Uriaşa şi ciudata pasăre a viselor noastre

Acum, după facerea lumii, ce-ar mai fi de făcut decît refacerea ei?   I Rolly îşi dădu la o parte de pe frunte cele cîteva lungi şuviţe de păr printr-o scurtă mişcare a capului, Americanu’ îşi ridică puţin pantalonii reiaţi, cam largi pentru el, Pictoru’ îşi şterse nasul cu zgomot şi Rolly spuse: – Au trecut elefanţii! N-avea nici un rost şi nici un farmec înaintarea asta stupidă. Cine ar mai fi putut să creadă că dincolo de salcîmii goi, fără frunze, printre arbuşti, există nişte pietre îndeajuns de fotogenice încît să merite deplasarea, lunga noastră deplasare pînă acolo. Poate numai Rolly credea. El mergea înainte, părînd că nu ia în seamă nimic altceva, nici chiar foamea Americanului, nici chiar gripa sau guturaiul sau ce dracu’ avea Pictoru’, nimic, nimic, nimic. Cizmele cu carîmb scurt, cu fermoar, ale Americanului călcau, imediat în urma lui Rolly, iarba veştejită, sau nu chiar veştejită, ci numai obosită de toamna uscată a anului aceluia. O iarbă albicioasă, sură şi moale de parcă ar fi fost uscată de o suflare fierbinte, trimisă de undeva de sus, din pustiu, de exemplu, şi apoi udată de o ploaie de vară cu fulgere, cu tunete, cu torente. Personal, […]