Un potop de parodii

Alexandru Mușina - Nepotul lui Dracula

  • Recomandă articolul
Se știe, optzecismul a dat figuri plurivalente. Mă rezum, deocamdată, la două exemple, însă oricine consultă antologia Generația continuă le-ar putea înmulți. Pe lîngă opera poetică, epică sau memorialistică, Mircea Cărtărescu a comentat inedit poezia lui Eminescu (Visul chimeric, 1992), furnizînd totodată sinteza canonică despre Postmoder­nismul românesc (1999). După 2000, scriitorul a devenit – indiferent de poziția sa, uneori discutabilă – un percutant editorialist politic. Apoi, Gheorghe Crăciun n-a fost niciodată poet, însă Aisbergul poeziei moderne (2002) este, probabil, cea mai solidă construcție conceptuală autohtonă asupra raportului reflexivitate-tranzitivitate în discursul poetic de secol XX. De la Acte originale. Copii legalizate (1982) pînă la Pupa Russa (2004), Crăciun s-a consacrat ca redutabil prozator „experimentalist“, memorialistica reflexivă din Trupul știe mai mult (2004) dezvăluind anvergura sa de teoretician sfîșiat al corporalității, iar volumul postum Viciile lumii postmoderne (2011) restituie ipostaza de moralist a regretatului intelectual brașovean. Cumva în răspăr față de aceste două modele ilustre, însă deloc mai prejos, s-ar situa Alexandru Mușina. Încă din epocă, acesta propunea un concept alternativ la postmodernism – noul antropocentrism –, despre care hîtrul său promotor crede că nu s-a încetățenit întrucît „era prea lung“. Incitantele eseuri din Sinapse (2001) prelungesc respectiva dispută conceptuală, fiind complementare […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }