Universitatea văzută prin grila diferenţei de gen

Tipăreşte pagina

Recomandă articolul

Publicînd, nu demult, înObservator cultural un articol care a stîrnit multe comentarii, am avut prilejul să descopăr, prin paginile forumului, faptul că identitatea mea de gen a fost o chestiune importantă atît pentru susţinători (apreciativi în legătură cu faptul că, femeie fiind, am înfruntat cu stoicism loviturile administrate de către masculii spaţiului cultural şi, prin urmare, merit un buchet de flori), cît şi pentru potrivnici (dezamăgiţi de metoda mea de cercetare, de teoria în cheia căreia operasem interpretarea şi, în ultimă instanţă, de gîndirea mea, toate aceste vicii de procedură şi de alcătuire personală avînd, indiscutabil, legătură cu faptul că sînt femeie). Am conştientizat cu acea ocazie (fiind direct implicată), mai mult decît observasem deja, faptul că cercetarea şi prezenţa în instituţiile Marii Culturi nu sînt, în ciuda a ceea ce se susţine şi a ceea ce ne place să credem, considerate neutre din punctul de vedere al genului. Chiar dacă se trîmbiţează că ştiinţa, filozofia, literatura etc. nu au gen, totuşi, inconştient, faptul că modelele culturii sînt masculine are un impact enorm atît asupra construcţiei unei identităţi culturale, cît şi asupra strategiilor de evaluare puse în joc la nivelul diferitelor instanţe axiologice. Femeile şi Kant În general, în domeniul […]

Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati

Comentarii utilizatori

R iulie 7, 2011 la 12:34 pm

Sunt profesoara intr/o facultate surioara cu a autoarei, deci tot prin zona socialului ma invart. Nu sunt feminista si nici interesata in studiile de gen dar trebuie sa marturisesc ca am vazut cu ochii mei multe din cele descrise in acest articol si realizez acum ca nu le/am privit cu ochiul potrivit. Mi se pare foarte justa incadrarea in problematica genului. Cred ca mi/am asezat o alta lentila prin care sa privesc la lumea noastra. Multumesc,
R

C T iulie 5, 2011 la 6:35 pm

stimata doamna
analiza a foarte obiectiva si arata nu doar exemple ci tipare de comportament. Cred ca stiu cine e X. Daca am dreptate, vreau sa spun ca face acest lucru de aproape 30 de ani. trebuia sa/i spuneti numele.
Cu stima,

Lavinia Barlogeanu iulie 3, 2011 la 5:53 pm

articolul nu lasa impresia ca femeile sunt vulnerabile, ci chiar afirma acest lucru. Faptul ca exista un ecart de 10 ani in promovarea in cariera intre femei si barbati, e evidentiat deja in mai multe cercetari. Va dau un singur exemplu de la o anume universitate in legatura cu distributia posturilor pe genuri (dar, in mare, tiparul se pastreaza in intregul mediu academic romanesc):
14 femei cu vîrsta cuprinsă între 36 şi 50 de ani ocupă încă postul de asistent universitar în timp ce nici un bărbat nu se află în această situaţie; 71 de femei din aceeaşi categorie de vîrstă ocupă post de lector, în timp ce numai 11 bărbaţi sînt sînt în această situaţie; 14 femei şi 33 bărbaţi sînt conferenţiari iar postul de profesor universitar, la aceeaşi categorie de vărstă, este ocupat de 56 de bărbaţi. Nici o femeie nu ocupă postul de profesor în acest grup profesional. Din pacate, datele acestea descriu o realitate. Dumneavoastra credeti ca responsabilitatea unei astfel de realitati le apartine, exclusiv, „unor oameni” cum le spuneti (intamplator? femei), pentru ca accepta sa fie „la mana unor prosti”. Eu nu i-as numi asa, nu despre asta e vorba. E vorba de modul in care functioneaza un sistem doar „pretins democratic” ca sa reiau sintagma dumneavoastra (v-as da si un exemplu magistral de vot din acest mediu, dar nu vreau sa ies din subiect). Daca vreti si alte argumente legate de faptul ca avem de/a face cu o problema de sistem putem intra si intr-o alta discutie legata de stresul in organizatia academica, sa vedeti ce componente de gen implica si ce efecte.
Iata alte fragmente de interviu: „aceiaşi bărbaţi peste tot (îmi dă cineva cinci exemple): în conducere, în managementul proiectelor, în comisii… ei fac şi desfac totul, adevărate grupuri de interese. Serios, nu e o exagerare, există şi în universitate aşa ceva. Şi lucrul ăsta se poate verifica uşor, dacă ne uităm la veniturile încasate”.
„Şefii îi cunună pe băieţii descurcăreţi şi apoi, evident, îşi promovează copiii spirituali – aşa cum fac, de altfel, şi cu proprii lor copii angajaţi în universitate – pe posturi şi la nivelul administraţiei”, îmi spune cineva in timpul unui interviu şi-mi dă 6 exemple dintr-o anumita facultate.
Daca protagonistii nu ar fi toti barbati, discutia ar ramane in planul „favoritismelor”, cum le numiti dumneavoastra, dar avem de-a face, totusi, cu favoritisme genizate.

Clara iulie 3, 2011 la 1:50 pm

Înţeleg că fraza \\\”urmaşe ale Afroditei\\\” are o tentă ironică (cred), dar tenta aceasta nu e foarte puternică şi mă tem că riscă (chiar incriminând) să perpetueze o mentalitate de mii de ani. De altminteri, articolul lasă impresia că femeile sunt vulnerabile şi în derută în alt spaţiu decât cel atribuit lor în mod obişnuit, din nou un mit milenar. Faptul că unor oameni le merge prost pentru că sunt la mâna unor proşti este, ştim, în primul rând problema celor care acceptă să fie la mâna unor astfel de indivizi, mai ales într-un mediu deja pretins democratic. Atunci a afirma că femeile nu îşi pot cere drepturile şi atesta performanţele nu face decât să reinstituie ideea că femeile sunt slabe şi că nu au o voce. Blocarea progresului academic, cumetriile sau scientometria sunt probleme cu care se confrunta şi bărbaţii sau tinerii care aspiră la o carieră academică în genere. Unde începe favoritismul, incorectitudinea în genere şi unde discriminarea de gen, mai ales la noi?

Comentariile sunt închise.