Un spaţiu poetic cu mai multe dimensiuni

Sîntem la Bistriţa, şi Svetlana Cârstean îmi spune: „Cred că astăzi poezia ar fi alungată din cetate pentru că în sine e periculoasă, pentru că desface tot ce e făcut şi în general contrazice tot ce e zis şi dezgroapă morţii. Eu cred că poezia trebuie să fie periculoasă. Nu mă intersează pe mine ca poet şi ca cititor o poezie nepericuloasă“. Nu pot să nu îi dau dreptate Svetlanei, mai ales după ce l-am cunoscut pe Goran Simić, poetul bosniac a cărui poezie este atît de strîns legată de ideea de pericol: „Războiul s-a terminat, cel puţin aşa cred/ Cel puţin aşa scrie în ziarul de dimineaţă./ Pe pri ma/ pagină e o fotografie a fabricii/ care pînă mai ieri producea steaguri şi uniforme./ Acum începe să/ facă pijamale./ Pe pagina a doua e un raport despre decernarea/ decoraţiilor postume, şi mai e un rebus/ şi rezultatele la extragerea loto/ în care se precizează cu regret că nici luna asta/ nu a cîştigat/ nimeni marele premiu./ Farma – ciile sînt iarăşi deschise toată noaptea,/ la radio dau hiturile faimoase/de altădată –/ s-ar spune că nu a fost niciodată vreun război./ Intru într-un magazin/ iar pe/ umeraşe îi recunosc pe […]