Un mare poet (I)

După opt ani, cîţi au trecut de la Submarinul erotic (2005), cuprinzînd bucăţi frumoase, dar şi texte de simplă versificare, Emil Brumaru revine cu un volum excepţional şi unitar de poezii noi. Rezervaţia de îngeri nu are o „Notă“ a autorului, utilă pentru a le fi spulberat cititorilor mai puţin avizaţi bănuiala că ar fi vorba de o antologie, o „rezervaţie“ de texte îngereşti selectate din volume mai vechi şi grupate tematic. De altfel, îngerii sînt mai mult elemente de discurs şi imaginar poetic, aici, decît un ax al cărţii. Avem în faţă o aventură şi o speţă de poezie erotică, la care îngerii participă, ca personaje, într-un plan secund, dintr-o obligaţie trasată de un mare poet fericit. Înainte de a preciza ce înţeleg prin „mare poet“ şi de ce îl consider pe Brumaru unul dintre „marii poeţi“, să spun că textele din carte curg, literalmente, într-un flux creativ uimitor la un liric din generaţia lui Nichita Stănescu. Poezii noi scrise de un autor septuagenar se întîlnesc frecvent în spaţiul atît de generos al manifestărilor „literare“. Însă numai la vîrstnicul Arghezi mai întîlnim o astfel de prospeţime şi un asemenea nivel poetic, obţinute nu prin colecţionare şi, respectiv, reciclare, ci […]