Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Un pod prea îndepărtat pentru o Românie morală
- 02-07-2014
- Nr. 729
-
Marius OPREA
- SOCIETATE
- 21 Comentarii
De curînd, am fost solicitat de doamna Aura Christi să răspund, pentru Contemporanul, unui chestionar cu privire la şansele reluării unei teme care multă vreme a aprins spiritele în societatea civilă, apoi în Parlament şi, cînd şi cînd, continuă să stîrnească pasionante dezbateri: condamnarea comunismului. Ancheta jurnalistică porneşte de la un demers al neobositului Sorin Ilieşiu, de reluare a Raportului prezidenţial din 2006, de astă dată sub coordonarea Academiei Române şi, pe cît posibil (de sperat), cu o finalitate în politicile publice (deşi aceasta este, deocamdată, incert precizată). Aparent, ne-am afla, să fiu iertat, în faţa unei supe de prea multe ori reîncălzite. Înseşi sintagmele condamnarea comunismului sau totalitarismul comunist mi se par acum, după 25 de ani de la descoperirea lor, la fel de obosite şi golite de sens precum suna pe vremuri partidul şi poporul. Tocmai de aceea, prima reacţie a fost să declin solicitarea; dar întrebările, toate pornind de la textul apelului lui Sorin Ilieşiu, au avut darul să mă provoace, măcar într-atît încît să răspund punctual întrebărilor puse. În fond, e vorba şi de o problemă care mi-a marcat destinul. Aşa că, în cele din urmă, spaţiul nu mi-a ajuns, pentru că mi-a fost dat prilejul […]
D-le Oprea, sunteti convins de ce scrieti? Greu de crezut!!!
to: Radu de la Afumati – si ce sa spuna? pesemne ca lucreaza la fun [vreun] roman caci, dupa cum se pare, are aplecare spre literatura; cred ca e foarte bine ca tace; poate cujeta la ceea ce a scris – „un sfert de veac de la caderea comunismului” – parol ca-i place cum suna cuvintele „un sfert de veac” (ca sa dau un exemplu) in contextul acesta, si isi admira frazarea; iertat imi fie, dar parca vad pe ici, pe colo, niste vestigii ale limbii de lemn, care-i scotea din impas pe cei care musai trebuia sa scrie ceva; sau poate e plecat in cautarea adevarului gol-golut si nu are timp sa raspunda; in fine, s-a cam lasat luat de val, eu zic sa nu ne mai batem capul (ale tineretii valuri), ca oricum noi avem [si noi] adevarul nostru. Cum ar zice un cetatean celebru ridicandu-si palaria in semn de salut, -„sluga!”.
Sincer, credeam că primul între primii interesat de opinii ar trebui să fie Domnul Marius Oprea. Văd că dânsul tace ! Cu toate astea îi vând un pont, dacă într-adevăr s-a înrolat în slujba interesului naţional: Ursu, care ne-a vitregit în 89 de tezaurul ştinţific, a fost făcut academician. Sper ca acest reper să-i fie suficient Domnului Oprea pentru a-l indentifica !!! Şi, chiar, că ne-ar fi cu folos…
Domnul Marius Oprea, desăvârşit maestru de ceremonii arheologice prin preajma seifurilor încătuşate a aruncat cu piatra în baltă şi nici nu-i pasă ce zaveră a stârnit şi cum alţii i-au luat de bună intenţia. Probabil, se uită de la distanţă, râde pe săturate, că aşa e la noi făcutul treburilor iliesciene…
Domnilor, trăim o farsă, aşa pare să fie spre nenorocul nostru.
Să auzi că după 25 de ani se fac investigaţii pentru adescoperi , găsi şi afla câte un nemernic, te ia cu frig ştiind că puterea de azi are totul la CUTIE! Dar, nu dă pe afară, să nu se afle încrengăturile… E mai comic să pui câte unul să sape 25 de ani după care să chiuie: am găsit încă un torţionar !!! Unde l-ai găsit, unde se ascundea ??? Păi, la bloc, în Timişoara, pe strada…
Teribili suntem, fraţilor, ilicii de pe lume s-ar minuna de munca sisifică prin care ne facem că ne aflăm în treabă, ca de obicei, să nu se spună că pe la noi nu se spune…
Este prea curand pentru manuale (subliniez) de istorie. Insanatosirea noastra ar putea veni de pe latura filologilor, a lingvistilor si a sociologilor, da, repunandu-se in drepturi putrnica scoala de sociologie pe care a avut-o tara asta si pe care as trece-o tot in seria crimelor comunismului. La douazeci si atatia de ani de la ’89, s-ar parea ca la vremea aceea mai bine de jumatate din tara asta s-ar fi multumit cu un „comunism cu fata umana”. Dupa euforia din decembrie s-a reluat pozitia de drepti si cei mai tineri au invatat repede sa fie obedienti si au descoperit repede avantajele oportunismului, condusi fiind de mai vechi oportunisti si obedienti. Cum sa le explic eu unor colegi de serviciu aversiunea pe care o am – de pilda – pentru sutele de foi scrise pe o singura pagina si adunate in dosarele pe care le vede ARACIP, cand ei nu au cunoscut cum e sa stai in frig – in casa, ori la coada asteptand o jumatate de pachet de unt – pentru ca se facea economie ca sa se plateasca datoriile tarii? nu le mai explic, ci ma lupt cu propria capacitate de intelegere, ca sa supravietuiesc si sa nu-mi aprind in cap tot felul de mustrari scrise in urma refuzului meu de a lua parte la fabricarea formelor fara fond. Includerea in programa scolara a istoriei comunismului nu ar servi la nimic; nici filmele, nici alte asemenea. Nici monologurile lirice pe care le zaresc uneori in materialele dv., domnule Marius Oprea. Sunteti format la o scoala care pe vremea aceea nu prea avea voie sa „vorbeasca”, desi nu s-ar spune ca nu ati avut un pic de noroc, gratie unor profesori pe care i-ati (i-am) avut atunci. Sscoala are nevoie de Educatie, domnule Marius Oprea; inainte de a aborda istoria comunismului e nevoie de o abordare a fiintei de sub soare, pur si simplu.
Întotdeauna m-am minunat de ingeniozitatea cu care a fost evitată condamnarea vinovaților de crimele din timpul comunismului, prin condamnarea comunismului – în genere. Am văzut în asta subtil exercițiu de justiție imanentă – de inteligență speculativă, de fapt, căci imanentul acela era de nelocalizat cîtă vreme Cerul era al lui Dumnezeu, iar sfera ideilor – înlăuntrul iar nu dincolo de sfera pămîntească. Or, ideile noastre terestre fiind – cu tot, cu pretențiile de a se fi-nălțat în sfera teoreticului – au produs paradoxul unei condamnări spirituale, morale – dacă așa pare mai bine spus. E ca și cum ți-ai distruge dușmanul în efigie – șamanism justițiar și-atît. Evident, Justiția Divină avea a-și face datoria să ducă sentința pînă la capăt. Eternă fiind și-aceea – cum și condamnarea – ne putem potoli setea justițiară la gîndul că Dumnezeu nu bate cu parul.
N-am decît a mă bucura c-am apucat ziua în care Academia coboară din înaltul ezoteric al adevărului obiectiv al științelor atotcunoscătoare, pentru a îndrepta cutele sufletului românesc, rămas boțit și după un sfert de veac postcomunist. Își alege un Sisif și-l pune – ori îl lasă, regal-concesiv – la-mpins înapoi, în vîrful atenției publice, bolovanul cosmic deja, al adevărului despre comunism.
Bănuiesc că din materie intergalactică e bolovanul, de nu se lasă sfărîmat ci doar împins – cu dezgust, bănuiesc – la locul ce i se cuvine în conștiința noastră. De unde alunecase vicelan în uitare, mai-mai să ne văduvească de leacul dulcei răzbunări, panaceu universal al oricărei frustrări – de orice natură, dimensiune. Memento comunismus ar trebui săpat în granitul românismului etern, spre aducerea aminte a predestinării căreia-i sîntem prizonieri, fie și măcar superificial-isteric – posibilitatea teoretică de a se-ntoarce.
Mi-e accesibilă neliniștea ființei noastre eterne, că postcomunismul nu dă imunitate la comunism, că remisia și recrudescența sînt și antitetice, și compelementare; în fine, că mai pot trăi destul pentru a apuca și reabilitarea comunismului.
Deja, longevitatea mă amenință cu imensă plictiseală.
Fără ghighimele !
Stimate dl. Ilieşiu,
Toate bune şi frumoase, dar comentariile dvs. prin-din gura altora,
dovedesc o ciudată fugă de proprie reflecţie şi responsabilitate.
Numai formula la mişto, „stimaţi prieteni”, este de o calitate dubioasă, de-un grotesc snobistick.
Iar dacă am intra în detaliile „comentariilor-citate” din marii gînditori ai RomânieiD’AZI
pe care i-aţi pomenit („subtil” !), n-ar avea nici cel mai mic sens, în acest stadiu şi după 25 de ani,
a mai crede în onestităţi „olfactive”, a scrie vreo „vorbă” şi a vă răspunde o „iotă”!
Fără concluzii !
Intrasem pe fir în speranţa că se va încropi un dialog din care se va naşte o concluzie !Dar aşa, vorbind fiecare şi fiecare auzindu-ne, n-avem sorţi de limpezire a situaţiei… Înainte de a tăcea , cu părere de rău că am greşit, nu pot să uita sporul la vorbă /poliloghie/ al Domnului Chelaru. Chestia că istoria unei naţiuni ar aparţine tuturor urmaşilor ei e mortală-iliesciană ! Păcat că nenea Iancu absentează, altfel îşi putea da doctoratul…
….care distruge si ce a mai ramas din scoala,dlor oprea si iliesiu.
Aveti cuvantul la condamnarea comunismului care ne sufoca si azi.
Domnilor, unde s-a mai pomenit ca să se facă o pregătire de 25 de ani pentru a da la iveală date aflate în arhiva stăpânită de un guvern democratic, adică, şi el fiind pro ? Pare că suntem în faţa unor efecte ciudate, probabil, datorate faptului că noi am fost aplicatori ai sistemului defunct şi stăpânii lui au grijă să doarmă liniştit. L-aş întreba pe Domnul Marius Oprea de ce nu îl caută pe Ursu, şeful CNST? Sau de ce nu se întreabă cum de un stat democratic , de fapt o ficţiune, a închis ochii pentru a fi jecmănit, doar ca să avem şi noi bogaţii noştri ? Cât ne mai trebuie pentru a vedea că acest gen de îmbogăţire nu este productiv ci distructiv ? Analizaţi, Domnule Marius Oprea, cum a putut deveni în câţiva ani Patriciu miliardar, dotat de stat cu Petromidia, în vreme ce în Franţa, un benzinar, a deschis un lanţ de pompe în 1950 şi ceva şi după 70 ani le vinde pentru a agonisi 150 milioane ? Pare-mi-se că noi intenţionat suntem îndrumaţi să ne cantonăm cu ochii şi atenţia spre rău trecut ca să nu observăm cum răul actual creşte ca Făt Frumos, spulberând orice limită… Halal să ne fie…
Radu de la Afumati si lucid. Este penibil sa faci o condamnare a comunismului cu sprijinul lui Ponta si al
PSD-ului (urmasul partidului comunist roman …) ! Scopul dlui Marius Oprea si al lui Sorin Iliesiu este acela de a spori confuzia deja existenta in societatea romaneasca ?
Vă rog si citiţi răspunsurile d-lui senator Ioan Chelaru (PSD), vicepreşedintele Senatului, la întrebările revistei Contemporanul:
1. România aşteaptă de un sfert de secol măsuri împotriva celor care au distrus destine, a celor care au condamnat la suferinţă suflete inocente şi care au aruncat o naţiune într-un sumbru coşmar existenţial. Astăzi, mai mult decât oricând, cred că, românii nu ar trebui să adopte ideologia resemnării, iar noi, cei din clasa politică, urmează să sancţionăm faptele din timpul unui regim ilegitim şi criminal.
Cred că acest popor, iubit de Dumnezeu, are puterea să renască, după ce a fost umilit şi profund îndurerat, pentru a construi o Românie, cu o societate democratică în care fiecare cetăţean să aibă dreptul, şi asigurate condiţiile pentru a-şi modela propriul viitor şi de a avea un trai decent. Înlăturarea regimului comunist s-a facut prin vărsare de sânge, prin zbucium şi luptă pentru libertate, prin revoltă faţă de fărădelegile şi crimele comise de participanţii la opresiune, ceea ce reprezintă, în mod inconstabil, sacrificiul poporului. Virtutea primordială a creştinilor, a noastră, este iertarea, dar nu uitarea. Românii nu au uitat, şi cred că nu trebuie să uite anii în care le-au fost calcate în picioare drepturile şi libertăţile fundamentale, şi anii în care viaţa a însemnat, în principal, o luptă pentru supravieţuire.
Susţin, evident, apelul domnului senator Sorin Iliesiu şi iniţiativa domniei sale de a redeschide cartea ororilor regimului totalitarist comunist, cu scopul ca, acum, să aducem în faţa justiţiei călăii românilor nevinovaţi.
2. Încă din anul 2005 s-a declanşat o asa-zisă vânătoare de „securişti” coroborată cu investigaţii „à la Baronul Münchhausen” cu lupa prin arhive la recomandarea preşedintelui Traian Basescu, continuată în anul 2006 prin înfiinţarea „Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România”. Scopul acestei comisii a fost elaborarea unui document oficial. „Raportul final”, acest act, chipurile, de voinţă politică de la care se avea pretenţia a fi considerat adevăr ştiinţific –, la care se mai adauga şi pretenţia unora dintre membrii comisiei ca acesta să capete caracter oficial şi să fie introdus în bibliografiile obligatorii pentru invăţămănt, a dat naştere la multe semne de întrebare privind veridicitatea faptelor prezentate.
Această „furtună într-un pahar cu apă” cred că a fost declanşată de preşedinte doar pentru a se legitima, în opinia publică, drept un politician de dreapta, urmărind în realitate, câştigarea alegerilor parlamentare din 2008 şi a celor prezidenţiale din 2009. Şi iată, a şi reuşit! Nu poţi învinovăţi oamenii care au crezut că, în sfârşit, vinovaţii, torţionarii fraţilor, a prietenilor, a intelectualilor vor fi pedepsiţi. Nu vorbesc de răzbunare, ci de dorinţa de a se face dreptate.
Raportul final de condamnare a comunismului din anul 2006 a reprezentat în fapt izbăvirea celor care au susţinut, prin fapte incriminatorii un regim cumplit, nefiind decât o „struţocămilă” basesciană menită să aducă voturi.
3. Un astfel de demers este absolut necesar. Acesta ar fi trebuit iniţiat şi finalizat mai devreme. Preşedintele Băsescu a încropit în 2006 o poveste despre condamnarea comunismului, dar pe care, ca oameni politici conştienţi, nu o putem accepta ca fiind una dintre filele cărţii de istorie a acestui popor, a unei societăţi democratice.
De aceea, cred că iniţiativa domnului senator Ilieşiu de a reda evenimentele acelor ani într-un mod obiectiv, documentat şi ştiinţific, va da şansa viitoarelor generaţii să înveţe şi să înţeleagă care au fost premisele, dar mai ales care au fost consecinţele regimului ceauşist. Evenimentele din perioada comunistă nu trebuie ignorate de cei care, din fericire, nu au trăit acele vremuri; ele trebuie explicate astfel încât urmaşii regimului, acei actori politici care au îmbrăţişat ideologia stalinistă, să poată fi recunoscuţi. Feţele se mai schimbă, dar metehnele rămân aceleaşi.
Condamnarea totalitarismului comunist trebuie să fie esenţialmente exclusiv morală, din respect pentru sutele de mii de români care au suferit, care au fost persecutaţi, încarceraţi pe nedrept şi pentru întregul popor căruia i-a fost încălcat dreptul la o viaţă liberă.
De asemenea, am încredere că Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului îi va aduce în fata justiţiei pe cei care, într-adevar, au fost participanţi la opresiunile din acea perioadă.
4. Propunerea domnului senator Sorin Ilieşiu ca documentul privind condamnarea totalitarismului comunist să aibă la bază un raport elaborat de Academia Română este de apreciat şi binevenită, având în vedere că această instituţie nepolitizată se bucură de aprecierea şi respectul românilor. Cercetări reale ale Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului sunt obligatorii într-un astfel de raport, deoarece acestea pot scoate la lumină, adevăruri cumplite, dar necesare pentru paginile, mai puţin cunoscute publicului, din cartea de istorie a acestui neam.
Memorialul de la Sighet este apreciat de Parlamentul României ca fiind de „interes naţional” şi este considerat de Consiliul Europei unul dintre primele trei locuri de păstrare a memoriei europene alături de Memorialul de la Aushwitz şi de Memorialul Păcii din Franţa. Experţii Seminarului Internaţional de la Weimar îl apreciază ca fiind cel mai obiectiv memorial din fostele ţări comuniste din punct de vedere ştiinţific. Prin urmare, cred că toate aceste cercetări, expertize ştiinţifice, mărturii nu pot lipsi dintr-un amplu proiect de condamnare a totalitarismului comunist care trebuie să redea poporului român acurateţea evenimentelor şi care să demaşte adevăraţii vinovaţi.
5. Istoria unei naţiuni aparţine tuturor urmaşilor ei. Trebuie să ne cunoaştem mai întâi strămoşii, pentru a înţelege care ne sunt rădăcinile, trebuie să ştim greşelile trecutului pentru a putea construi un viitor. Generaţiile care au trăit perioada comunistă vor uita mai greu acele vremuri, în schimb generaţiile de tineri şi cele care vor urma trebuie să înţeleagă şi să accepte dezvoltarea, declinul şi redresarea unei naţiuni.
Orice român are dreptul de a-şi cunoaşte istoria. Tocmai de aceea sunt în asentimentul domnului senator Ilieşiu care susţine că raportul pentru condamnarea comunismului trebuie să includă Basarabia şi Bucovina, două regiuni româneşti care au resimţit din plin influenţa şi practicile regimului comunist stalinist. Este prea puţin important numărul paginilor unui raport, ceea ce contează este ca informaţiile să fie prezentate pe larg, cu acurateţe, astfel încât să nu existe dubii sau lacune, şi cred că acest proiect va fi unul amplu având în vedere că tratează una dintre cele mai importante şi controversate perioade din istoria acestui neam. În sfârşit, este binevenită remarca dvs privind accesibilitatea limbajului folosit într-un astfel de document. Fiecare român, indiferent dacă este academician sau om simplu care-şi munceşte pământul, fie bogat sau sărac, trebuie să aibă acces la aceste informaţii, şi mai mult decât atât, trebuie să înţeleagă pe deplin cursul evenimentelor. Este important pentru români să-şi cunoască istoria, cea reală, cu bune si cu rele.
Într-o perioadă în care România se pregateşte de una dintre marile schimbări din istoria post-comunistă, şi anume revizuirea Constituţiei, condamnarea totalitarismului comunist este esenţială şi reprezintă un factor cheie pentru eliminarea unor aspecte care contravin principiilor democraţiei şi statului de drept.
Stimaţi prieteni, vă rog să citiţi şi răspunsurile d-lui academician Alexandru Zub, fost deţinut politic, la întrebările revistei Contemporanul:
Alexandru Zub
Pericolul unei recidive totalitare, de tip comunist, persistă
1. Condamnarea unui regim dictatorial e oricând binevenită, cu atât mai mult dacă e vorba de o dictatură comunistă, judecată la distanță de un sfert de secol. Un asemenea interstițiu obligă la analize bine cumpănite și la sentințe (dacă trebuie să fim judecători) cât mai corecte. În ciuda acestei distanțe, în limitele căreia s-a constituit o nouă pătură conducătoare, potentații actuali nu par a fi dispuși să emită o atare judecată. Personal, sunt destul de sceptic, având în vedere marile confuzii și complicitățile orchestrate la vârful piramidei, incluziv în zona parlamentului. Să sperăm însă că și acolo s-au produs „mutații” care să îngăduie o schimbare mai radicală, în sensul cerut de interesul național și de contextul integraționist, euroatlantic, în care ne aflăm.
2. În privința aprecierii actului prezidențial din 2006 ca o „farsă” și un „eșec” dezonorant pentru români, aș fi ceva mai rezervat. Era un act gândit pe linia intrării noastre în Uniunea Europeană, statut pe care o parte din clasa politică, cea ajunsă în parlament, nu era deloc dispusă a-l accepta și i s-a opus în forme descalificante. A fost un moment extrem de complex, care nu poate fi redus la simple formule gazetărești.
3. Un asemenea gest, chiar dacă produs atât de târziu, nu e deloc inutil, fie și pentru că ar stimula memoria colectivă (de la noi și din afara noastră), predispusă cum e la amnezie. Tinerimea, îndeosebi, s-ar cuveni să afle și pe această cale, solemnă, că pericolul unei recidive totalitare, de tip comunist, persistă în spațiul dominat până nu demult de sovietici și ne poate oferi surprize neplăcute, cum se întâmplă deja în proximitatea noastră.
4. Nu cunosc evoluția exactă a acestui demers, însă consider că implicarea Academiei Române și a altor instituții, specializate în studiul regimului comunist, ar fi utilă pentru a se elabora o analiză succintă dar riguroasă, coerentă, pe seama căreia Parlamentul României să poată adopta o decizie de condamnare.
5. Un raport de 10-15 p., întocmit însă riguros, cu folosirea implicită a textelor deja existente, ar fi poate o bună soluție, care nu exclude și tipărirea concomitentă a unei analize mai ample (cca 300 p.) și a unui rezumat (3 p.) la îndemâna oricui.
marius oprea, sorin iliesiu: chiar nu realizati ce penibili sunteti cu textele de mai sus?
Cunoasteti metoda: vine, vine, uita ca vine! Raportul? Care raport? Cultura(?) ne-Pontismul nu poate condamna pe cei care l-au ridicat. Astept cu nerabdare pe Sfantul Asteapta. Fiti prudenti si tineti umbrela la indemana :apa de ploaie!
”acest Guvern este primul care a luat măsuri împotriva foştilor torţionari”.
dacă dl ilieșiu îl citează pe ponta, deci își asumă mesajul, întrebarea este simplă: care sunt acele măsuri ale guvernului?
Aşadar, important e ca românii să trăiască suficient de bine… Dar ce trebuie să facă, pentru că deocamdată singura variantă a rămas dusul în lume, ca slugă, ca isteţ culegător de cpăşuni şi alte fructe din acelea pe care le vedeam o dată pe an… Chiar, e aşa de greu de înţeles că petrecerea din 89 nu trebuia să aibă în capul mesei pe cel care depusese tot zelul pentru instaurarea a ceea ce , de data asta, decretase ca bolnav ? Fraţilor, cârpind pe ici colo, nu ne alegem cu nimic… torţionarii ăia , împotriva cărora s-au luat măsuri făceau parte dintr-un sistem … la care de ce nu se umblă, nu de acolo trebuia început ?
Am zâmbit, auzind de economia noastră de piaţă, aşa o fi arătând o economie de piaţă, având ca singură pârghie creşterea preţurilor ? Păi, câtă filozofie îţi trebuie ca să-ţi începi activitatea democratică ridicând preţul ? Şi să trâmbiţezi ani de zile cum bubuie economia, pe când, în fapt , bubuie taxele, la noi devenind victorioase , ca socialismul, în veci. Amintiţi-vă anunţul domnului Ponta că pe noi o eventuală criză a gazului nu ne va afecta, pentru că producţia internă acoperă consumulu ! Spuneţi-mi, ce s-a întâmplat la 1 iulie şi pe ce motiv ?
Dragă Marius, îţi mulţumesc pentru ceea ce ai scris.
Stimaţi prieteni, vă rog si citiţi răspunsurile domnului Victor Ponta la întrebările revistei Contemporanul:
1. Eu sper ca apelul domnului Ilieşiu să aibă un efect şi la nivel social, nu doar politic. Fireşte, există deja o condamnare a comunismului, chiar dacă nu de către Parlament şi chiar dacă influenţată de anumite abordări partizane. Unii ar numi acel eveniment din 2006 chiar o farsă. Cel mai important este însă ca românii să traiască suficient de bine încât niciunul să nu mai aibă nostalgii.
2. Sunt de acord că raportul din 2006, mai ales prin consecinţele sau lipsa sa de consecinţe, este un eşec. Problema este că acel raport nu a generat acţiuni la nivelul altor instituţii şi nici cel care şi l-a asumat, Traian Băsescu, nu a părut deloc interesat de existenţa unor urmări. Reamintesc că acest Guvern este primul care a luat măsuri împotriva foştilor torţionari. Felicit, de asemenea, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului, pentru aducerea în faţa Justiţiei a participanţilor la opresiunea din anii comunismului.
3. Niciodată nu este tardiv să ne amintim lucrurile rele din istorie, pentru a nu le mai repeta. Ce este important, repet, sunt faptele, mai mult decât deciziile simbolice. Pentru români, mai ales pentru noile generaţii, cred că cel mai important este să înţeleagă de ce este bună democraţia, cu defectele sale, de ce este bună economia de piaţă şi de ce trebuie să preţuiască libertatea.
4. Eu cred că orice documentare asupra unei perioade istorice, în toate detaliile sale, este mult mai credibilă atunci când este susţinută prin numele şi munca unor instituţii de prestigiu. Categoric aceste instituţii, ca realizatoare ale unui astfel de raport – sunt mai credibile decât un politician sau o instituţie politică.
5. Mi-aş dori ca un astfel de raport să fie deopotrivă uşor de înţeles de oameni, dar bine documentat şi, mai ales, să fie un material pentru realizarea manualelor de istorie. Repet – îmi doresc ca noile generaţii să ştie ce a însemnat cu adevărat regimul totalitar comunist, pentru România.
Să încheiem un capitol, sună bine, sună frumos !
Restul nu contează !
Tăvălugu-şi continuă treaba laminărilor absolute superbe !
Domnule Marius Oprea, vă admir aplombul cu care construiţi un demers de accelerat dacă nu chiar de rapid sau fulger înspre tema comunismului care nu se dă uitat. Semnul mirării mele e provocat de faptul că se vorbeşte despre comunism ca despre mort, pe când realitatea în care trăim ne contrazice uluitor prin miliardele de oameni încrezători în destinul pus sub semnul comunismului. Dar, să revenim la noi. Oare, intenţionat, se plusează pe gafa uitării, când este invocată noua construcţie socială de după 89? Exact ca şi aceea cu fuga lui Ceauşescu, în timp ce el a fost \\\\\\\\\\\\\\\”fugit\\\\\\\\\\\\\\\”, dacă se poate spune aşa, de generalul cu ghips. Cam aşa e şi cu noua societate, hai să ne amintim cine a făcut-o: ajunge să spunem serviciile secrete ! Care servicii se ştiu de cine aparţineau şi ce lapte kaghebist au supt. Apoi, aşa ca un amănunt, partiduleţele ale adunătoare de reziduri toxice unde se află, nu la masa ditirambilor ? GDS-ul, ce mândru era Brucan după ce împlinise un an, preamărindu-se pentru intuiţia pe care a avut-o , dându-i naştere…
Deci, în acest context, poţi afla măcar o insulă de puritate.
Spre consolare, să ne amintim notarea făcută de un ziar german pe 26 decembrie 1989, că o societate democratică nu se poate construi în veci pe o crimă stalinistă! Q.e.d., din păcate şi milă pentru noi…