Urgenta si dialog

Autoadularea prin flagelarea confratelui nenumit este un narav al intelectualului de pretutindeni. La noi, parca cea mai incetatenita dintre formele sale este pledoaria pentru „dialog“. Multi dintre cei care se eschiveaza de la dezbatere, de fiecare data cind nu li se potriveste ca o manusa, nu ezita sa-i deplinga periodic, cu o atitudine comunicativa si angajata, firava prezenta in spatiul public. Auzim tot timpul ca ideile originale zac ani sau decenii, daca nu pentru vesnicie, fara sa fie luate in discutie, iar interventiile polemice ramin suspendate in eter din lipsa unor replici. Ca citarile sint facultative, bibliografiile aleatorii, iar raportarea sistematica la ce-au spus altii o practica respinsa ca un corp strain de reflexele natiei. Ca se vorbeste mult, dar nu se adinceste nici o tema, ca fiecare o ia de la capat fara sa-si recunoasca maestrii si in cele din urma amuteste fara a lasa in urma discipoli. Foarte suparator, obiceiul de a milita pentru dezbaterea publica nu da bine decit pe scena publica. E in regula daca i te dedai atunci cind gesticulezi cetateneste in fata unei audiente generale, dar trebuie sa-l lasi la usa atunci cind faci conversatie in cercuri restrinse. Aici toata lumea stie cum merg […]