Universitatea din Cluj şi studiile de armenologie
- 13-11-2014
- Nr. 748
-
Lucian NASTASĂ-KOVÁCS
- Actualitate
- 0 Comentarii
Deşi cu o identitate etnic-culturală puternic conturată, armenii din spaţiul românesc nu s-au bucurat pînă acum de construcţii instituţionale distinct reliefate, cît de cît notabile sub aspectul impactului asupra mediului intelectual în care trăiesc. De altfel, în mai toată Europa se poate constata o asemenea carenţă, studiile de armenologie fiind cel mai adesea adiacente altor proiecte academice, ce vizează îndeosebi patrimoniul artistic al acestui popor descendent din legendarul Haik, nimeni altul decît strănepotul biblicului Noe. Iar odată cu adîncirea crizei economice din ultimii ani, pretutindeni „austeritatea“ a început cu instituţiile de cultură şi educaţie, cu impact direct şi în ceea ce priveşte studiile de armenologie. Asta în vreme ce pe aproape întregul mapamond descoperim urme ale prezenţei armenilor în diaspora – realizări artistice de excepţie, manuscrise şi tipărituri etc. Aşadar, un popor cu o istorie bimilenară, ce a cunoscut cam tot ce a produs mai rău istoria (invazii sîngeroase, migraţii voluntare, deportări, genocid), oferind în schimb un impresionant tezaur de creaţie spirituală. În acest context, Universitatea „Babeş- Bolyai“ din Cluj – de altfel, singura din România ce a fost inclusă de curînd în topul Best Global Universities – a considerat că-i revine importanta misiune de a constitui, în inima Transilvaniei, […]