dacă nu cumva își declina singur apartenența la PCR, act inacceptabil de către ”conducerea superioară de partid și de stat” – ori doar sancționat pe linie de partid. Sancțiunea putea fi de la ”discutarea în adunarea generală”, pînă la ”vot de blam cu avertisment”. Statutul PCR prevedea și anularea sancțiunii, după o perioadă în care se constata că dizidentului i-a venit mintea la cap, s-a potolit și înțelege să respecte disciplina de partid.
Un dizident autentic – vorba dv, dle Moroianu – este Breban. El s-a răzvrătit împotriva programului cultural-ideologic al PCR (Tezele de la Mangalia – 1971) a amenințat că rămîne în RFG – unde a întîrziat luni bune după expirarea vizei, riscînd a fi acuzat de refuzul întoarcerii în țară (faptă penală). Fiind membru al CC/PCR, situația politică era delicată fiindcă răzvrătirea venea de la un senior al partidului, nu de la ”un simplu membru”.
Breban a cochetat cu ideea rămînerii în străinătate dar, în cele din urmă, a ales calea împăcării cu Partidul: s-a întors, a decăzut în rang politic dar a continuat să scrie, să publice. A putut trăi din scris, nemaifiindu-i accesibile funcții publice. De starea sănătății sale politice se-ngrijea un eminent expert al ”muncii de prevenire” – gen Nicolae Pleșiță.
Faptul că ”avea regim special” l-am aflat direct. La vrmea aceea, scriam la Luceafărul și am venit cu un text pentru rubrica Contemporanii noștri, despre Îngerul de ghips, al lui Breban. La care Mihai Ungheanu – redactor-șef adjunct – mi-a spus: Despre Breban, nu scrie oricine. Și-am văzut – a scris Traian Podgoreanu, lector la Filosofie (pe care-l cunoșteam, de altminteri, fiindcă el venea la cursul nostru de filosofie, din anul III – Filologie).
Dacă aceasta e definiția dizidentului (în care se încadreză și Eugen Barbu – mă scuzați, poate nu se făcea să amintesc asta dar și el și-a depus carnetul de membru, după ce a fost acuzat de plagiat, de USR; și el, tot membru al CC/PCR) atunci, Goma nu a fost dizident autentic. Evident, nici Tudoran, Andreescu etc.
Dar nu merg pe fraudă logică. Dizidentul pocăit e doar o variantă – cum am și arătat. Celălalt, excomunicatul, e varianta horror a dizidenței. Iar numele ei oficial era ”dușman al poporului, al socialismului și comunismului”. Așa a fost Goma, așa au ajuns și Andreescu, Tudoran – fiindcă, irecuperabili pentru propaganda de partid. Presupun că pentru adepți ai purismului dizidentist românesc, ei se fac vinovați de supraviețuire. Pe principiul ”Un dizident autentic e un dizident mort”, ei au ratat eroismul sacrificiului suprem, care i-ar fi situat deasupra oricărei bănuieli în ochii exigenților lor critici. Ori li s-a refuzat – PCR preferînd să-i ostracizeze, la presiunea mediatică – și nu numai – internațională.
Evident, acest purism nu vi se poate atribui, dle Moroianu, de vreme ce modelul dv de dizident autentic este Goma. Deși, mă simt tentat de îndoială: Oare mai trăiește Goma? Ori doar își supraviețuiește, încurcînd socotelile puriștilor dizidentismului românesc?
La drept vorbind, cunoscandu-va inclinatia spre declaratii fara apel, mi-e greu sa ma mai mir de vreuna, oricat de bizara, din cele pe care le emiteti.
Cu toate astea, imi permit sa va intreb:
1. Ati citit „Declaratia” lui Paul Goma, reprodusa intr-unul din comentariile d-lui Simonca?
2. Credeti ca un simplu „profitor al regimului” ar fi protestat vreodata impotriva „Tezelor din Iulie”, demisionand din functia de director al Romaniei Literare si de membru al CC, inainte de a reveni in tara, unde-l asteptau 15 ani de existentza „de azi pe maine”?
Cu datele de pana la aceasta ora tind sa-i dau si eu dreptate d-lui Tudoran (mi s-a parut mai coerent si riguros rational decat d-l Simonca). Sa asteptam insa si punctul de vedere al d-lui Andreescu insusi; care sa speram ca va veni, pentru ca in caz contrar semnele de intrebare se vor inmulti.
Disclaimer: Orice asemanare cu persoane sau fapte reale este o pura intamplare.
Probabil ca, in majoritatea cuplurilor care impart zeci de ani de convietuire sunt si momente in care se manifesta o apriga dorinta a unei imbratisari stranse…de gat. Acestea fiind zise, fara a-mi permite sa judec pe cineva, iata o constatare:
Exista un numar semnificativ de barbati in jur de 60 de ani, cu mare vizibilitate publica (nume grele!) si care:
a. Si-au imbunatatit enorm standardul material dupa ’90;
b. Au renuntat la ‘tovarasa de viata/mama copiilor’ etc, pentru a o substitui cu o persoana mai…potrivita.
Fara a ‘face morala’, dar parca e ceva trist in aceasta constatare….Deci frigul si foamea, impreuna, iar cand se poate ‘mai bine’, hai sa fie ‘mai bine de tot’…Parca nu-i chiar de ‘model’. Scuzati aceasta interventie sentimentala.
Gresiti in legatura cu Nicolae Breban; in niciun caz nu a facut parte dintre disidenti ci doar dintre profitorii regimului comunist (chiar daca n-o fi fost colaborator) !
D-sa nu si-a riscat libertatea sau viata contestand sistemul dictaturii comuniste din Romania, ci a intrat in conflict cu organele Securitatii care controlau activitatea Uniunii Scriitorilor, deoarece a criticat plagiatul dupa Lao Tse al unuia din favoritii acestor organe – poetul Ion Gheorghe. D-sa s-a prevalat de acest conflict pentru a cere plecarea definitiva din tara, pe care a obtinut-o dupa o scurta greva a foamei, un memoriu adresat lui Nicolae Ceausescu si o retinere de 12 ore la Militia sectorului 1 Bucuresti.
A pretinde sa fie asimilat cu adevaratii rezistenti politici de tip Paul Goma, Doina Cornea, Radu Filipescu sau Gabriel Andreescu este o evidenta aberatie – si totusi d-sa a realizat performantza dobandirii acestui statut moral, datorat nu actiunilor de curaj, ci talentului autopunerii in scena, inspirate de o incredibila doza de egolatrie si admiratie de sine.
Tot spectacolul mai vechi sau mai nou al demascarii
„agentului de influenta” Nicolae Breban sau al actualelor atacuri de rea credinta impotriva lui Gabriel Andreescu provin, dupa parerea mea, din constiinta incarcata a fraudei morale prin care d-sa a obtinut
„incadrarea” in aceasta categorie (din pacate atat de restransa, dupa cum bine stim) a disidentilor anticomunisti – categorie in care, orice s-ar spune, Nicolae Breban ar avea mult mai multe argumente sa fie inclus.
Iar dl Gabriel Andreescu? As zice ca d-sa isi plateste acum doua greseli mai vechi: Aceea de a-l fi acuzat pe Andrei Plesu de colaborare cu Securitatea fara prezentarea vreunor dovezi in acest sens, si aceea de a fi amestecat resentimentele nascute de aici in aprecierea total lipsita de fair play a „cazului Noica”, tratat in cartea d-sale cu aceeasi dezlantuita fantezie pe care o aplica Dorin Tudoran in „cazul Breban”.
Categoric, „agentul de influenta”, acest termen imposibil de definit din punct de vedere juridic, ar trebui sa fie exclus din orice discutie intre oameni moralmente responsabili pe tema dosarelor si a „colaborarii”!
Să tot asculţi şi să adormi, braşoave pentru săraciţii cu duhul ! Şi merge !
Vechi-cunoscutele poveşti : se vorbeşte, se agită poziţii, steaguri, adevăruri, bîrfe şi amăgiri,
fofileli şi uitări, eludări şi felicitări, strîngeri de mînă peste garduri şi lămuriri ca pentru toţi şi pentru toate uniţi-vă.
Viaţa continuă şi va continua tot aşa încă cel puţin 25 de ani, degeaba ca pînă azi împodobită de polemici, dileme şi explicaţii date de tot felul de foşti-disidenţi, jurnalişti în „vogă” şi tot felul de colonei securişti-informatori pensionari în deplină libertate şi democraţie originale.
Aşa se fac unii că uită, comparîndu-l pe PAUL GOMA cu cei care azi nu mai suferă deloc fiind intelectualii de vază şi eroii neamului cu ieşire la mare şi „pedigree” consultativ, încurcînd veşnic şi cu meşteşug nou, nu numai borcanele şi etichetele, dar şi discursul la zi, e la modă !
PAUL GOMA a rămas şi azi un DISIDENT hulit şi exilat-ostracizat,
Pe cînd, Tudoran, Andreescu & Comp. au devenit grozave instituţii cu tribune şi forumuri propagandiste nu doar nişte, azi palizi FOŞTI, dar şi mai mult, mereu prezenţi şi super diversionişti, „rescriind subtil istoria” cu-acel ştaif de gaşcă „original legendat” !
La aşa „supravieţuire”, tot atîtea baliverne şi false dileme, fără rezultate şi nici soluţii,
continuu, pe bandă continuă, pentru adormirea trecutului privind viitorul
(ştie ce zice Dorin Tudoran, ştie şi colonelul de securitate InimaRea, ştiu şi ceilalţi !)
Nu numai că nu şi-a dat duhul, dar îşi continuă „con brio” & „à merveille” opera nefastă şi altfel criminală distrugînd absolut totul fără iertare nici scrupule.
Ei domnilor, unii nu se vor opri aici, cum nici PAUL GOMA nu-i aici !
@ Dorin Tudoran
Bine, ne oprim aici, deocamdata.
Astept sa va citesc cu aceeasi placere si nesmintit interes – in carti si articole, pe bloguri, in comentarii si in interventii publice – , dupa cum astept sa-l citesc cu aceeasi placere si nesmintit interes pe Gabriel Andreescu – in carti si articole, pe bloguri, in comentarii si in interventii publice – si pe toti cei care pot deslusi trecutul nostru comunist, om cu om, fapta cu fapta, istorii personale incluse in istoria represiunii si a rezistentei romanesti.
Cu toate institutiile, cu toate rapoartele de condamnare a comunismului, cu toate aspectele teoretice (accentuate mai mult) si practice (care lasa loc si la calomnii si interpretari „dupa ureche”, in functie de unde bate vintul prezentului), un sistem criminal care nu si-a dat duhul in 1989 ramine inca de cercetat, de analizat, de inteles, de asumat.
Numai bine,
Ovidiu Simonca
D-nii Andreescu și Tudoran, pe de o parte, Șimonca – pe de cealaltă – fac parte din generații diferite. La vremea cînd dl Șimonca abia-și începea studiile universitare la Iași, cei doi vechi camarazi de arme aveau deja un trecut de luptă grea cu Ceaușescu și ai săi. La vremea cînd studentul colporta bancuri politice, Tudoran și Andreescu își pierduseră umorul, în încleștarea cu ”Inima Partidului” (o definiție a Securității, care continua așa: … și bate, și bate!)
Una din temele recurente ale literaturii anticomuniste este Teroarea. Abuzul de limbaj radicalizat pe unitate sintactică face ca sensul unor termeni – cum Teroare – să piardă din forța semnificativă, astfel că mulți (poate cam mulți) cititori ai acelei literaturi să perceapă Teroare ca pe o amenințare gen Topirea ghețarilor, de nu chiar Apocalipsa. Or dizidenții – cum li se spune azi, c-un aer ușor concesiv – au simțit pe pielea lor, la modul propriu, acea teroare. Pentru Goma, Tudoran, Andreescu și ceilalți, Teroarea n-a mai fost o amenințare abstractă ori surdă, măcar, ci a căpătat forma concretă a pedepsei aplicate ”dușmanilor poporului”.
Ei bine, Teroarea plutea ca o amenințare deasupra tuturor, verificînd temperatura Fricii – semnul indubitabil al ”atașamentului nețărmurit la politica Partidului”. Singurii oameni nesupuși Fricii erau cei doi formînd ”cuplul dictatorial”. De la ei în jos – inclusiv în propria familie – începea Frica fiindcă ei doi aveau drept de viață și de moarte asupra tuturor – iar aceasta nu-i afirmație hazardată căci oricine putea dispărea pur și simplu, de parcă nici n-ar fi fost. Poate știți cum e – dacă nu vorbește nimeni de tine, e ca și cum n-ai fi fost.
Secu’ era Agentul Fricii. Misiunea sa modernă – în raport cu perioada dejistă – era ”prevenirea”, adică inocularea fricii de consecințele răvrătirii împotriva ”politicii științifice” a Ceaușeștilor. În cuvîntările sale interminabile, Ceaușescu insista mereu pe importanța ”muncii de prevenire”. Și atunci – ca și acum, ca-ntotdeauna – repetiția aparent fără sens relaxa vigilența auzului, astfel că celor mai mulți dintre cetățenii vizați de ”prevenire” li se părea normală prevenirea, ba chiar benefică dacă o asociau unui act medical, de pildă. Numai că, pragmatic, ”prevenirea” nu era acțiune de prezervare a stării de sănătate ci de descurajare a oricărei atitudini potrivnice ”liniei oficiale”. Prin Agentul Fricii, era acțiune la scară națională – dovadă, imensul număr de cetățeni antrenați în ”munca de securitate” (informatori, colaboratori, persoane de sprijin, de influență, gazde case conspirative). Din acest motiv, s-a ajuns la convingerea că românii au fost (și au rămas, mulți așa socotesc) un popor de lași. Ba chiar unul de turnători. Nu-s dintre cei care acceptă aprioric așa judecată categorică fiindcă generalizatoare. Cîtă vreme nu e o lege – fie și doar socio ori psiho – rămîne o afirmație hazardată științific.
Dar e o posibilitate de măsurare a ”fenomenului”, prin adunarea actelor de curaj – de învingere ori măcar depășire a Fricii. Fiindcă, la noi, actele de curaj au fost strict individuale – celorlalți părîndu-li-se a ține de ”nebunie” – Frica a fost marele învingător al vremii aceleia, adică Secu’ ”și-a făcut cu cinste datoria”.
O cale de ”implementare” a Fricii era deconspirarea prietenească. Deși securiștii se supuneau regulii conspirativității muncii (adică, lucrau ”legendat”, neavînd voie să-și decline calitatea de ”cadru de Securitate”) cam prea mulți și-o declinau, pentru a nu se vedea aici o metodă de răspîndire a Fricii. Era verificat că, în prezența unui securist, lumea era timorată, avea grijă ce vorbea; de preferință, căuta să evite astfel de contacte – de unde, paranoia generalizată fiindcă aproape că nu mai știa nimeni cu cine avea de aface. Cei care, dimpotrivă, le căutau nu-și învingeau frica, și-o cultivau. Masochism, ar zice unii. Posibil și așa ceva dar, mai curînd, risc calculat vizînd beneficii. E cazul lui Breban.
Relația lui cu Pleșiță era prietenia cu crocodilul prietenos, iar a te scălda în aceleași ape cu putea părea act de curaj deoarece – nu-i așa? – oricînd se putea trezi între fălcile lui prietenoase. De fapt, chiar așa și era – Breban era o captură de preț, de unde – rangul celui care-l onora cu contacul personal. La dimensiunea egoului său, era normal ca pînă și propria-i mamă să se mîndrească de faptul că Nicolae al ei lucra direct cu un mahăr al Securității, nu era arondat securistului de întreprindere, ca orice amărăștean. Însă această ”prețuire” avea un preț. Fie și dacă numai propria-i libertate de a scrie, publica, trăi pur și simplu – după ce cazuse luciferic din Cercul 2 al Puterii – era prețul, Breban a fost colaborator al Secu’. Nu e nevoie de nici un certificat oficial pentru asta. E la mintea cocoșului, s-ar zice.
Ei, uite că nu-i și la mintea lui Andreescu de azi, și-a lui Șimonca – pe urmele acestuia. Asta numește Tudoran ”rescrierea istoriei”, ceva ce refuză în numele suferinței comune cu Goma, Andreescu și ceilalți cîțiva învingători ai Fricii.
Dreptu-i, au învins-o dar n-au răpus-o, victoria lor fiind doar simbolică – arăta că era posibil să lupți cu, și să și supraviețuiești. Dar e păcat ca acele singulare acte de ”curaj nebun” să fie maculate de apropieri imposibile, cum este a ”curajului” de a înota lîngă crocodilul prietenos.
@Ovidiu Simonca
1. Ma bucur că unele dintre raspunsurile dvs. anterioare nu-mi erau adresate. De aceea este bine sa precizam cui si la ce anume raspundem.
2. Sunteti liber sa credeti ca turnatorii puneau conditii Securitatii (\”Torn, va dau informații despre X și Y, dar dvs. îmi promiteți că nu le faceți nimic.\”) sau că doar unii dintre lucrătorii români care lucrau la ambasadele străine din București (abia după ce Securitatea \”își dădea acordul\”) erau obligați să raporteze la Securitate, nu toți. Eu, unul, am citit Albă ca Zăpada și Basmele românilor (P. Ispirescu) la timp.
3. Cunoșteam textul scrisorii dlui Goma și m-a bucurat gestul Domniei Sale. Numai că ce spune dl Goma nu exclude alte situații, așa cum alte situații nu exclud adevărul spus de dl Goma în legătură cu o experiență personală.
4. În lege, nu există, din câte îmi amintesc, categoria \”Agent de influență\”, așa că nimeni care a jucat un asemenea rol nu se află, din punct de vedere al legii, în vreun pericol. Legea a fost excelent gândită și apoi chiar îmbunătățită, nu?
5. Am cunoscut câțiva dintre marii ludici ai literaturii române, dar, credeți-mă, dle Șimonca, mă uluiți – \”Comunismul capătă accente ludice (și irelevante dacă vrem să analizăm esența sistemului) dacă stăm și ascultăm ce discutau Breban cu Pleșiță.\” Chiar așa? Vi se pare un joc?
6. Că dintre scriitori, doar dl Goma a fost bătut de Pleșiță poate fi adevărat adevărat. Că alții au avut relații amiabile (presupun cu Pleșiță) este adevărat. Dar alții nu înseamnă toți ceilalți. Și care sunt, după informațiile dvs., ceilalți scriitori (că tot aflu acum că Pleșiță era \”un apropiat al scriitorilor\”?!?) care se întrețineau cu Pleșiță la telefon, la o cafea și, dacă nu vă supărați, în timp ce jucau o partidă de tenis?
7. \”A-i face pe plac securistului de la telefon\” este incomparabil mai grav decât a semna un angajament, după ce ai fost bătut de zeci de securiști, după care nu dai nicio informație. E vident, aveți o altă părere. E dreptul dvs.
8. Nu înțeleg de ce vă impacientați, dragă dle Șimonca. Nimeni nu vrea să-l arunce pe dl Breban \”în groapa justiției românești\”, cum vă temeți dvs. Dimpotrivă – dl Breban tocmai a ieșit definitiv din groapa respectivă, cu certificat de necolaborare. Și, cum spuneam într-un răspuns, o hotărâre definită a Curții este inatacabilă și trebuie respectată. Cum respectat trebuie să fie și dreptul fiecăruia dintre noi — drept pe care mi-l exercit cu nerușinare — de a se folosi de creier, dacă tot îl are în dotare.
9. Cum se propune o nouă condamnare a Comunismului, de data aceasta sub egida Academiei (care bubuie de necolaboratori ai Securității) și \”marketată\” de revista dlui Breban, care este pericolul în care vi se pare că se află acesta din urmă? Eu cred că nu se afla în niciun pericol.
Eu nu pot ura unor asemenea eforturi decât tradiționalul \”Succes în ramură!\”
Propun să ne oprim aici (eu unul chiar o fac), respectând dreptul celuilalt/celorlalți de a gândi altfel. Ba chiar și dreptul la perplexitate.
Cele bune, dle. Șimonca.
Stimate domnule Dorin Tudoran,
Sint foarte curios cum vom iesi – eu si familia mea – din „clarobscurul de azi”. Legea-i proasta, dosarele sint incomplete sau nu avem acces, interpretarile sint diferite, calomniile prolifereaza, disidentii se cearta si se contesta intre ei, informatorii tac sau se scuza, nici o cainta, generalii de Securitate rid si ii batjocoresc pe fostii fostii luptatori anticomunisti (interviul cu generalul Plesita, de la OTV, in 2004, cind spunea despre familia Arnautoiu: “I-am prins ! Bine am făcut! Familia Arnăuţoiu era o familie de învăţători onorabili, din Nucşoara, care a avut doi băeţi : Toma şi Petre. Petre avea o soţie foarte frumoasă, Victoria. Pe toţi i-a băgat în belea col Arsenescu. A fost o bandă de criminali. Au făcut 17 crime !”), informatorii constituie prilej de satisfactie pentru unii confrati, fara un pas mai departe, fara a afla de ce, cine ii indruma, ce se intimpla cu ofiterii care ii lucrau „informativ”.
Si, mai ales, o dubla masura. Nu e discutie despre toti informatorii, despre toti ofiterii, despre toti cei care au preamarit regimul comunist si pe Ceaueescu, ci doar despre unii, cum ne convine in functie de interesele momentului.
A atacat Adrian Marino un anumit grup in „Viata unui om singur” – atunci sa-l radem post-mortem.
Nu ne place Dinescu, cel de azi, zicem: „ce mare disisdent a fost si asta?”.
Nu ne place Dorin Tudoran cum scrie astazi despre Traian Basescu sau Elena Udrea, zicem: „las’ ca stim ca stim noi… ce disident era…”.
Cred ca va sint cunoscute aceste alegatii.
Cred ca stiti ca n-a scapat nimeni imaculat.
Poate doar ofiterii de Securitate care isi primesc pensiile babane, desi Marius Oprea a incercat un proiect de lege de micsorare a acestor pensii. Da’ cine sa-l asculte? Mai bine il luam in suturi de pe la IICCMER, iar apoi ne delimitam de el ca pune o nuanta la dosarul lui Dinu C. Giurescu (acolo, in acel dosar, din Nota CNSAS, rezulta ca Giurescu dadea informatii irelevante Securitatii – da’ e informator…!)
Nici in textul initial, nici in interventiile ulterioare, nu am spus un cuvint despre cel care purta convorbiri telefonice cu generalului Plesita. Era amintit in textul dvs. la care am facut link, dar eu am discutat despre partea privitoare la Gabriel Andreescu.
Imi permit sa nu raspund acum la intrebarile dvs. Am sa va arat in final de ce.
Pina atunci:
– nici eu nu am sugerat ca dvs. ati dori ca Gabriel Andreescu sa nu mai publice; era o afirmatie care pornea de la alte comentarii de pe acest site;
– nu am spus nicaieri ca dvs. „colportati frinturi de afirmatii”; daca cititi comentariile, veti vedea ca sint oameni care par sa cunoasca in detaliu viata si activitatea Danielei Ghitescu Andreescu (ani de studii, angajare, intilniri amoroase etc.). Lor ma adresam. Inclusiv celor care vehiculeaza asa-zise informatii despre dvs. (Paunescu, Gafita – e un comentariu in acest sens)
Iar, in final, iata de ce nu pot sa va raspund acum la intrebarile pe care le puneti.
1. Exista, asadar, niste discutii cu generalul Plesita. Dar exista si o declaratie data de Paul Goma.
„Declaraţie
Subsemnatul PAUL GOMA, scriitor, domiciliat la Paris, rue B. […]; arondismentul […], declar:
L-am cunoscut pe NICOLAE BREBAN la Bucureşti, în a doua jumătate a anului 1965, în casa prietenului nostru, Alexandru Ivasiuc. Nu ne-am împrietenit, prea multe amănunte biografice ne despărţeau. Ne-am mai întâlnit cu alte ocazii – rare. Eu aveam despre scriitorul Breban o opinie bună; el nu avea nici o opinie – nu mă citise.
Am intrat la revista România literară în septembrie 1968, girat de Geo Dumitrescu. Breban era şef-adjunct. Nu am avut nici un prilej să ne întărim prietenia. – De altfel, eu mă adresam cu „Tovarăşul Breban”, el cu „Goma”, simplu. În 1971 Breban a devenit directorul revistei. Nu mi-a fost nici cald, nici rece, până în momentul în care el (Breban), aflat la Paris, a dat ziarelor occidentale câteva interviuri în care se manifesta împotriva „politicii culturale” a lui Ceauşescu. Atunci m-am gândit că membrul CC al PCR, scriitorul Breban, „va rămâne” în Occident!
În discuţiile cu confârtaţii, îmi exprimam acordul cu gestul nemaipomenit de curajos al lui Breban – eram mereu în minoritate, foştii prieteni din România, chiar în discuţii private îl criticau, acuzându-l că a profitat cât a profitat, iar acum „scuipă în gamelă” – de ce a dat declaraţiile acelea în presa străină. La acestea eu răspundeam: „Fiindcă în România nu l-ar fi publicat nimeni”.
Când s-a întors de la Paris – în 1974 – am aflat din ziare că la Editura Uniunii Scriitorilor va fi lansat un roman. M-am dus împreună cu soţia mea. Surpriză: nici unul dintre prietenii la toartă (cât timp fusese în CC) nu era prezent. Breban s-a consolat cu „mărunţeii” Mazilescu, Mălăncioiu, Turcea, Robescu şi cu mine.
În 1971 am avut un conflict cu Ivasiuc, prietenul amândurora. El, ca şef-adjunct al editurii lui Preda, s-a trezit vorbind vorbe. Că în romanul Uşa… sub două personaje „se ascundeau” Ceauşeasca şi Ceauşescu. Din pricina decodificării lui Ivasiuc, din acel an, nu am mai putut publica în propria revistă, nici măcar note de lectură (şi ca, supliment: nici socrul meu, Năvodaru, nici sora lui, traducători, nu au mai avut dreptul să publice).
În 1976 am făcut numeroase tentative de a primi cartea de muncă (fusesem dat afară… dar să nu se ştie).
1977 începe cu solidarizarea mea cu semnatarii Chartei `77 a Cehoslovacilor, cu izolarea mea de către Aparatul Poporului, la 1 aprilie fiind arestat. Aici se manifestă Nicolae Breban. Soţia mea avea telefonul tăiat, socrii mei aşişderi. La socrul meu Europa liberă era bruiată, eram arestat de câteva zile şi „afară” nu ştia nimeni. Soţia mea era total izolată, prietenii nu erau acasă, el, Breban, ne vizitase de două ori.
În acel moment, familia era în legătură cu procesul. Aflându-se în cabinetul avocatului Pora, în disperare de cauză, a telefonat şi la Breban. Şi Breban a răspuns! În câteva cuvinte. Soţia i-a spus situaţia noastră. Şi culmea: Breban a întrebat-o de unde telefonează, Ana i-a spus şi Breban i-a spus să aştepte, că va veni. Şi a venit (la Pora)! Astfel soţia nu a mai fost total izolată.
Al doilea episod… nesemnificativ: după eliberare, eu eram într-o stare de… nefuncţionare evidentă. Fusesem evacuaţi din apartamentul nostru şi stăteam la socri. Or, socrii aveau nevoie de nişte aşternuturi pentru mine, iar acestea se aflau în cufere, în pivniţă. La cine să facem apel să ne ajute? Mai mult în glumă, am telefonat (acum mergea!) lui Breban. I-am spus of-ul într-o doară, nu credeam că are să vină. Şi Breban a venit! A coborât în pivniţă, s-a murdărit de var, a cules pe umeri păianjenii…
După ce m-am exilat, nu am mai avut legături cu Breban.
Recunosc: la început şi eu am aplecat urechea la vorbe-vorbe: cum se explică faptul că, în afară de excluderea din CC şi de la revistă, Breban nu a mai păţit nimic? Pe limba noastră: nu a fost arestat? Şi cum se explică „naveta” lui între Orient şi Occident?
„Probele” acuzării nu sunt probe. Afirmaţiile lui Breban – faţă de securişti, că Goma n-are talent – nu m-au lasat indiferent, însă nu din acel motiv am fost eu arestat în 1977, apoi exclus din Uniune, apoi exclus din… ţară.
Dacă Nicolae Breban va fi judecat după acele probe se va comite o nedreptate flagrantă.
O întrebare: cum ar trebui să se apere Breban de calomnii? „Dovedind”, el, că nu a făcut servicii Securităţii? Dar cum să o facă?
Aceasta este concluzia mea.
Drept care semnez,
Paul Goma
Paris, 28 aprilie 2013
Sursa: Cultura, nr. 18/ 30 Mai 2013
http://blog.ideeaeuropeana.ro/?p=3573”
2. La intrebarile dvs. am raspuns inca in urma cu trei ani, intr-un text intitulat: „Lasitati? Neonestitate? Tribunal?”.
Il reiau acum:
„Apucîndu-se să compare recentele „dezvăluiri“ şi „mărturisiri“ despre „colaborarea“ scriitorilor cu Securitatea (Ioan Groşan, Nicolae Breban, Ioan Es. Pop), Nicolae Manolescu a provocat o vîlvă imensă. Analizînd reacţiile celor trei, în editorialul „Cum ne asumăm trecutul“, din România literară, din 22 aprilie 2011, Nicolae Manolescu are „admiraţie“ doar pentru Ioan Es. Pop (deşi mărturisirea poetului ridică o seamă de întrebări: De ce nu-l numeşte pe maiorul care l-a racolat? Ce s-a întîmplat cu fata pentru care a împrumutat bani necesari unei „întreruperi de sarcină“? Tînăra femeie a fost bine, l-a iertat, l-a înţeles, a ştiut că a fost căutat de Securitate, i-a povestit vreodată?).
La „cazul Breban“, Nicolae Manolescu revine pe 6 mai, în editorialul „Cum ne asumăm prezentul“, vorbind de „timpurile, tulburi sau nu“, care „nu-l scutesc pe Nicolae Breban de laşităţile trecute şi nici de neonestitatea prezentă“. „Neonestitate prezentă“ care s-ar traduce, conform preşedintelui USR, prin absenţele lui Nicolae Breban de la şedinţele Consiliului USR, la care, din cîte înţelegem, nu participa, dar încasa o îndemnizaţie, fiind sfidător cu colegii din Consiliu. Povestea absenţelor de la şedinţele Consiliului USR ţine de organizarea internă a Uniunii şi nu credem că are vreo relevanţă faptul că Nicolae Manolescu poate prezenta condicuţa de unde să aflăm cît de chiulangiu este Nicolae Breban.
Despre „laşităţile trecute “ ale lui Nicolae Breban ar fi mai multe de spus. Din păcate, în judecarea cazului lui Nicolae Breban se amestecă amintirile cu documentele înaintate de CNSAS Curţii de Apel, care să certifice calitatea de „colaborator al Securităţii“. În amintirile celor care l-au cunoscut în tinereţe, Nicolae Breban poate fi şi vinovat, şi scuzabil (spre exemplu, Dorin Tudoran are o raportare la comportamentul lui Nicolae Breban, Ion Vianu – o alta). Dorin Tudoran citează pe blogul său (www.dorintudoran.com) din cartea Ioanei Bernard, soţia lui Noel Bernard, directorul Europei Libere, care relatează cum Nicolae Breban – în casă la Noel Bernard, în vara lui 1977 – îl înjura pe Paul Goma şi-l considera lipsit de talent (replica lui Noel Bernard: „puţin importă dacă Goma are sau nu talent. El este singurul dintre voi toţi care a avut curajul să stea în două picioare şi să-l înfrunte pe Ceauşescu şi Securitatea“). Dorin Tudoran mai aminteşte şi cum era el însuşi învinuit de Nicolae Breban că a dezvăluit plagiatul lui Ion Gheorghe după Lao-Tse.
Ion Vianu, în revista 22, din 3 mai, ajunge la concluzii uşor diferite: aminteşte de retragerea lui Breban din CC al PCR, după „tezele din iulie“ 1971, de demisia de la conducerea României literare şi de susţinerea pe care prozatorul i-a acordat-o lui Ion Vianu, „cînd (felix culpa!) eram compromis în ochii regimului“. Acestea sînt amintirile şi faptele. Că Nicolae Breban nu l-a susţinut pe Paul Goma în 1977 (cum au făcut-o Ion Negoiţescu şi Ion Vianu) este o realitate, că Nicolae Breban a fost „agent de influenţă al Securităţii“ – şi pentru asta trebuie judecat de Curtea de Apel – aici lucrurile sînt încîlcite şi contestabile. Deocamdată, discuţiile dintre Nicolae Breban şi Nicolae Pleşiţă, reproduse din dosar, sînt „jenante“, cum afirmă Ion Vianu, dar pot acestea să-i pună calificativul de „agent de influenţă“? Că Nicolae Breban se cobora, în discuţia cu Pleşiţă, la bîrfe şi insulte la adresa lui Paul Goma şi a lui Eugen Ionescu este un fapt care ţine de moralitate, egolatrie şi de o cale de „a-i face pe plac“ securistului de la telefon. Dar sînt ele încadrabile la sintagma „agent de influenţă“? Cum scrie Ion Vianu, Nicolae Breban ar fi fost „agent de influenţă“, dar „nu cît Noica, cel care căuta să îi abată de la acţiunea lor anticomunistă pe soţii Ierunca şi pe Sanda Stolojan (la Paris!)“.
Într-o definiţie sumară, „agentul de influenţă“ ar fi cel care, la ordinele sau la îndemnul Securităţii, încearcă să schimbe (să modifice parţial sau total) judecata altor oameni, atrăgîndu-i spre acţiunile Securităţii. Breban era el însuşi, mult prea pătimaş să-şi vadă opera publicată, avînd accente de revoltă, dar şi momente de supuşenie. Uneori, ideile sale despre alţi scriitori coincideau cu cele ale Securităţii, de aici şi frecventarea lui Nicolae Pleşiţă (care era „un apropiat“ al scriitorilor, nu doar Breban se întreţinea telefonic sau la o cafea cu generalul; singurul bătut de Pleşiţă a fost Goma, alţii au avut relaţii amiabile – e bine să ne reamintim natura raporturilor dintre Securitate şi scriitori).
Dar despre relaţiile scriitorilor cu Securitatea (şi cu Partidul Comunist) nu se va face lumină aducîndu-l pe Nicolae Breban la tribunal. El este o picătură într-un ocean de compromisuri, acomodări, fandări. Aş spune că e şi un mod diversionist (superficial) de a judeca acea epocă prin aruncarea lui Nicolae Breban în groapa justiţiei româneşti. Comunismul capătă accente ludice (şi irelevante, dacă vrem să analizăm esenţa sistemului) dacă stăm şi ascultăm ce discutau Breban cu Pleşiţă. Mîine va apărea un alt Breban, un alt Ioan Es. Pop, un alt Groşan, iar copiii noştri ne vor întreba: chiar aţi suferit, chiar aţi fost chinuiţi în comunism?”
din „Observator cultural”, nr. 574, 13 mai 2011
Imi mentin punctul de vedere.
Cu stima si cu pretuire,
Ovidiu Simonca
Chiar şi D-lui. Dorin Tudoran, FOST-disident !
Dle. „InimaRea” replica dvs. este tipic a securistului propagandist în plin proces de intenţie şi interogatoriu în subsol.
Despre sănătatea personală ? Despre cui „să produc probă” ? Rezonabil, în numele cărei logici şi raţiuni ? A cărei clase conducătoare ? intelectuale ? populare ? Ce gen de „luciditate” ?
Vorbiţi cumva în numele unui complet de judecată care încă triează, dă sentinţe, diagnostice şi verdicte, îndrumînd înspre Unica Soluţie Finală ?
Este atît de evident că cei mai vizibili foşti-disidenţi au devenit azi pur şi simplu nişte „colabo” cu Sistemul totalitar post-securisto-comunist încît nici nu mai este nevoie s-o spunem, dar mite s-o dovedim.
Da pun la îndoială coloana vertebrală de după dec’89 a lui Dorin Tudoran şi a celor mai mulţi dintre foştii celebri foşti-disidenţi, care azi au devenit ceea ce au devenit, consilieri „politicoşi”, înalţi funcţionari de stat, etc,etc.
Oare este interzis să cred şi să afirm acest lucru, tov-şe. Colonel de Securitate, „InimaRea” ?
Absolut nimic furibund în toate acestea, poate doar o opinie care deranjează puţintel cam tare şi nu intră în matricea gîndirii corecte a post-comuniştilor democraţi-original !
A fi singurul de-aici, deşi nu cred de loc aceasta, citiţi-analizaţi mai atent toate comentariile, veţi descoperi, cel puţin pe cel al celui „profesor”, căruia chiar i-a „plăcut” definiţia „adevăraţilor disidenţi” ( perfect adaptată cazului Dorin Tudoran )
Cît despre „duduia Ghiţescu-Andreescu” pe care stimabilul Dorin Tudoran o înfierează cum trebuie, creeînd astfel una din diversiunile intelectuale post-fost-disidente originale, ,e ajută chiar acum să înţelegem că nu trebuie să discutăm-lămurim-ştim TRECUTUL, ci viitorul.
Este foarte curios cum Dorin Tudoran uită cu o nonşalanţă exorbitatntă, că fără Trecut şi Adevărul Trecutului nu poate exista NIMIC ! Interesantă TARE fuga-nainte a fostului-disident, azi consilier printre ale politruchiei româneşti.
Cît despre „blog-ul” domnului Dorin Tudoran, putem afirma fără şovăire că este unul „politic-corect sieşi” (doar e un „blog” personal, face omul ce vrea şi cenzureză cum îi convine), cît despre adevăr, pe-acolo, e mai rău decît în fotbal, e doar ca la table, e ca-ntre-amici, e nostim.
Dl. Şimonca a pus-pune nişte întrebări pertinente 14; 15; 16 !
E păcat că nu aduce şi răspunsurile, şi şi mai păcat că împedică răspunsurile altora (chiar dacă deranjează !!!)
Există momente-n istorie unde Curajul şi Îndrăzneala sînt mai mult decît bine venite şi meritorii, indiferent de consecinţe şi rezultate.
Tocmai în aceasta constă Libertatea de expresie, exprimare şi opinie.
@Și dânsu (Dorin T) drept pildă se dădu
Ziceti: „episodul de conlucrare frăţească stahanovistă cu M.Gafiţa”!?!
Dacă nu vă este cu supărare, dumneavoastă unde ați „conlucrat” înainte de 1989 și unde ați fost transferat, după 1989, să „conlucrați”, fiindcă eu, unul, nu am conlucrat cu M. Gafița.
Dacă vă referți, cumva — vorba dlui Simonca la colportari, faramituri etc. de informatii — la dl ambasador Gabriel Gafița, fiul dlui M. Gafița, nu știți să citiți sau să înțelegeți ce vi se povestește: există documente care dovedesc colaborarea dlui Gabriel Gafița cu Securitatea, unul dintre documente avându-mă pe mine ca „erou principal”, numai că eu nu apar în acel document în rol de colaborator — nici al dlui Gabriel Gafița, nici al Securității –, ci în rol de persoană pe care o discută dânșii… Era să zic în rol de victimă, dar nu-mi plac cuvinetel mari.
E plin viitorul de „cercetători” ca dvs., așa că el, viitorul, nu poate fi decât ca trecutul — strălucit.
@Ovidiu Simonca
1. Ma bucur sa aflu ca ati obtinut “informatii in plus” si sunteti gata sa ni le impartasiti, asa cum ma bucur sa aflu de la dvs. ca dna Daniela Ghitescu Andreeescu “si-a recunoscut colaborarea cu Securitatea in fata ambasadorului Coen Stork, dupa 22 decembrie 1989.” si ca “Daniela Ghitescu Andreescu a recunoscut fata de Coen Stork colaborarea cu Securitatea, cu ani multi inainte de a fi publicat dosarul de Securitate devenit carte.” De asemenea, ma bucur sa aflu ca ambasadorul Stork (v-am inteles, cumva gresit?) s-a dovedit multumit de cele recunoascute de dna DGA si a considerat episodul incheiat. E o decizie care merita tot respectful nostrum, indifferent pe ce pozitii ne aflam. Totusi, mai ramane o problema – cetatenii romani ale caror nume – daca nu gresesc – apar in informarile oferite de dna DGA Securitatii. Dl Stork si ministerul de externe al Olandei au tot dreptul sa ierte actiunile comise impotriva lor, dar nu pot da “indulgente” si in numele cetatenilor romani. Tot ce i se poate intampla unui diplomat stain care supara autoritatile tarii in care este acreditat este sa fie declarat de acestea din urma “persona non grata” si sa fie obligat sa paraseasca tara respectiva. Ce li se putea intampla cetatenilor romani numiti in informarile date Securitatii de dna DGA (sau de alti angajati romani ai ambasadelor) era cu mult mai grav, si dl Andreescu stie mai bine decat foarte, foarte multi acest lucru.
2. Intrebati: “Are dreptul Gabriel Andreescu sa se exprime public cu privire la dosarele de Securitate ale unor personalitati culturale sau nu? Daca actuala lui sotie a fost informatoare, ii interzicem dreptul de a scrie despre informatori? De unde si pina unde aceasta idee ca daca sotia a dat rapoarte Securitatii – pe care le-a recunoscut – tu nu mai poti scrie nimic despre informatori, pentru ca esti partinitor, influentabil si in „conflict de interese”?
3. Raspund: Nu am sugerat sa i se interzica dlui Andreescu dreptul respectiv. Nu-mi atribuiti afirmatii pe care nu le-am facut. Am sugerat – da, foarte apasat – ca inainte de a vorbi despre neregulile din ograzile altora se cuvine sa avem grija ca la noi in ograda sa fie curat. Asta nu cere un mare spirit civic, cere doar un bun-simt de gospodar. E bine sa pastram vechile, bunele obiceiuri, fiindca, oricum, cele noi si foarte rele se iau mai repede decat raia.
4. V-as ruga sa evitati capcana de a ma ingropa sub citate din Adam Michnik. L-am citit inaintea dvs., pe cand nu era voie sa-l citesti. Va pot da, la randu-mi, alte zeci de citate care sa reprezinte o opinie opusa celei a lui Michnik, dar asta nu rezolva nimic in cazul pe care il discutam – ramane un joc al citatelor, al inteligentei, dar un joc. Se intampla ca sunt, de cele mai multe ori, de acord cu Michnik, dar nu cred ca afirmatiile sale (pe care le citati) vor sa spuna: putem construi o casa noua pe un morman de gunoaie, excremente etc. fara sa curatam locul. O asemenea constructie nu poate dura. Si Michnik e un bun constructor – a dovedit-o dupa caderea comunismului.
5. “colportarea unor frinturi de afirmatii“? Fiindca tot ati citit pana si volumul “Eu, fiul lor. Dosar de Securitate”, stiti foarte bine ca nu ma ocup cu trafic de frinturi de afirmatii. Publicand asemenea volume, alti autori au preferat sa insereze in ele lungi pagini de comentarii, sa lucreze intens pe tesatura unor documente ba chiar sa se intretina – la modul artistic – cu turnatorii lor. O abordare fireasca. Eu am preferat un alt firesc – cat mai putine comentarii si doar in paginile introductive, restul volumului fiind constituit doar din documente. Am lasat cititorului libertatea de a-si formula concluziile.
6.
7. Afirmati: “Dorin Tudoran il acuza pe Gabriel Andreescu ca „reabiliteaza un regim”.
Raspund: Nu acuz, atrag atentia asupra unui pericol. Dintre toate parghiile folosite de comunismul romanesc (atat de condamnat theoretic si atat de nesanctionat practice) ion comiterea crimelor de care toti ne vaitam, nu cred ca a existat vreuna mai teribila decat Securitatea. A gasi intelegere acolo unde exita temeiuri este o obligatie morala. A sugera (ba chiar oferi) intelegere acolo unde, evident, nu exista temeiuri pentru intelegere este a contribui la reabilitarea unui regim criminal, caci Securitatea (“y compris” informatorii, turnatorii, colaboratorii de toate felurile, agentii de influenta, sursele, oamenii de incredere etc.) constituie, in opinia mea, chintesenta acelui regim.
8. Dl Ion Vianu (din care citati) are perfecta dreptate, numai ca nu mi se pare ca pune semnul egalitatii intre calomnie si dovada, defaimare si proba peremptorie.
9. Remarc ca sunteti foarte priceput la a pune intrebari – unor oameni sau in vazduh, pentru toti oamenii – dar am senzatia ca va coditi sa ne spuneti ce opinie aveti in legartura cu lucruri “punctuale”. Nu trebuie sa-mi raspundeti la urmatoarele intrebari; s-ar cuveni insa sa va oferiti dvs. raspunsuri la ele, apoi putem continua aceasta discutie, care, altfel, se lateste intr-o delta care nu mai are nimic in comun cu apa fluviului: Un om care taifasuieste cu ministrul adjunct al Securitatii, un om care ii raporteaza generalului Plesita ce a spus cineva aseara la Europa libera, un om care raspandeste exact aceleasi semne de intrebare pe care le arunca Securitatea in legatura cu un dizident sau altul, un om caruia Plesita ii cere sa-i transmita sarutari de maini mamei etc. a fost, in opinia dvs – pe a dlui Andreescu deja o stiu – un colaborator al Securitatii ori ba? Daca tratezi direct cu ministrul adjunct al Securitatii nu esti colaborator, fiindca nu tratezi direct cu toata Securitatea sau doar direct cu “ofiterul de caz”?
10. Nu-mi amintiti ce spune legea, caci am scris, in mai multe randuri, despre acest lucru. Totul incepe de la lege si de la felul in care a fost amendata spre a proteja parlamentari, alti demnitari si multa alta lume “amarata” si “neinteleasa”. Dar – buna, proasta – legea e lege. De aceea am inceput prin a spune – in toate cazurile de aceasta natura – ca respect decizia definitiva a unei Curti. Dar asta nu inseamna ca renunt la dreptul de a spune ce cred despre o lege facuta sa apere colaboratorii Securitatii sau despre o decizie a unei Curti. In tara in care traiesc, contractual om liber-instituie este simplu: respect o decizie definitiva a Curtii Supreme, dar nu ma impiedica nimeni sa spun ce cred despre ea.
11. Intrebati “Ce facem cu acest trecut?”. Intrebarea mai arzatoare ar fi “Ce facem cu viitorul?”, fiindca trecutul este deja in curs de mare rafistolare.
Domnule Simonca, eu si familia mea nu suntem afectati direct, zi de zi, de de felul aberant in care este citit trecutul si, astfel, pregatit viitorul. Nu vom fi afectati direct, zi de zi, nici maine. Dvs. si familia dvs. – da. Daca va asumati riscul sa incurajati clarobscurul de azi, inseamna ca sunteti pregatit sa faceti fata obscurului de maine. E un curaj de care, parafrazand un vers de neuitat, “ma zgaltaie frica”. Asa sunt eu, mai temator.
Cand blogul meu va iesi din moartea clinica in care a fost aruncat, voi raspunde mai pe larg framantarilor dvs. Daca va fi nevoie. Daca nu, nu. Sincer – sper ca nu.
Cele bune.
Mai precis, probabil, sa-i ceara actualei sotii sa-si solicite dosarul si sa-l faca public. Si daca ea refuza? Andreescu trebuie sa taca? Sa publice dosarul cu forta?
Nu pricep logica principiilor invocate aici. De ce nu se poate polemiza cu argumentele lui Andreescu si trebuie neaparat sa i se puna la indoiala competenta morala? Mai ales cand aceasta competenta nu este contestata pe baza argumentelor sale [sustine X si Y, deci e in mod vadit un ticalos], ci pe baza relatiilor de familie?
Nu pricep nici ce ar avea de castigat Andreescu daca-i scoate basma curata (presupunand ca asta face) pe Breban, Iorgulescu, Doinas. Actuala sa sotie a colaborat intr-un mod care nu poate fi tagaduit (si nici nu cred ca a fost pus vreodata la indoiala). Ar scoate-o asa-zisa „tehnica de inalbire” a culturalilor de mai sus basma curata si pe ea? Ar feri-o de o adeverinta de colaborator de la CNSAS? Ar proteja-o in instanta? E evident ca nu – si-atunci, de ce?
Ovidiu Simonca:
1. De pe vremea Spatarului Miliescu, si – mult mai demult – a bizantinului Priscus trimis la Attila ambasadorii erau „culegatori” de informatii iar cei pe langa care erau acreditati ii „contrainformau”. Cand doamna respectiva a „marturisit’, Cohen-Storck i-a confesat la randu-i el caror „servicii’ le era „culegator”?
2. Deci apud Radu Ioanid doar victimele stalinismului din anii 50 nu erau informatori ai securitatii cand lucaru la ambasade. O fi, n-o fi, un lucru e insa sigur: multe din victimile astea angajate erau informatori kgb inca de pe vremea nkvd.
3. Andreescu trebuie sa-si probeze dreptul moral de a se pronunta in cazurile mentionate cerand SIE (arhiva DIE-CIE care au controlat-o – asta e expresia profesionala – pe d-na Ghitescu e acum la Melescanu, cred ca MRU a vazut cele mai interesante cazuri) sa faca public dosarul actualei sotii. Si apoi cititorii sa judece.
Vedeti ce simplu este?
Pe scurt, ce ar trebui sa faca Gabriel Andreescu ca sa „faca ordine in ograda proprie”?! Sa scrie o carte despre cazul Ghitescu? Sa o certe in public pe sotia sa? Sa „se delimiteze” de actiunile ei? Sa divorteze? Mi-as dori un raspuns concret, o „agenda de curatenie” pentru Gabriel Andreescu.
(Sau poate ca implicatia solicitarilor repetate de „ordine” este ca Gabriel Andreescu nu poate face, orice-ar face, ordine in propria ograda, asa ca mai bine tace de tot.)
domnul Simonca a terminat cu punctu’ 16: „ce facem cu acest trecut?”
O buna, intzeleapta chiar, intrebare. Chiar: ce sa facem?
Ca, *nu avem ce face?* Nu mai *avem* ce mai face?
Energiile – o cred eu – ar trebui sa sa-ndrepte inspre *viitor*. Au intzeles-o japonezii, au intzeles-o germanii, au intzeles-o *altzii*.
Ca vorba aia: avem o tzara. Avem – zau! – chiar *oameni* care-s traitori pan dansa. Chiar *oameni* fiind danshii, sunt traitori pa supt vremi. Cand, cand n-a fo’ chiar asha?
Problema Redactziunei? Problema *noastra*? Simpla: aceea de-a face, cumva, ca democratzia (reprezentativa, cum o shtim) s-aduca „pe val” chiar, *chiar oamenii* care chiar *reprezinta*!
Doua – parerea mea – doar *doua* chestiuni ne trebuie noua, ca natziune.
1) Reprezentantzii sa hie „ai noshti!”. Din *Judetz*, adica. Shi *nu* neshte Dandanache parashutatzi (ezemplele sa shtiu) de la Bucale.
2) Votu’ sa fie *la vedere*. Niciodata secret. Intotdeauna *pus pa „site” *.
Cu *asta*, d-abea, vom putea stavili minciuna & coruptzia.
Io vaz ca O.C. se implica-n politica. Nu-i chiar deloc „rau”. Cu *puterea* pe care-o chiar chiar *are*, eu le recomand, prietenilor mei de la O.C., sa faca o *campanioe de presa in acest chiar sens*: „american”.
Ca sa videm & noi daca „mere”. Ca, ma cam scuzatz’: chiar *merita*!
No numa’ fain, dragi prieteni cu care de-atatzia ani sunt *fericit* de-a schimba opinii „pa sarma”.
Nea Marin
Drept crede conu Dorin a le zice, reproşându-i lui Gabriel Andreescu simplul fapt că nu a început prin a face curăţenie în propria ogradă. M-aş fi aşteptat ca afrontul să fie întărit cu o pildă : de exemplu, spunând aşa cum am făcut eu limpezind episodul cu trasul clopotelor pentru Păunescu, viitor ministeriabil, episodul de conlucrare frăţească stahanovistă cu M.Gafiţa, …. Aşa ar fi fost normal, dar cui să-i ceri normalitate ?
Dar cum credeati d-le dizident ca se „aplica” la un post de secretara la o ambasada occidentala? Din famile de detinuti politici si cu ceva articole scrise pe la Europa Libera?. Normal ca din familii simple, cu „origini sanatoase”.
Sper c-ați supraviețuit atacului de indignare pe care, absolut fără voia mea, se pare că vi l-am produs. Mai sper că măcar dv, după ce ”v-ați răcorit”, înțelegeți ceva din textul pe care l-ați aruncat pe site, în speranța c-avea să explodeze – poate.
Dacă v-ați recăpătat luciditatea, puteți observa intervenția de final a dlui Șimonca, unde se vorbește ”în clar” despre agenții dubli de la Ambasada Olandei, dinainte de 1989.
Pînă să produceți o probă c-ați putea fi rezonabil, poate vă hotărîți să dezvăluiți și ”adevărata problemă a adevărurilor adevăraţilor-pseudo disidenţi ai comunismului din România” (v-am citat, necutezînd a parafraza așa formulare) de vreme ce toată lumea de pe acest forum bate cîmpii pe marginea ”unui mizilic” ca ”duduia Ghițescu-Andreescu”.
Cu sinceră îngrijorare pentru starea sănătății dv …retorice, și la fel de sinceră dorință de grabnică însănătoșire, aștept un semn că vă imputați izbucnirea care deloc nu vă avantajează. Dacă ajută cu ceva, gîndiți-vă că sînteți singurul, de pe aici, care pune la-ndoială statutul de dizident al unui Dorin Tudoran, de exemplu.
Am citeva informatii in plus. Le prezint, asa cum le-am aflat. De asemenea, imi permit sa reamintesc citeva lucruri si sa pun citeva intrebari:
1. Daniela Ghitescu Andreescu si-a recunoscut colaborarea cu Securitatea in fata ambasadorului Coen Stork, dupa 22 decembrie 1989. A fost singura din ambasada care a recunoscut acesta colaborare.
2. Daniela Ghitescu Andreescu a lucrat in Ambasada Olandei pina la 1 martie 2008.
3. Toti angajatii romani care lucrau in ambasade erau sub controlul Securitatii – afirma Dorin Tudoran intr-un comentariu trimis la articolul „Un disident si sotia lui”. O spune si Radu Ioanid, in cronica la care am facut link, din revista „22”:
„O mare parte dintre informatorii plasaţi de DSS în jurul lui Stork provenau de la Oficiul de Deservire al Corpului Diplomatic (ODCE). Ignorată astăzi, din păcate, de cercetătorii arhivelor Securităţii, ODCE era o instituţie care se afla nominal în subordinea MAE şi care furniza personalul român tuturor ambasadelor străine acreditate la Bucureşti. Ca şi cea mai mare parte a MAE, ODCE era larg dominată de ofiţeri de Securitate şi se afla în realitate sub controlul direct al Direcţiei a III-a Contra-spionaj a DSS, UM 0625. Cu câteva excepţii, care includ o mână de supravieţuitori ai proceselor staliniste din anii ‘50 în care au fost implicaţi şi salariaţi ai unor ambasade occidentale, toţi angajaţii ODCE plasaţi ambasadelor şi oficiilor consulare de la Bucureşti erau informatori sau surse ale DSS. Analişti politici, secretare, şoferi, menajere, oameni de serviciu, administratori, bibliotecari, toţi dădeau rapoarte Securităţii. Unii, puţini la număr, au fost „dubli“, dând rapoarte de formă DSS, făcând munca reală pentru diplomaţii occidentali, fiind păstraţi de ambasade după căderea regimului Ceauşescu pentru o vreme, dar marea lor majoritate au fost concediaţi imediat după ce acest lucru a fost posibil.“
Atentie: concediati!!! Daniela Ghitescu Andreescu a ramas in Ambasada Olandei pina la 1 martie 2008, cu toate ca Coen Stork stia despre informarile date la Securitate de Daniela Ghitescu Andreescu.
4. Daniela Ghitescu Andreescu a recunoscut fata de Coen Stork colaborarea cu Securitatea, cu ani multi inainte de a fi publicat dosarul de Securitate devenit carte. Dintre toti informatorii de la Ambasada Olandei si de la resedinta ambasadorului, Daniela Ghitescu Andreescu este singura care apare in carte cu numele in clar. Ce stim (ce putem sti) despre alti angajati ai Ambasadei Olandei (altor ambasade) este o intrebare pentru cercetatorii trecutului comunist.
5. Asa cum afirma si Radu Ioanid, in citatul de mai sus, Oficiul de Deservire al Corpului Diplomatic (ODCE), subordonat MAE, este o ignorat de cercetatorii arhivelor Securitatii. E vorba doar de o ignorare a cercetarii sau dosarele sint ferecate? Nu stiu, CNSAS ar trebui sa dea raspunsul. Deocamdata avem o informatoare din Ambasada Olandei – cu numele in clar – si in rest citeva „nume de cod” pe care nu stim pe unde mai sint, cu ce se ocupa si daca oprobriul opiniei publice s-a manifestat cumva si in cazul acestora.
6. Se sugereaza ca demersurile lui Gabriel Andreescu fata de dosarele de Securitate ale unor personalitati culturale sint lovite de nulitate si sint necredibile, deoarece din viata lui Gabriel Andreescu face parte si Daniela Ghitescu Andreescu – „informatoarea”. Tot ce scrie Gabriel Andreescu este lovit de nulitate? Dorin Tudoran afirma: „Împărtăşesc concluziile trase din munca sa de cercetare de dl Andreescu în cazurile Adrian Marino şi Ştefan Aug. Doinaş, dar mă dezgustă efortul de a pune în aceeaşi categorie cazuri ale prietenilor generalului Nicolae Pleşiţă. Așa ceva este inacceptabil şi periculos.“
7. Are dreptul Gabriel Andreescu sa se exprime public cu privire la dosarele de Securitate ale unor personalitati culturale sau nu? Daca actuala lui sotie a fost informatoare, ii interzicem dreptul de a scrie despre informatori? De unde si pina unde aceasta idee ca daca sotia a dat rapoarte Securitatii – pe care le-a recunoscut – tu nu mai poti scrie nimic despre informatori, pentru ca esti partinitor, influentabil si in „conflict de interese”?
8. Daca Gabriel Andreescu greseste in articolele si cartile sale, poate fi combatut. Nici o clipa Gabriel Andreescu n-a pretins ca analizele sale sint infailibile – poate ca nici n-aveau cum sa fie infailibile cita vreme lucreaza pe niste dosare ale Securitatii, Securitate care ofera propria versiune asupra faptelor, ingrosind sau omitind elemente cu privire la viata persoanelor urmarite.
9. Doua citate din Adam Michnik:
„Nu poţi cere, spune Michnik, excluderea din viaţa publică a unei categorii de oameni, asta nu face decît să repete atitudini politice leninist-staliniste.” – in conferinta de la Ateneul Roman, 14 februarie 2011 – http://dev.observatorcultural.ro/Alibiul-Michnik*articleID_24940-articles_details.html
Si:
„Nu mă tem de adevăr – mă tem de semiadevărurile poliţieneşti, în fapt nişte minciuni extrem de odioase. Pentru că lumea valorilor şi a deciziilor umane văzută prin ochii poliţiei politice este întotdeauna una contrafăcută şi diformă“ (Adam Michnik, „Mărturisirile unui disident convertit”, Editura Polirom, 2009).
10. O parte dintre dosarele de Securitate analizate de Gabriel Andreescu sint ale unor oameni morti (Adrian Marino, Mihai Botez, Stefan Aug. Doinas, Mircea Iorgulescu). Acestia nu mai au cum se apere. Oare n-ar trebui – daca Gabriel Andreescu greseste incercind „reabilitarea” lor – sa existe un cercetator care sa isi spuna un punct de vedere contrar? N-ar trebui un „studiu de caz” nu doar colportarea unor frinturi de afirmatii? Memoria culturala este suma personalitatilor sale, asa cum au fost ele, cu umbrele, compromisurile si micile (marile) acte de impotrivire.
11. Dintr-un interviu acordat de Ion Vianu revistei „Observator cultural”:
„Faptul de a spune orice şi de a povesti orice poate să dea naştere la foarte multe calomnii. Unde creşte denunţul, creşte şi calomnia. Poţi să spui orice despre oricine. În acest punct ne aflăm. Cercetarea dosarelor n-a limpezit societatea românească. În al doilea rînd, eu, cel care am scris „Exerciţiu de sinceritate”, mă întreb dacă Adam Michnik n-are dreptate şi nu va trebui să vină un moment zero, în care să închidem dosarele şi să privim mai departe. Trebuie să ştim cum a fost, dar poate că trebuie să punem punct defăimărilor, calomniilor. Trebuie să stabilim adevărul istoric, dar nu trebuie să continuăm „procesele“ intentate unor oameni.” – 24 septembrie 2009
http://dev.observatorcultural.ro/Lumea-romaneasca-a-tinut-cu-mine*articleID_22487-articles_details.html
12. Ce faci cu acest trecut? Daniela Ghitescu, din 2003, a devenit sotia lui Gabriel Andreescu, a plecat din Ambasada Olandei in 2008 si, probabil, va trebui, cumva, sa rupa tacerea si sa se explice si in fata opiniei publice romanesti, dincolo de ciudata afirmatie pe care a facut-o intr-un documentar tv olandez: „Vinovata nu, responsabila da! Pentru ca nu stiam ca fac ceva rau; eram convinsa ca fac bine, ceea ce fac. Si-n plus imi placea munca la ambasada”. Gabriel Andreescu scrie carti si articole despre „Carturari, opozanti si documente. Manipularea arhivei Securitatii”. Dorin Tudoran il acuza pe Gabriel Andreescu ca „reabiliteaza un regim”.
13. Si… ma repet: „Paul Goma rămîne un ostracizat şi nu reuşeşte să se stabilească la Chişinău pentru că nu are o casă (!). Doina Cornea a împlinit 85 de ani pe 30 mai şi viaţa sa – zilele cînd o păzeau securişti la poartă şi ea trimitea românilor mesaje de îmbărbătare – pare să se fi scufundat în uitare. Liviu Cangeopol şi Dan Petrescu nu-şi vorbesc, deşi disidenţa ieşeană – cu acel extraordinar interviu dat în direct de la Iaşi, lui Neculai Constantin Munteanu şi Europei Libere, de Luca Piţu şi Dan Petrescu, ultimul aflat în greva foamei – este un capitol foarte important al istoriei comunismului”.
14. Procesul comunismului?
15. Satisfactie sau tristete dupa cazul „Daniela Ghitescu”?
16. Ce facem cu acest trecut?
Ovidiu Simonca
1. Nu vreau sa ma angajez in comparatii desuete, dar, dupa logica unora, atat G Andreescu, cat si D Tudoran sint de circa 25 de ani si in mod similar ‘incompatibili’ cu pozitia de analisti al comunismului: ca victime, pasamite, nu pot fi obiectivi. Desigur, ar exista, in primul caz, si o incompatibilitate pe dos: ca sot de fosta colaboratoare, nu poate fi obiectiv in sens invers. (Poate minus cu plus…) Exista un motiv pentru care incompatibilitatea _juridica_ e rezervata, in democratii, persoanelor cu putere de decizie, nu si jurnalistilor, analistilor politici, lobby-istilor si cercetatorilor. Ideea ca regulile care se aplica decidentilor trebuie sa se aplice oricui deschide gura in public e simultan naiva si pernicioasa.
2. Si fiindca s-a adus vorba de cazul Plesu – se putea?!?! – G Andreescu nu a afirmat vreodata ca Andrei Plesu a fost colaborator (desi, la destula vreme dupa izbucnirea scandalului, s-a propiat periculos de mult); ba chiar a sustinut explicit ca nu are vreo dovada ca ar fi fost (motiv pentru care a si castigat la CEDO, de altfel). Ce a afirmat, totusi, este ca Plesu era formal … incompatibil cu pozitia de membru in Consiliul CNSAS datorita calitatii de (fost) membru de partid; si ca nu isi poate explica refuzul de a admite incompatibilitatea (si comportamentul lamentabil din Consiliu) decat prin faptul ca ar fi fost _santajabil_. Poate ca Andreescu a gresit fata de Plesu, insa diferenta intre ce a afirmat de fapt si ce i se tot imputa e palpabila, pentru cine e interesat de nuante.
3. De fapt, ce a scris Andreescu despre Breban? A citit vreun postac capitolul din volumul de la Polirom? (Probabil ca nu, sau pe sarite…) Redus la esente, argumentul sustine ca: Breban s-a comportat „apolitic si amoral” (p. 238), fiind ghidat aproape exclusiv de o preocupare megalomaniacala pentru propria sa propasire ca scriitor, care a motivat atat pactul sau cu regimul, cat si criticile aduse public acestuia; ca datele din dosar, inclusiv conversatia cu Plesita, nu contin probe care sa sugereze nici colaborarea in sensul legii, nici un comportament de agent de influenta; ca denigrarea (reala) a lui Goma si Tudoran ar fi fost motivata de „invidia” profesionala pe notorietatea capatata de ei (p. 252), nu de un plan al Securitatii urmarit fidel de N Breban; ca cel din urma ar fi fost obiectul unor operatiuni menite sa-i submineze statutul printre intelectualii anticomunisti (prin intoxicari cum ca ba ar fi colaborat cu legionarii din Vest, ba ar fi fost un agent al comunistilor). In capitolul despre Breban apar, de altfel, destule citate jenante ale prozatorului, ale carui interese sint descrise ca fiind „unele opuse, altele convergente” (p. 257) cu cele ale regimului.
4. Unde, asadar, „inalbirea” lui Breban? Portretul prozatorului nu este deloc unul magulitor (cu exceptia cazului in care a-l descrie pe Breban altfel decat drept un colaborator ticalos reprezinta prin definitie un act de magulire). De altfel, pentru conversatiile cu Plesita l-a „albit” pe Breban si Ion Vianu in 22 (3 mai 2011).
5. Cum arata responsabilitatea lui G Andreescu pentru decizia justitiei in privinta colaborarii lui N Breban? In primul rand, prozatorul pare sa nu fi fost colaborator in sensul legii. In al doilea rand (si revenind la cele spuse mai sus), daca statutul lui Andreescu de sot al unei foste colaboratoare ar arunca dubii asupra argumentului din capitolul dedicat cazului N Breban, atunci, foarte bine!, justitia sa ia in considerare si acest amanunt. Dar ideea ca, in calitate privata, ar trebui sa taci fiindca poti fi suspectat de partinire („conflict de interese”) e ridicola prin consecinte (daca esti maghiar, nu poti vorbi despre Tg Mures 1990; daca esti evreu, nu poti vorbi despre Holocaust; daca esti femeie, nu poti solicita egalitate de sanse pentru femei; daca esti victima, nu-l poti judeca pe agresor…).
Îndoiala e mama adevărului !
Dacă vom îndrăzni a privi pe şleau la ceea ce aceşti stimabili Foşti-disidenţi,
aflaţi (permanent) în diverse momente ale istorie-capcană, în varii poziţii importante,
au reuşit realiza în, şi cu România celor 25 de ani post-comunişti,
ne putem, fără prea mare ruşine, pune adevărate întrebări şi dileme-şovăieli mai mult decît deranjante, mai ales pentru elita intelectuală fost-disidentă, azi Toţi, cu „legitimaţia” politicului blînd corect, cu ştaif şi foşnet amalgam-dubios, în buzunarul de la piept.
Ce bine ar fi, dacă în sfîrşit, am începe să nu ne mai amăgim inutil şi îmbăta cu vorbe(personale) frumoase.
Dar încă n-a venit momentul, „foştii-disidenţi” veghează !
completare:,\\\\\\\” opinie, evaluare, judecată în probleme ce angajează şi culpa morală\\\\\\\” – e vorba desigur de opiniile unor oameni ca Gabriel Andreescu, Dorin Tudoran, Doina Cornea – pentru a cita doar trei \\\\\\\”voci\\\\\\\” cu legitimitate de nepus la îndoială.
De acord cu proiectul de „cod” formulat de d-l Campeanu. Pentrucă, şi o spun cu tot respectul, preţuirea şi solidaritatea, (vechi, mărturisite şi asumate personal în numeroase cazuri) pentru şi cu d-l Andreescu, o opinie, evaluare, judecată în probleme ce angajează şi culpa morală a unei persoane produce efecte sociale (publice) incomparabil mai mari şi mai greu de remediat (dacă ar fi cazul) decît opiniile a 100.000 de mii de revoluţionari care (doar) au strigat în stradă pînă şi-au pierdut vocea. Ştiu ce spun şi puteţi, dacă vreţi, să mă număraţi şi pe mine printre aceştia. Chiar dacă am avut momente (şi înainte. şi după 1989), cînd „am vorbit singur”!.
Domnului „InimaRea”, bună să-i fie inima, „omul nostru din havana”, cîtă drăgălaşă atenţie şi bunăvoinţă informativă, tov. colonel de securitate cu stadii vechii în ale măsluirii informaţiilor , ne explică a mia oară, pe ici şi pe colo, mai peste tot, în stil „reţinut”, scump şi binevoitor, rolul agentului dublu şi premizele unei polemici diversionist-DIE/CIE/SIE-sieşi şi „nouă”.
Nu, domnule „InimuţăRăutăcioasă”, nu de la această „premiză” ar trebui plecată această-aplicată discuţie, DELOC, căci, fugită deja, demult, cu sorcoava, în deliruri diversioniste die/cie/sie, de la d-na Ghiţescu-Andreescu, pînă în meandrele absurde ale polemicilor personale ale mai noilor consilieri şi înalţi funcţionari de stat, intelectuali şi foşti-disidenţi, şi ale altor tot felul de dialoguri sociale mai mult decît surde şi ştirbe, fără soluţii nici rezultate, er trebui să recunoaştem ferm, dar nici dvs. nu sunteţi capabil s-o faceţi, din motive bine întemeiate, că :
RĂUL nu de la ea („ni”) se trage.
Ci tocmai de la structurile care după dec’89, au rămas toate în loc, şi mai ales de la disidenţii şi „disidenţii” care tot de-atunci pînă astăzi, au devenit ca prin miracol cu totul altceva decît adevăraţii Disidenţi ai unui post-comunism continuator-înfloritor al fostului sistem Totalitar securisto-comunist (Die/Cie/Sie/-şi!!!).
D-na. cu pricina nu este decît o altă Diversiune a celor aşezaţi în poziţii cheie, precum d-nii. Andreescu & Tudoran ( şi nu numai, şi alţi-o grămadă de disidenţi), întru a îndepărta adevărata discuţie şi polemică a Disidenţei şi Disidenţilor Adevăraţi, şi a revendicărilor concret obiective unei astfel de lupte-atitudini în faţa măsluilor permanente die/cie/sie şi „inimuţe şăgalnic-zburdalnic-drăguţe”, de 25 de ani în România post-comunismului totalitar dermocratic-original, împiedicînd în mod radical o evoluţie firească, civilizată, concret democratică, realist eliberatoare de Răul comunismului a tot prezent încă şi pentru încă mulţi ani, tocmai prin aducerea în discuţie de către domnii Tudoran&Andreescu& „InimăRea” a unor astfel de dudui picant-cinematografice.
Domnule George Tudor, alias „inimăRea”, „dar nu numai”,
deloc nu aceasta ar trebui să fie premiza axiomatică şi,
fie vorba între”noi”, hai să fim niţitel oneşti,
să nu ne mai lăsăm duşi atît de facil în oroarea erorilor induse !
La adevărata problemă a adevărurilor adevăraţilor-pseudo disidenţi ai comunismului din România,
duduia Ghiţescu-Andreescu e doar un „mizilic”!
Sau, in tonul unui refren din antichitatea anului 1969-70, „Nothing’s gonna change my life…”
Cred ca discutia/dezbaterea subiectului in acest forum (subsol/demisol) coteste in directii presarate cu remarci (remarce ?) suficient de caustice, incat sansa de esec devine tot mai prezenta. Cum nu exista (si nici nu vad cum ar putea fi impus) un protocol de eticheta (stil, pseudonime vs. nume in clar, etc.) ma gindesc sa-mi impun eu unul. Dunque…
1) Domnul Gabriel Andreescu este cineva al carui trecut mi l-a fixat la nivelul celui mai ridicat grad de admiratie si respect. Omeni ca domnia sa (ma refer la cei cativa care au devenit cunoscuti pentru curajul exemplar si fermitatea demnitatii in fata represiunii) sint intrati in Pantheonul (din pacate atit de modest canumar) disidentei romanesti. In acel loc intra evident Dorin Tudoran, cu trecutul sau de curaj si demnitate (dar si posesorul unui munte de dosar de urmarire, cu tot ce implica documentele). Recunostina amandorura !
2) Domnul Andreescu are dreptul, si poate datoria (din perspectiva trecutului sau) sa studieze dosarele Securitatii intr-un efort de a clarifica cazuri de colaborare sau de participare la actiuni de „politie politica”. Nimeni nu-i poate contesta acest drept. Idea ca orice proces de elucidare a acelui trecut tenebros poate avea defectiuni, lipsuri, rateuri este in sine perfect legitima. Nevoia perfectarii procedurii de deconspirare este una sanatoasa si necesara. Derularea unui asemenea proiect are nevoie si de obiectivitate, si de o lectura impartiala a probelor (documente in dosare), dar si de (dupa parerea mea) plasarea concluziilor intr-un context al ideii de moralitate a epocii (in sensul unui demers de antropologie culturala a sistemului de represiune si a uneltelor sale).
3) Din ce citesc in textele domniei sale, consecventa carteziana etalata de dl. Andreescu in studierea manipularii celor 6 cazuri de carturari este (cum am notat deja) una care exclude in mod declarativ orice recurs la un „plan moral”. Totusi, la o lectura atenta a cartii sale, se pot observa fara mare efort diverse segmente in care analistul obiectiv se afunda in confruntari cu o evidenta tenta personala (fie confruntari din trecutul post ’89 cu rezonanta in prezent, fie pozitia sa adversara vis-a-vis de CNSAS – care, fie vorba intre noi, este institutia care-i ofera si asigura si protejaza accesul continuu la obiectul muncii).
4) Cind vine vorba de cazurile analizate de domnnia sa, idea ca ICCJ poate sa accepte recursuri la verdictele de colaborare ale Curtii de Apel, in virtutea deciziei 672/2012 a Curtii Constitutionale, incepe sa confere o ‘cromatica’ de ‘revizionism’ concluziilor autorului. Ca domnul Andreescu nu pare tulburat de colaborarea implicita cu munca „exemplara” a cuiva ca maestrul Sergiu Andon, adauga la nedumeririle cititorului, ca sa nu intru in reactiile stupefiate ale altor mari fosti disidenti.
5) In final, aflu din sursele revistei impartiale Contemporanul – Ideea Europeana, ca in decizia sa de accepta recursul dl-ui. Nicolae Breban, una din probele admise a fost chiar studiul dl-ui. Andreescu. Cred ca in aceasta situatie, produsul cercetarilor efectuate de domnia sa nu mai pot fi privite numai ca rezultatul initiativei unui cetatean privat care isi exercita dreptul de acces la documente si de libera expresie. Textul a devenit parte din esafodajul juridic al unei decizii ale celei mai inalte autoritati in sistemul justitiei romanesti. In consecinta, indraznesc sa sugerez ca idea unei discutii despre un posibil conflict de interese nu este deplasata, ci dimpotriva, perfect justificata. Sigur, eu recunosc ca sint deformat de viata petrecuta de aproape 40 de ani intr-o tara unde chiar si o nuanta vaga de conflict (only the appearance of impropriety) poate deveni un motiv pentru persoane publice sa-si decline competenta.
5) Faptul ca in caz
de n-ar fi de-o tristețe răvășitoare
ce s-a ales cu Alianța Civică? unde sunt vocile de atunci?
unii au făcut PAC și s-a stricat totul
devin nostalgic?
Ce pare ca nu intelege dl Andreescu si eventualii sai aparatori, atat din aceste subsoluri, dar si din celelalte articole (scrise la vedere de Dorin Tudoran si ceilalati), este faptul ca in aceste topicuri nu se urmareste nici crearea unui „caz Andreescu”, nici cercetarea intalnirilor romantice ( sau mai putin….) cu actuala sotie (fosta colaboratoare), nici macar analiza efectiva a scrierilor lui Andreescu si stabilirea cat de „uriasi” colaboratori/ necolaboratori sunt cei ” 6 uriasi”( acestea din urma putand face separat subiectul unor ample articole, eseuri, carti); Ci, se pune in discutie in ce masura activitatea stiintifica din ultimii ani a Dlui. G Andreescu mai respecta principiul impartialitatii, al obiectivitati, al neutralitatii, al adevarului stiintific si istoric, al moralei si eticii. Degeaba se supara dl Andreescu pentru o astfel de abordare, dar este cat se poate de fireasca si onesta intr-o activitate de anvergura celei pe care o desfasoara si a desfasurat-o dumnealui. Si chiar daca nu a luat in calcul atunci cand s-a recasatorit, in raport cu convingerile de viata pe care si le-a asumat de atatia ani – inca dinainte de Revolutie -, din pacate (sau din fericire…) va beneficia de aceleasi tipuri de incompatibilitati de care beneficiaza si un judecator, parlamentar, sau alt functionar/ autoritate publica! Este fara dubiu ca dl Andreescu ar fi primul care ar pune in discutie lipsa de obiectivitate si impartialitate a unui judecator (complet de judecatori) casatorit sau avand rude apropiate in familie foste colaboratoare sau lucratoare in Securitate, chemat sa dea o hotarare judecatoreasca definitiva intr- un caz important de deconspirare. Sau deputatii din comisia juridica care lucreaza la elaborarea unui proiect de lege privind evaluarea sau sanctionarea fostilor turnatori. Ar vrea dl Andreescu ca judecatorii CEDO care analizeaza importante dosare de politie politica, de represiune, etc sa fie casatoriti sau sa aibe rude f. apropiate fosti lucratori sau colaboratori ai Securitatii? Cu cea mai mare siguranta declar ca Dl Andreescu ar fi primul care ar pune in discutie o astfel de IMPARTIALITE !! Si chiar daca dumnealui nu isi doreste polemicile din aceste subsoluri intr-o „cheie psihologica”, sau crede ca activitatea si viata unui om poate sa fie despartita (pana la separare totala) pe mai multe categorii ( de vietuire) este imposibil! Sunt ample demonstratii si lucrari de specialitate in care se arata ca in activitatea de conceptie, de evaluare isi dau concursul toti acesti factori, iar psihismul/ subiectivismul din spatele judecatii are un rol covarsitor! Nu „iscustinta” sotiei Daniela Andreescu l-a adus pe Breban in linia celor „albiti”, ci „toleranta” dlui Andreescu fata de ideea asocierii sale, in calatoria prin viata, cu o fosta si ferventa colaboratoare cu Securitatea. Toleranta fata de capacitatea sotiei de „adaptare” si „supravietuire” cu brio intr-un un regim odios si criminal pentru altii ( inclusiv pentru GA), si amplificarea acestei tolerante zi de zi (prin convietuire), pana la disolutia nuantelor si propriilor valori, face ca acest „tipar” sa afecteze munca de cercetare ( atat de valoroasa dealtfel!!) si sa ajunga sa confunde pana la suprapunere deconspirarea cu „defaimarea”… In fata adevarului istoric, nu importa cat de „importanti”, „mari”,” uriasi” sau ca deja „s-au prapadit” scriitorii, oamenii de cultura, cei cercetati… In fata adevarului istoric, de dragul stiintei (atat de novice si dificila in Romania de azi..) si ale principiilor enuntate mai sus nu-si au locul astfel de …sentimentalisme. Or, dl. Tudoran (cu evidenta sincera prietenie, afectivitate si preocupare), pune in discutie exact aceste principii! Dl Andreescu ar fi dorit sa fie tratat de Dorin Tudoran cu aceeasi toleranta si „discretie pana la evitare…”, asa cum a procedat el insusi cu sotia? Nu ar mai fi fost barbatesc si onest!
articolul shi ma alatur, desigur, concluziei dansului (articolului?): nevasta turnatoare, fratele prins cu matza-n sac… Sper ca-shi va pastra, autorul, echidistantza.
I-admir pe oamenii care-au avut *atunci* curaj, fara de discutzie!
Nu-i mai pot admira – e vorba de Andreescu, care-a sugerat, *fara de probe*, cum ca Andrei Pleshu a fost turnator. Pe *asta* n-o sa i-o ierta lui G. Andreescu. Niciodata.
NU ca-l iubesc io, nespus, pe A. Plesu. Nicidecum. Cand calcat-a becu’, l-am taxat.
Mi se pare, insa, o *josnicie* ce a facut Gabriel Andreescu, insinuand, *fara de probe*, cum ca A.Plesu ar fi fost turnator.
Ca mie, *turnatorii* nu-mi cad chiar bine nla ranza…Pa *ei* nu-i pot ierta.
Partidu’ Liberal, cum se *bine chiar poate observa*, e partidu’ care-a „adunat” turnatorii. De *aia* nu-i pot vota*,,,
Mda: sunt *doar parerile mele…*
Cele bune,
Nea Marin
Pentru Un observator dar nu numai: O discuție aplicată ar pleca de la premisa – i-aș spune axiomă dar ceva mă reține – că d-na Ghițescu-Andreescu a fost agent dublu. E o specie acționînd în ”jocuri/combinații operative”. Lucrează la comanda a două servicii, fiecare din ele închipundu-și că ar conduce jocul.
E nevoia de o persoană inteligentă peste medie, cu mult sînge rece și prezență de spirit, pentru asta. Mai e nevoie și de instructaj periodic, din partea amînduror serviciilor. Caz în care, ambasadorul olandez este ”gazdă” pentru serviciul occidental (poate olandez dar mai curînd american).
Dacă actuala doamnă Andreescu a reușit să ducă la bun sfîrșit – după ”o viață de muncă” – asemenea misiune, e greu de condamnat – fie și doar moral. Fiindcă, altminteri, e imposibil cîtă vreme arhiva DIE/CIE/SIE rămîne inaccesibilă din înalte rațiuni de stat. Caz în care, dl Andreescu își poate liniștit omite soția de pe lista infamantă a Poliției politice, știind că d-ei nu poate fi vreodată condamnată în baza unei adeverințe livrate de CNSAS.
Îl putem socoti chiar plin de tact cîtă vreme nu purcede la a-și declara soția de azi, luptător anticomunist.
…de tot felul, genurile, subtile, faine, cu ştaif şi inteligente intelectualisme.
Celor cărora această polemică „place”, o întreţin, o cultivă.
Cînd pisica nu-i acasă…………
Tocmai pentru o altă superbă diversionadă
Plănuită la nivel înalt
Şi planificată ca de obicei
Intelectualiceşte cu schepsis fin, perturbator, şi alungînd polemicos adevărurile.
Toate astea nu-s decît „blowing in the wind” !
Cum de 25 de ani, PAUL GOMA nu-i aici, disidenţi şi disidenţe joacă toţi la/pe aceeaşi masă !
Iar chibiţii, chibiţesc !
La-nceputul anilor ‘990, cînd s-a stîrnit furtuna vindicativă împotriva Securității, era deja previzibil eșecul campaniei de recuperare a adevărului despre. Fiindcă se formase un tsunami în opinia publică, în sensul că Securitatea era o creație a comunimului/ceaușismului – ceva unic în analele luptei împotriva libertății de conștiință, expresie etc. Era ca și cum picase lumii în cap un asteroid format din elemente chimice absolut necunoscute, după legi fizice încă nedescoperite – dacă nu chiar inimaginabile.
După cîte știu eu, prima mare schismă printre antisecuriștii noștri naționali s-a produs în cazul Monei Muscă. Lumea noastră avidă de senzațional – dacă nu de-a dreptul de fantastic, în sensul teoriei literare – era-mpărțită între apărători-admiratori ai distinsei doamne, politician rasat și de o eleganță neromânească, și acuzatori fără reținere, de plano – ai oricărei colaborări cu Securitatea. În sprijinul d-ei, era invocat faptul că nu dăduse informări ”decît” referitoare la studenții străini cu care venise în contact, iar această conduită era una chiar patriotică. Te puteai gîndi că partizanii acelei abordări erau ei înșiși foști patrioți care ”răspunseseră solicitării organelor de Securitate”, pe probleme de siguranță națională. Or, studenții aceia erau preponderent din țările arabe, zonă cu potențial terorist oficial recunoscut, la scară mondială.
După cum, puteai bănui că adversarii acelor partizani aveau idee despre felul cum funcționa ”Sistemul”, idee în virtutea căreia nu exista urmă de inocență în colaborarea cu, de vreme ce bietul cetățean ”atras la colaborare” nu putea controla nicidecum efectul informărilor sale asupra mediului ambiant – oricît de larg sau, dimpotrivă, restrîns.
Cel mai tare încurca lucrurile sintagma ”poliție politică”: dacă respectivul colaborator comisese un act de poliție politică; dacă pînă și ofițerul recrutor/instructor făcuse poliție politică. Se insinua criteriul intern/extern pentru a se putea face diferența. Astfel, poliție politică era dacă scopul acțiunii de racolare-colaborare era ”combaterea acțiunii persoanelor dușmănoase” (față de regimul comunist, evident); și nu (mai) era dacă scopul era ”prevenirea acțiunilor ostile statului român”.
Good cop/bad coop, cum ar veni.
Or, avem exemplul ”clasic” al gen. Pleșiță. Ajuns la comanda DIE – după Cutremurul Pacepa – cu gradele cîștigate pe frontul luptei cu dușmanul de clasă. Prin ce metamorfoză se poate face un onorabil medic chirurg dintr-un măcelar? Și prin ce alta, un asistent din sala de operație, dintr-un parlagiu?
Discuția ajunse fastidioasă. Asezonată și cu partipri, de-a dreptul absurdă. Bun exemplu, în acest sens, discuția de față, despre agentul coperit de la Ambasada Olandei, comparabil cu ”agentul de influență” Nicolae Breban. Ingenios, dl Andreescu îi absolvă de vina de a se fi contaminat cu ”poliție politică”. Nu prin același procedeu, desigur. Pentru Breaban, pledează sentința definitivă și ireversibilă a ÎCCJ, iar pentru d-na Andreeescu (fostă Ghițescu) – simpla și sfînta omisiune.
După mine, este efectul amatorismului d-lui Andreescu, în materie de intelligence. Am renunțat să mă mai mir de prestigiul pe care-l dobindise ca cercetător ”al Fenomenului” – în urma unui exercițiu empiric înduioșător de (auto)convingător. Îl vedeam pipăind asteroidul acela și emițînd teorii despre natura și rațiunea sa de a fi. Îl comparam cu Thales din Milet, pentru care Pămîntul era o tipsie, căci așa-l vedea el.
Tot înduioșător îmi apare și-acum entuziasmul cu care se discută despre ”crimele Securității”, cînd problema prezentului vine din cu totul altă parte: scandalul pe tema intelligence dintre două mari națiuni, SUA și Germania. Oare-și face careva dintre combatanți idee despre amploarea ”penetrării” CIA, în sistemul nostru de siguranță națională? Dar despre penetrarea altor reputate servicii intelligence, de la MOSSAD, la FSB?
Nu cred. Inteligentia nostra e absorbită și azi – după 25 de ani de zadarnice chinuri – de scormonirea în burta monstrului securist, căruia nu-i dă de cap cu nici un chip.
Îmi vine a crede că durerea-fantomă e dintre maladile naționale care duc inexorabil la autoimunitate.
Observ, ca să fim exacţi, că Gabriel Andreescu este luat al rost pentru motive care nu au absolut nicio legătură cu studiul său privindu-l pe Mircea Iorgulescu şi reacţia lui Tudor Ţepeneag fiul lui Dumitru Ţepeneag.
Mi se pare excesiv să fii supărat precum Dorin Tudoran pe faptul că Andreescu l-ar apăra pe Nicolae Breban, cum transpare din polemică şi că nu se preocupă de trecutul propriei soţii.
Nu ştiu cui dă satisfacţie că unii dintre scriitorii romani foarte importanţi, între care câţiva s-au prăpădit deja poartă infamanta acuză de turnător?
Ba tind să cred că exact cei care se bucură sunt cei pe care Dorin Tudoran îi detestă cel mai mult!
Şi cred că ceea ce încearcă să repare Gabriel Andreescu este pertinent şi bine venit atâta timp cât are argumente solide!
La fel de stupefiant este că unii discută dezinvolt pe forum cu pseudonime, exact ca pe vremea securităţii, specialistă în aliasuri! Şi asta într-o polemică cu turnători şi turnaţi!
Imi place definitia pe care o dati adevaratilor disidenti !
Intr-adevar, aceasta poveste este o tema de roman; ar putea iesi un roman exceptional …
Ceea ce se vede, nu este ceea ce privim !
Ceea ce credem, este ceea ce ni se pare !
Ceea ce ni se spune, nu este totul !
Adevărul acesta, nu este adevărul „acesta”, şi nici, „adevărul acesta !
Dar de fapt, Lucrurile stau mult mai simplu decît se pare şi tot încearcă unii să le tot amestece în enigme, bârfe şi tot felul de dileme, personaje, dosare, informatori şi istorioare ale istoriei, capcane.
Adevăraţii Disidenţi, sunt cei care, dintre disidenţii comunismului de ieri,
au rămas timp de 25 de ani (şi vor ramîne), disidenţii post-comunismului de azi.
„Foştii”(disidenţi) care s-au înrolat după decembrie ’89, în diferite organisme de bază şi diverse infra-suprastructuri ale statului şi conducerilor succesive (fost securisto-comuniste în totalitate), au reuşit dezvălui-explica astfel, curajul lor de ieri şi îndrăznelile lor recente.
Aceste diversiuni de gaşcă, împroşcări cu noroi, intelectualisme în posturi cheie (înalt funcţionăreşti) nu pot decît scoate în evidenţă la lumină crudă a adevărului, cum în cadrul post-comunismul fost comunism şi trasformat subtil şmechereşte într-o oribilă „democraţie originală”, disidenţii de ieri au ştiu cu ştaif, o minunat surprinzătoare fenomenală adaptare-transfigurare perfectă.
Adevăraţii disidenţi ai comunismului, au rămas şi azi disidenţii post-comunismului.
Ceilalţi „foşti”, nu-s decît ceea ce se vede, se aude şi se bârfeşte :
simpli mânuitori de capcane ale istoriei (şi nu numai) şi admirabili măsluitori de diversiuni intelectuale.
Multă gălăgie pentru degeaba !
Subscriu, dnilor. Lupu si Campeanu. Mai ales ca, in subsoluri, discutia cade repede in rizibil. Mai intai prin comparatii cu cazul Gh. Ursu, apoi prin tropisme nicassiene, ca sa ajungem la Torquemada si Irod. Totul pe baza unei lecturi in cheie psihologica a unui act, totusi, cultural.
Dl. Andreescu, cel putin, da dovada de o anumita consecventa: crede ca a descoperit un tipar de defaimare a oamenilor de cultura din anii comunismului si-l identifica apoi pe mai toata linia, de la Marino, Balota si Botez la Noica, Iorgulescu, Doinas si – horribile dictu! – Breban.
In litigiu major pare sa fie doar Breban (celorlalti exista intotdeauna cel putin o factiune respectabila interesata sa le tina partea). O explicatie plauzibila pentru includerea lui Breban ar fi aceea ca, intr-adevar, ‘cazul Breban’ se conduce dupa o schema asemanatoare cu celelalte cazuri. O alta ar fi ca dl. Andreescu vede, de dragul demonstratiei, pattern-uri acolo unde nu exista.
Cel mai putin plauzibil mi se pare insa ca dlui. Andreescu sa-i fi sucit mintile o femeie in asa fel incat sa-l faca sa ii apere pe unii oameni de cultura care merita aparati (desi pana la el prea putini s-au ostenit: cartea dlui. Neagoe despre Doinas a fost fie premiata, fie ignorata, oricum nu demontata); dar si pe unii (unul?) care nu merita. Trebuie sa fi fost foarte iscusita dna. Ghitescu-Andreescu daca a reusit sa-l introduca pe Breban intre ceilalti 6 uriasi…
Nu stiu, mie-mi suna a ridicol si mi se pare relativ evident ca tinta nu e cazul Breban, ci transformarea sa intr-un ‘caz Andreescu’. Cui bono?
… dar nu si \”eppur si muove\” ?
Si mie mi se pare ca aceasta controversa ar merita un spatiu mai amplu, nu numai comentarii in \’subsol\’ (desi unele au fost extrem de oportune, continand clarificari de mare acuratete in acest context).
In spiritul interventiei domnului Gogea, cred ca ar fi mai mult decit importanta o privire asupra disjunctiei (divortului deontologic) dintre exactitatea factuala (si sofismele semantic-legale introduse prin decizia 672/2012 a CCR), ca metoda a confirmarii unei ipoteze de cerecetare (apearent apriorica), si nivelul de moralitate a adevarului (nu \’adevarurilor\’) instoriei recente.
Cu atit mai mult cu cit nu de mult, dl. Andreescu a publicat chiar in OC un articol polemic, in al carui titlu surprinde exact esenta diferentei dintre pozitia dansului si cea a lui Dorin Tudoran: \”….Vinatoarea de tapi ispasitori nu este dezbatere pe plan moral\”.
Știți – titlul filmului lui Lelouche, cu Jean-Louis Trintigant și Anouk Aimee. Adam și Eva ever reloded. Dar dl Șimonca pare alocat definitiv altui tilu, Duios Anastasia trecea (DRP, pour les connaisseurs).
Duios și d-na Ghițescu trecu. Duios – și dl Andreescu, de puse Femeia deasupra. Deasupra Ideii, desigur. Tot duios, dl Șimonca dar despre d-lui n-avem a comenta alta decît că e un domn, corect politic pînă-n vîrful unghiilor. Căruia nu-i poți reproșa convingerea că trebuie respectată femeia bărbatului, dacă respecți bărbatul – mai ales dacă ți-e și prieten.
Femeia poate avea rol hotărîtor în destinul bărbatului. Am citit memoriile lui Zaharov – părintele bombei cu hidrogen sovietice, fizician genial, răsfățat al Kremlinului pînă ce se căsătorește cu o evreică – și-aceea îi deschide ochii. Zaharov ajunge tot atît celebru dizident, pe cît era fizician.
Dar le-am citit și pe-ale lui Soljenițîn (Stejarul și vițelul) unde femeia e o pedeapsă-n plus pentru autorul Gulagului.
Vulgarizînd, femei și femei. Cum și oameni și oameni – partea a lor, din bărbați adevărați. Altă parte, din cei descriși de pitorescul personaj al lui Marin Preda (Cel mai iubit – episodul văruirii pomilor).
Corecția pusă de Dorin Tudoran poate fi reconfigurată: Ni-l imaginăm pe Torquemada, la vînătoare de vrăjitoare. Dar și propria-i soră e din onorabila tagmă. Omenește vorbind, nu cade cerul pe noi dacă scapă de autodafe o singură vrăjitoare, cîtă vreme toate celelalte ispășesc amarnic erezia. Dar și printre celelalte sînt surorile, mamele, soțiile șamîdî, ale altor oameni – care și ei au dreptul la iubirea femeii dragi, scuza de a o fi vrut ferită de răzbunarea divină. Atunci, divinul decade în omenesc – care judecă in rem, nu in personam. Judecată tot valoroasă, necruțătoare, cu condiția să rămînă la acel stadiu, să nu avanseze în teritoriul numirii păcătoșilor, ba chiar în al înfierării lor, pe veci. Decît dacă e gata a-i desemna pe toți, absolut pe toți.
După mine, persoanjul fascinant în povestea asta este actuala d-nă Andreescu. Să-l iei de bărbat pe unul din marii inchizitori, cînd ești dintre vrăjitoare, îmi apare ca temă a unui roman trimițînd la Salomeea – curat simbol al puterii femeii asupra bărbatului. Roman în finalul căruia Irod își vede propriul cap tăiat, pe tipsia de aur.
Diferenţa de perspectivă (enormă, din orice punct am privi-o) dintre punctul de vedere al D-lui Dorin Tudoran şi acela (suprapus ori coincident) al D-lor O. Şimonca şi G. Andreescu constă în diferenţa despre care vorbea, încă în 1983, C. Noica, între exactitate şi adevăr: „„Să ne grăbim a preciza: adevărul nu poate fi fără exactitate (sau rămîne în neîmplinire dacă este aşa), pe cînd exactitatea poate fi fără adevăr. Atunci devine sigură pe ea, infatuată şi uneori agresivă. Trebuie deci să fim prudenţi în faţa exactităţii g o a l e…”
Cu tristeţe trebuie să constat că astăzi D-l G.Andreescu este preocupat doar de această exactitate. O exactitate în numele căreia, un distins intelectual, critic (doar) literar la modă, a putu afirma că în raport cu totalul populaţiei României, numărul victimelor comunismului e neglijabil!
Poate că ar trebui dedicat un număr special acestei polemici. Asta în cazul în care nu asistăm la un fel de Daciada pentru stabilirea celui mai cel dizident. Ce facem de fapt? Pe cine să credem? De ce repere ne mai agățăm?
@Dorin Tudoran
Toata stima pentru raspunsurile date d-lui Simonca; desi in primul dintre ele va referiti la demersurile dlui Andreescu care devin- in situatia discutata- ca pasarile „fara aripi”, autorul articolului va raspunde plasindu-va, emotional, intr-o situatie stinjenitoare: e frumos/normal sa-ti” ataci” prietenul folosind biografia nevestei lui?…
Felicitari pentru modul in care ati evitat „capcana”, scriind un text de referinta pentru felul in care e necesara judecarea acestor sensibile chestiuni privitoare la Securitate, informatori/ofiteri , vina/albire…( al doilea raspuns catre Ov.S.).
Felicitari si dlui Simonca pentru prilejul crearii unei asemenea „dezbateri”interesante.
Cu prietenie,
Alina Popescu
Deși formal invocarea unor aspecte care țin de sfera privată este inadecvată, problema de fond rămâne: în viață, orice nuanță, ignorată sau, dimpotrivă, exacerbată riscă să denatureze lucrurile, adică să manipuleze conștiințele, câte mai sunt, cum mai sunt, dacă mai sunt. Ne aflăm pe nisipuri mișcătoare. Pentru că a fost, este și va fi imposibil un Nürnberg al comunismului, nuanțele de gri au fost, sunt și vor fi tot mai multe în viețile oamenilor. Iar aceste nuanțe de gri, speciale, se adaugă acelora generale, care țin de biata, fragila, meschina, amărâta condiție omenească…
Felicitari Dle. Tudoran!
V-am urmarit evolutia, condeiul, actiunile pentru Romania. Am citit atat cartea Dvs, cat si a Dlui Andreescu. V-am descoperit prietenia. Ce s-a intamplat cu dl Andreescu, domnule Tudoran ? Cum a putut sa isi curme brusc drumul in felul acesta? Care este adevarul?
Dle. Ovidiu Simonca, am cercetat- aveati si dvs la dispozitie documentele si sursele – si faptele nu arata atat de volatile si edulcorate pe cat incercati dvs sa le creionati in acest articol ( totusi laudabil ca ati avut puterea sa il scrieti, stiuta fiind afinitatea Dvs pentru domnul G. Andreescu).
Asadar:
– Dl ambasador stia evident ca este urmarit, dar abia in 2009 a avut acces la propriul dosar ( cand demult isi incheiase misiunea in Romania). Revista 22 a scris atunci despre asta: http://www.revista22.ro/filaj-la-ambasador-coen-stork-in-vizorul-securitatii-5410.html.
– in decembrie 2009 ambasadorul vine cu o echipa de jurnalisti olandezi la Bucuresti si face un reportaj despre revolutie si despre dosarul sau de la Securitate. Atunci o intervieveaza si pe dna Daniela Andreescu, care vorbeste fluent olandeza. Doamna declara ca nu se simte vinovata ca a ” turnat” ca ” credea ca face bine” si ii placea si munca de la Ambasada.
Aici gasiti articolul: http://www.ronews.org/index.php?name=News&file=article&sid=687
– Puteti urmari si un reportaj pe televiziunea olandeza despre acest interviu in care se prezinta pe larg activitatea dlui Stork, legatura sa cu dizidentii romani si interviul fostei colaboratoare Daniela Ghitescu Andreescu. Reportajul poate fi urmarit de la min. 6.24 pana la final aici: http://www.npo.nl/netwerk/16-12-2009/NCRV_1352772. V-ar prinde bine, pentru anumite pasaje, un traducator de limba olandeza ( eu l-am gasit…:). In finalul reportajurlui dl. Mircea Dinescu vorbeste in romana.
– in aprilie 2013 apare cartea despre ambasador ( extraordinara initiativa!! cate informatii despre trecutul nostru…), dupa care articolul din Romania Libera si apoi cel al lui Radu Ioanid. Toate vorbesc in clar, fara nici un dubiu, despre activitatea neintrerupta de colaborator a secretarei/ asistenta Ghitescu Daniela.
Intrebarile apar cand a intrat aceasta secretara in viata si mintea dlui G. Andreescu? Se pare ca pe la inceputul anilor 2000 de-a binelea.. Caci pana atunci dl.profesor specializat in drepturile omului era insurat, din cate stiu are si doi copii mari cu prima sotie, a fost dizident, a facut puscarie politica, in anii 90 a facut parte din GDS, i-a luat interviu lui Coen Stork, si-a luat in serios munca ( atat de elaborata de deconspirare a tortionarilor, colaboratorilor, criminalilor din fosta Securitate), preda studentilor despre drepturile si libertatile fundamentale.
Cand a putut face o astfel de reconversie? Ce l-a deturnat din evolutia sa profesionala si din rationamentele pe care si le asumase? Pe surse reiese ca dumnealui s-a casatorit cu fosta colaboratoare in jurul anului 2008. Ce ironie, nu? In 2008 doamna colaboratoare iese la pensie ” din institutii”, se reconversioneaza si dumneai profesional si se transforma in ” antreprenor/ coach pentru viata” – cum insasi ea se autodefineste – invantandu-i si predandu-le tinerilor de azi despre libertate interioara si exterioara!!!, despre cum sa isi faca alegeri singuri !!, despre cat de flexibila este mintea omului!!! Vorba unei colege si bune prietene: este ca si cum ai vrea sa construiesti o brutarie intr-o fosta fabrica de pesticide!
Aveti dreptate domnule Dorin Tudoran, si eu cunosc numerosi fosti generali SS care aveau un gust desavarsit pentru Wagner, apreciau pictura de calitate si galeriile de arta exclusiviste, isi udau si ingrijeau cu meticulozitate si sensibilitate trandafirii din gradina, ar fi fost induiosati pana la lacrimi de jocurile nevinovate ale cainelui lup pe care il aveau in posesie si pe care il alintau tandru dupa ce ordonasera gazarea a sute/ mii de mame si copii evrei.
Cand te gandesti ca tot ce traim in Romania de azi, toata politica, toata decaderea economica si morala se datoreaza acestor fosti securisti si colaboratori nedeconspirati, nesanctionati care au ramas la putere si care isi transmit averile, proprietatile, posturile si ideologia copiilor si rudelor!
DT: „Nu știu dacă în anul 1993, când a făcut o carte de convorbiri cu dl Gabriel Andreescu, dl Coen Stork era în posesia detaliilor privind activitatea de informatoare a Securității a dnei Daniela (Ghițescu) Andreescu. Dacă era, cinste lui că a acceptat să facă o carte cu dl Andreescu – nu dl Andreescu fusese informatorul Securității, dar asta nu o inocentizează pe dna Daniela Ghițescu. Nu-mi aduc aminte ca în respectiva carte de convorbiri să existe vreo referire făcută de dl Andreescu legată la activitatea de informatoare a dnei Daniela Ghițescu. Poate mă înșel.”
Dle Tudoran, poate va referiti la dna Maria Andreescu, sotia dlui Andreescu la acea data. Daniela Ghitescu a aparut in albumul de familie abia multi ani mai tarziu.
Dar poate ar fi bine sa solicitati detaliile acestei relatii – GA + D(G)A – de la dl „dizident”. Sunt convins ca are o povestire spumoasa, detaliata, despre prima lor intalnire romantica – ca si despre cele ce au urmat. Poate si niste inregistrari audio.
Oricum, puneti-va la punct cu datele. Chronologia va submineaza theoria.
Trist că nişte oameni curajoşi atunci se înverşunează azi pentru nişte lucruri extrem de neclare!
Trist că dl. Andreescu este acum acuzat şi blamat pe motive de soţie.
Este la fel de mizerabil, la fel ca pe vremea securităţii să te bagi în intimităţile oamenilor. Securitatea se ocupa cu asta, era specialitatea ei!
Personalităţile publice din vremea comunistă au avut de a face cu oamenii securităţii, unii deghizaţi în politruci. Oamenii sunt sub vremi, unii au avut mai mult curaj, alţii mai puţin!
Cel mai întristător şi pervers este să acuzi acum de slăbiciuni pe alţii pe baza unor dosare alcătuite de mizerabilii securităţii.
Sunt şi cazuri îngrozitoare şi teribile când Ion Caraion, un poer important şi o victimă a regimului comunist, chinuit în puşcărie, condamnat la moarte a devenit un sinistru turnător.
Cel mai important lucru privind trecutul nostru chinuit este că azi torţionari notorii sunt trimişi în judecată.
Pentru că ceilalţi securişti îşi freacă mâinile de satisfacţie cum se ceartă oponenţi autentici ai securităţii în loc să fie chemaţi măcar în faţa unei comisii de mărturii şi spovedanie ale crimelor comise în acea vreme.
Stimate domnule Șimonca,
Hotărât lucru, dumneavoastră și dl Andreescu – pe de-o parte – și eu – pe de altă parte – abordăm în chip foarte diferit câteva dintre chestiunile în discuție. Iată un rezumat al punctelor mele de vedere:
1. Că are sau nu un Angajament scris cu Securitatea, un om care îi telefonează generalului Nicolae Pleșiță, ministru adjunct al Securității, pentru a-l informa ce a spus aseară Eugene Ionesco despre Nicolae Ceausescu într-o emisiune de radio este un informator al Securității.
2. Că are sau nu un Angajament scris cu Securitatea, un om care îl ține la curent pe generalul Pleșiță în legătură cu felul în care discută cu ziariștii străini pentru a-i lămuri că în România lui Ceaușescu lucrurile nu merg așa prost cum cred ei (ce au spus ziariștii, ce le-a răspuns el etc.), este un colaborator al Securității.
3. Că are sau nu un Angajament scris cu Securitate, un om care discută cu generalul Pleșiță cum poate fi “reeducat”, “influențat în bine” un dizident (să scrie și el un reportaj despre viața luminoasă din România lui Ceaușescu etc.) este un colaborator și agent de influență al Securității.
4. Că are sau nu un Angajament scris cu Securitatea, un om care se duce la Noel Bernard, directorul departamentului romanesc al Europei libere, pentru a-l influența să o lase mai moale cu dizidentul cel mai proeminent al din România este un agent de influență al Securității.
5. Că are sau nu un Angajament scris cu Securitatea, un om care îi reamintește generalului Pleșiță ”Știți că eu pot aduce servicii în străinătate…” este un om care își oferă serviciile Securității, fără să fie obligat de Securitate.
6. Cine decartează asemenea realități – și multe altele – participând la inocentizarea unui om precum cel descris mai sus se plasează ferm și virulent împotriva adevărului.
7. Așa cum ați citit cartea fostului ambasador Coen Stork, bănuiesc că ați citit și interviul dat de Domnia Sa ziarului ”România liberă”. Recitiți-l. Dl Stork menționează că, înaintea plecării spre București, a fost briefat de organele de informații olandeze, briefing în cursul căruia care i s-a comunicat că toți cetățenii români care primesc dreptul de a lucra pentru ambasadele străine din București sunt sub controlul Securității. Este probabil motivul pentru care nu doar dl Stork ci și toți ceilalți diplomați străini acreditați la București nu pierdeau timpul cu demiterea unui membru al personalului local, fiindcă noul angajat era, ca și cel de dinainte, sub controlul Securității. Ideea dvs. că unii erau sub controlul Securității, alții poate – este subminată cel puțin de naivitate.
8. Nu știu dacă în anul 1993, când a făcut o carte de convorbiri cu dl Gabriel Andreescu, dl Coen Stork era în posesia detaliilor privind activitatea de informatoare a Securității a dnei Daniela (Ghițescu) Andreescu. Dacă era, cinste lui că a acceptat să facă o carte cu dl Andreescu – nu dl Andreescu fusese informatorul Securității, dar asta nu o inocentizează pe dna Daniela Ghițescu. Nu-mi aduc aminte ca în respectiva carte de convorbiri să existe vreo referire făcută de dl Andreescu legată la activitatea de informatoare a dnei Daniela Ghițescu. Poate mă înșel.
9. Nu pun la îndoială afirmația dvs după care viața dnei Daniela Ghițescu-Andreescu nu se rezumă doar la acele note date Securității. Nici viețile altor informatori ai Securității nu s-au rezumat doar la asemenea note – unul dintre acești colaboratori ai Securității cânta „Clavecinul bine temperat” într-un mod absolut remarcabil. Altul, dacă înțeleg bine, își ajuta câțiva vecini de bloc cu alimente și bani.
10. Unul dintre motivele pentru care-l respect enorm pe dl Coen Stork este că și-a asumat riscul de a face din adresa sa personală, din Olanda, unul dintre “canalele” prin care se trimeteau în România zeci (dacă nu sute) de exemplare din revista „Agora” pe care o editam alături de dnii Paul Goma, Vladimir Tismăneanu și Michael Radu. Documente apărute după 1989 dovedesc că Securitatea era ținută „la zi” în legătură cu exemplarele introduse în România pe calea respectivă. Astfel, destinatarii acelor exemplare erau expuși unor mari riscuri. Îi consider pe cei care au pus în pericol securitatea unor oameni, a familiilor și prietenilor lor, nu doar simpli colaboratori ai Securității, ci niște javre.
11. Nu l-am făcut răspunzător (cum sugerați dumneavstră) pe dl Andreescu pentru activitățile de informatoare a Securității îndeplinite de soția sa de azi. Pe dl Andreescu îl consider răspunzător de ocultarea unor evidențe irefutabile în efortul de a albi personaje ce nu pot fi albite.
12. Vă înșelați de trei ori când afirmați “E foarte trist ca, la 25 de ani, istoria comunismului să fie direcţionată spre informatori.”
În primul rând – este inexact că studierea istoriei comunismului este focalizată pe informatori. CNSAS a deconspirat și deconspiră sute și sute de ofițeri de Securitate implicați în acte de poliție politică.
În al doilea rând, nu în puține dintre crimele comise de organele de represiune aportul informatorilor, surselor, oamenilor de sprijin și ai agenților de influență a fost substanțial. Și atunci, de ce trebuie lăsați deoparte colaboratorii? Numind vinovățiile unora nu excludem vinăvățiile celorlalți. Acceptăm o realitate – ofițeri și informatori au făcut parte (la niveluri diferite și purtând responsabilități pe măsură) dintr-un mecanism criminal.
În al treilea rând – nu mă miră că un ofițer de Securitate ”își facea datoria” distrugând viața unor oameni; mă cutremură, însă, că neofițeri de Securitate găseau de cuviință să participe la asemenea acte de barbarie.
Recunosc, cei din urmă mi se par, într-un fel, mai odioși chiar decât cei dintâi. Distrugerea oamenilor nu era la informatori o meserie, ca la ofițeri, ci un hobby. Jalnic!
13. Două sfaturi, dle Șimoncaa. Și o declarație.
Sfaturile – nu vă grăbiți să ridicați deasupra capului cuvântul ”necinstit”. E mai greu decât vă închipuiți. Poate rupe până și spatele unui halterofil de performanță.
Fiți prudent când recomndați celor mai în vârstă ca dvs. cum să iasă din comunism. Mulți au făcut-o fără sfatul dumneavoastră și încă de pe vremea când era un gest aproape sinucigaș.
Declarația – dle Șimonca, dacă unii dintre cei care au reușit să iasă din comunism cu fruntea sus vor să intre, din motive stranii, cu spatele, în trista și din ce în ce mai substanțiala lui moștenire, nu-i pot împiedica s-o facă. Dar nu-mi așteptați să-i și aplaud. Așteptând așa ceva de la mine, îi nedreptățiți pe ei, nu pe mine.
Eu, unul, nu mă mir că, după asemenea “cercetări științifice” ne trezim cu un judecător militar care ne spune că ucisul Gheorghe Ursu e cel care trebuie huiduit, nu ucigașii lui.
Este limpede spre ce ne îndreptăm. Și e tragic cine ajută la atingerea ”istoricului obiectiv.” Fie că își dă seama ce face, fie că nu pricepe.
Si iata cum,la un sfert de veac distanta,Securitatea si lucratorii ei se simt impliniti,satisfacuti:reusesc sa otraveasca vietile oamenilor chiar si azi,AD 2014.
Acesta este adevaratul blestem azvarlit asupra romanilor.
Intre viata doamnei Ghitescu Andreescu – pe care vad ca o stiti foarte bine; halal dizident, care nu-si da numele, dar care face portrete ca la Securitate – şi cartile si articolele domnului Andreescu – pe care le cunosc, le citesc, o parte fiind publicate si in „Observator cultural” -, dati-mi voie si va rog sa-mi permiteti sa-l citesc in continuare pe Gabriel Andreescu. Si sa judec singur daca Gabriel Andreescu este „deturnat din idealurile de libertate si democratie”.
Stimate domnule Dorin Tudoran,
Chiar credeti, chiar sinteti convins, ca Gabriel Andreescu trebuia sa scrie despre sotia sa? Sa iasa in public cu o „dezvaluire”?
Din cite stiu, Gabriel Andreescu nu era impreuna cu Daniela Ghitescu inainte de 1989 – s-au cunoscut dupa 1990. Tot ce era de clarificat apartinea Danielei Ghitescu şi nu lui Gabriel Andreescu.
Nu-i putem cere lui Gabriel Andreescu asa ceva: nu-l putem face raspunzator pe Gabriel Andreescu pentru viata sotiei. Doar Daniela Ghitescu, dupa 1990, putea avea o explicatie fata de ambasadorul Coen Stork si fata de propria constiinta. In rest, chiar nu cred ca Gabriel Andreescu trebuia sa prezinte public activitatea sotiei si relatiile ei cu Securitatea.
Prefer sa ramin in zona discutarii cartilor si a articolelor domnului Gabriel Andreescu. Acolo putem face oricite observatii, putem sa-l combatem, sa ne luam rezerve sau sa fim de acord cu el. Dar n-am sa fac greseala de a judeca ce gindeste si ce scrie domnul Andreescu in raport cu trecutul sotiei sale. Trecut si prezent pe care nu-l stim complet. Avem doar un dosar de Securitate. Si niste note date de Daniela Ghitescu (singura din carte care apare cu numele in clar!). Mai departe nu stim nimic. Nici citi angajati romani din Ambasada Olandei dadeau note si aveau legaturi cu Securitatea, nici de ce Daniela Ghitescu a ramas in Ambasada Olandei, dupa 1990, daca era asa o „odioasa” informatoare, nici ce gindeste acum Coen Stork despre Daniela Ghitescu, nici daca Daniela Ghitescu i-a spus vreodata lui Coen Stork despre notele date la Securitate, inainte de publicarea dosarului in volumul aparut la Editura Humanitas. Cu toate ca nu stim aceste lucruri, ne rafuim cu Gabriel Andreescu. Il facem vinovat ca n-a vorbit despre „schetetul din dulap”.
Inca o data: lui Gabriel Andreescu nu-i putem nega calitatile de cercetator al comunismului. Si nici nu-i putem trece in neant impotrivirea sa la comunism.
Si, in general, e bine sa-i lasam familia in pace. Am credinta ca fiecare e raspunzator de propriile gesturi. Inainte de 1989 si dupa.
Mai ramine sa ne intrebam de ce s-a casatorit Gabriel Andreescu, dupa 1990, cu Daniela Ghitescu, si avem intregul tablou – pus strîmb, pe peretele si acela deformat al istoriei.
Imi pare rau sa constat, scotocirea in rufele murdare ale unui sotii pare sa fie una dintre cele mai rodnice activitati – la 25 de ani de la sublimul an 1989. Cred ca nu asa ne vom desparti de comunism si nu asa ii vom sti mecanismele de teroare.
Sinteti, domnule Dorin Tudoran, unul dintre oamenii care au facut parte din istoria impotrivirii romanesti fata de comunism. Imi sint cunoscute toate suferintele, dificultatile, traumele si necazurile de care ati avut parte din partea unui regim criminal. Stiu foarte bine ca ati sustinut lupta pentru democratizarea Romaniei si ati actionat impotriva comunismului si dupa ce ati ajuns in Statele Unite. Stiu cartile, articolele, revistele, interviurile, interventiile publice pe care le-aţi facut in Statele Unite pentru aparea libertatii in Romania, in ultimii ani ai lui Ceausescu. Stiu toate acestea. Cum am scris in articol, faptele de impotrivire trebuie reamintite, trebuie scris despre curajul lui Dorin Tudoran si al lui Gabriel Andreescu – şi al altor disidenti, de la Paul Goma, Vasile Paraschiv, Doina Cornea, Dan Petrescu, Liviu Cangeopol, Liviu Antonesei, Luca Pitu, Alexandru Calinescu, Mircea Dinescu, mai sint figuri „tacute”, care au rezistat – „de a se opune dictaturii”.
Stiind toate acestea, oare nu-i trist, pentru dumneavoastra, sa-l atacati pe Gabriel Andreescu prin trimiterile la sotia sa?
Cu stima si cu pretuire,
Ovidiu Simonca
Stimate Dle Ovidiu Simonca, este trist ca Dl Gabriel Andreescu cu Dl Dorin Tudoran nu mai sunt prieteni!! Ce vremuri… ce viteji…ce curajosi nebuni in aceleasi vise de libertate, adevar, etica… Dar restul intristarilor dvs sunt mai naive decat va stiam ( citisem), dar la fel de nocive ca mariajul dintre un dizident ( autentic!!) si o fosta colaboratoare!! Viata Danielei Ghitescu s-a rezumat 30 de ani la un singur serviciu!! De pe bancile facultatii, in 1976 si pana in 2008 dna Ghitescu a lucrat doar la Ambasada Olandei!! Credeti ca o tanara studenta, pe vremea lui Ceausescu, dintr-o familie simpla din Targu Frumos aplica asa….pentru un post de secretara la Ambasada Olandei si este pe loc angajata???? Nu gasesc acum un termen mult mai puternic care sa-l includa pe cel de naivitate!! Pe vremea lui Impuscatu nu calcai pe strazile cu Ambasadele, d apai sa intri in ambasada ca sa iti depui o oferta de job!! Doar te calcai dimineata la 5 in picioare pentru niste iaurt si lapte la sticla!! Pt ulei si zahar rationalizat. Si un post de profesor de tara cu numire…. Nu exista internet accesat de studenti, nu puteau trimite mail, fax. Oare cum gratioasa proaspata absolventa a ajuns direct pe un post la Ambasada pastrat cu sfintenie pana in 2008?? Credeti ca a fost un accident, sau ceva ocazional ca il turna pe ambasadorul Stork, pe numerosi intelectuali ai vremii ( Desliu, Lefter, Buzura, Dinescu,etc, etc), monitoriza si influenta activitatea oficiala a ambasadorului, monitoriza studentii de la limba daneza, urmarea sa-i insceneze un adulter ambasadorului ca sa-l compromita, dadea detalii si despre ambasadorul anterior, etc. Iar toate informatiile furnizate de dumneai erau prelucrate intr-un dosar special al Securitatii de contrainformatii din Directia III nu ca soferul, profesorul de pian…etc.. Da!! Viata dnei Ghitescu – Andreescu s-a rezumat in a-i monitoriza si turna pe multi intelectuali/ dizidenti, redacta informari, manipula minti, raspundea comenzilor securistilor care o prelucrau si o instruiau. Si mai mult, in 2009 spune singura ca nu se simte vinovata, mai ales ca-i placea munca la Ambasada! Credeti ca acest colaborator zelos, format de securisti din studentie, recrutat si mentinut in post pana la Revolutie si 18 ani dupa a fost vreodata scos din atributiile sale ? Oh…domnule Simonca….` Probabil ca ati fi fost o prada la fel de usoara ca si bietul Andreescu, care probabil crede si acum ca nu este deloc urmarit, manipulat, stopat in gandurile si idealuri cu abilitate de propria sotie!! Poate ca dumeaei mai primeste si acum niste facilitati financiare/ relationale in afara pensiei de fost colaborator. Si evident in afara de distinsul nume de Andreescu! Trist domnule Simonca! F trist! Ca oameni onesti, vii la un moment dat, inocenti in aspiratiile lor sunt trecuti pe linie moarta, urmariti, deturnati din idealurile lor de libertate si democratie si stopati chiar din propriul lor….pat!! Din pacate este o formula atat de clasica in istorie…si uite asa tinerii nostri nu vor intelege niciodata nici ce a insemnat regimul atat de odios si macabru al lui Ceausescu , nici adevarata dizidenta… Iar fostul dizident Andreescu pare la un pas sa isi rateze menirea….
@ Ovidiu Șimonca
Dragă dle Șimonca,
Istoria nu se scrie cu dacă…, dacă…, dacă… Textul meu la care vă referiți (ca și alte texte ale mele) mărturisesc dragostea și respectul pe care i le-am purtat dlui Andreescu. Dar consider cel puțin necuviincios să cercetezi alte cazuri, înainte de a clarifica o situație care îți este cu mult mai aproape. Este, repet, cel puțin necuviincios, să dai verdicte în legătură cu alții, când taci – monumental – despre „cadavrul din (propria) garderobă”. Este vorba despre credibilitate. Fără ea, demersurile dlui Andreescu par un stol de păsări fără aripi.
Împărtășesc concluziile trase din munca sa de cercetare de dl Andreescu în cazurile Adrian Marino și Ștefan Aug. Doinaș, dar mă dezgustă efortul de a pune în aceeași categorie cazuri ale prietenilor generalului Nicolae Pleșiță. Așa ceva este inacceptabil și periculos.
În sfârșit, cel care scrie într-o carte despre Doinaș „Şi: „[…] cînd şi-a radicalizat limbajul esopic, atunci brutalitatea retoricii s-a reflectat în devastarea măiestriei de odinioară. Relaţiile cu Securitatea l-au constrîns pe scriitor să-şi piardă talentul“ (p. 309). (George Neagoe),” nu poate fi decât un imbecil. Cei care au ținut să premieze un demers de o asemenea „calitate” n-au decât să se sorcovească reciproc pentru isprava respectivă.