Un prozator

Nu mai e nici un dubiu că poeţii şi prozatorii generaţiei `80 s-au întors, în ultimii ani, la instrumentele literare, părăsind cu totul sau practicînd în continuare jurnalistica şi publicistica, dar făcînd iarăşi din scrisul lor areferenţial şi ficţional vocaţia principală. E o recîştigare de spaţiu şi de ritm literar, presupunînd o prealabilă readaptare la specificitatea artistică. Publicul larg nu-i va mai urma în această direcţie, fiindcă interesul pentru proza ori poezia românească rămîne, la scară, semnificativ mai mic decît cel pentru agenda socială şi politică a zilei. Însă pasionaţii de literatură şi cronicarii literari (cîţi au mai rămas) nu au cum să treacă indiferenţi pe lîngă Povestiri cu final schimbat, volumul prin care Florin Iaru îşi arată înzestrarea de prozator. Punctul pe i îl pune, într-un fragment reţinut pe coperta a IV-a, colegul de generaţie şi, acum, de gen literar al lui Iaru. Pentru Cristian Teodorescu, autorul „a ridicat proza la înălţimea poeziei“ – propoziţie exactă şi prin judecata de valoare implicată, şi prin încadrare.   De adăugat că, dacă efectul de intensitate şi de straniu halou al majorităţii povestirilor se datorează unui imaginar „mixt“, obţinut din substanţă prozastică scurtcircuitată poetic, formatul textelor este îndatorat suportului de publicaţie săptămînală […]