Un turn de fildeş identitar

Radu PETRESCU - Prezent şi în acelaşi timp străin. Jurnal 1977-1982

  • Recomandă articolul
Dacă identitatea modernistă capătă, la Radu Petrescu, accente postmoderne în primele jurnale (prin fragmentarismul, discontinuitatea propriei întreprinderi creative şi identitare), aceeaşi atitudine şi manieră de redactare se regăsesc, într-o oarecare măsură, şi în ultimul său jurnal –Prezent şi în acelaşi timp străin. Jurnal 1977-1982. Tendinţa recuperatorie a eului aflat într-o formă de alterare, fără componenta marcantă a scrisului, este urmărită şi pe parcursul acestui ultim jurnal. Deşi într-o formulă uşor diferită de a celorlalte, prin latura mai degrabă „mundană“ care este accentuată, şi acest jurnal rămîne unul eminamente de creaţie şi propune exerciţiul recuperării identităţii prin scris. Considerat drept unic spaţiu de existenţă, actul creator este cel care-l defineşte în totalitate, cel prin intermediul căruia toate acţiunile sale capătă sens. Nenumăratele incertitudini, din vechile jurnale, privind valoarea sa ca scriitor sînt depăşite, nu de puţine ori, în cazul celui de faţă, remarcîndu-se orgoliul celui ce ştie deja că va rămîne un nume important în literatura noastră. Este vizibilă, în cîteva notaţii, chiar vanitatea de a se considera drept cel mai mare scriitor al lumii din punctul de vedere al tehnicii, al metodei scrisului, prin prisma faptului că personajele sale au conştiinţa destinului de a fi personaje în cartea sa, Ce […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }