Încercaţi un experiment. Aruncaţi o privire asupra spectatorilor prezenţi pe Stadionul „Arthur Ashe“ de la Flushing Meadows, New York. Observaţi-i cum se bucură atunci cînd prind o minge scăpată de tenismeni sau cum dansează pe ritmurile muzicii din pauza dintre game-uri ori cum gesticulează cînd camera îi surprinde la locul lor. Veţi înţelege atunci de ce pentru aceştia tenisul se confundă 100% cu ideea de spectacol. Dacă show nu e, atunci nici tenis nu este. Clar. Iar unul dintre ingredientele fundamentale ale spectacolului este, indiscutabil, imprevizibilitatea. Desigur, şi aceşti copii mari care sînt adulţii yankei respectă autoritatea, ierarhia şi simbolistica puterii. Doar că, uneori, plictisiţi, ei aclamă la scenă deschisă căderea zeilor şi instalarea haosului. La ediţia US Openului 2017 ce putea fi mai potrivit, dincolo de turbulenţa publicului şi de fantastica scenă de 23.000 de locuri (am numit arena „Arthur Ashe“, cea mai mare din lume), dacă nu ieşirea rapidă din tablou a unor impozanţi capi de serie? Hecatombă, asta au vrut newyorkezii, şi exact asta au primit.
Premisele hecatombei
Pînă şi prolegomenele începutului (nu, nu e pleonasm!) au fost promiţătoare. Chiar înaintea tragerii la sorţi, devenise oficial că Djokovici (probleme la cotul drept), Wawrinka (operat la genunchi), Nishikori şi Raonić (traumatisme la încheietura mîinii) nu vor lua startul. Finaliştii ediţiei anterioare, Stan şi Nole, absentau. Finalistul din 2014, Kei, nu era prezent. Nici finalistul de la Wimbledonul ediţiei trecute, Miloš, nu putea juca. Colac peste pupăză, fix la o zi după stabilirea tablourile de la US Open, britanicul Murray, pînă nu demult lider al ATP, abandona fără luptă din pricina recurentelor dureri de spate. Aşadar, cinci jucători din top 10 nu aveau să fie prezenţi la ultimul Grand Slam al sezonului. La fete, Serena Williams, pregătindu-se să fie mamă (a şi devenit în timpul competiţiei, să fie într-un ceas bun!), nu putea să participe, la fel şi Viktoria Azarenka, bielorusa avînd probleme juridice de încredinţare a copilului. Dacă o adăugăm pe Angie Kerber, campioana de anul trecut şi pînă de curînd lideră mondială, o jucătoare complet ieşită din formă, atunci şi deschiderea tabloului feminin devenea şi ea o realitate. Una de care am sperat să profite, în fine, şi Simona Halep, oprită la doar cinci (5) puncte de tronul WTA! Românca ratase în cîteva rînduri detronarea lui Kerber, apoi a Karolinei Pliškova (Roma, Roland Garros, Eastbourne, Wimbledon şi Cincinatti).
Hoţii prinşi şi ipocrizia americană
Să începem cu marea decepţie numită Simona Halep. Mai exact, cu înfrîngerea ei încă din primul tur în faţa Mariei Şarapova. Rusoaica venea după 18 luni de absenţă ca urmare a suspendării pe motiv de dopaj cu Meldonium. Redebutase la Stuttgart, apoi luase parte la acele turnee unde primise invitaţie. La Roland Garros şi Wimbledon nu a fost cazul, organizatorii motivînd corect că nu e cazul reverenţei în faţa unei sportive prinse că a furat. Da, şi-a ispăşit pedeapsa, dar nu e cazul s-o premiem, mai bine dăm wild-cardul unor juniori sau merituoşi jucători pe final de carieră – aceasta a fost logica. Una justă în plan moral. În schimb, la US Open, în ţara lui Lance Armstrong şi a WADA, federalii nu doar că au invitat-o pe Maşa, dar au şi programat‑o de patru ori din patru pe rusoaică pe „Arthur Ashe“. Caro Wozniacki a criticat decizia, doar la meciul cu Halep (2) rusoaica avînd ce să caute pe acea arenă, altfel clasamentul ei (146) refuzînd o astfel de onoare. Dar ce contează, bani să iasă! Programînd-o încontinuu pe acea imensă scenă, americanii i-au oferit premeditat rusoaicei cadrul ideal pentru a se reîncărca pozitiv, campioana care este Maşa trezindu-se că-şi recapătă, în vacarmul susţinător al publicului, nivelul înalt de joc. Corpul nu-şi uită senzaţiile bune, spunea Grotowski. Putea Simona să o bată? Nicidecum. Sincer, am sperat asta, pentru că era logic să se întîmple. Şarapova, fără meciuri în picioare, fără ritmul în joc pe care ţi-l dă frecventarea regulată a competiţiilor, ar fi trebuit să piardă. Aşa era normal. Dar rusoaica a arătat din nou de ce este o mare campioană (să trecem peste ambuscada comercială a organizatorilor şi peste pauza de vestiar de 10 minute luată de Maşa după ce Halep a cîştigat setul al doilea!). Simona şi-a arătat încă o dată limitele (de a înfrunta o sportivă foarte înaltă, cu ritm şi foarte ofensivă), dar şi complexul psihic de inferioritate. Atît despre.
Carnagiu şi pe tabloul fetelor
Altfel, la fete, a fost hecatombă de favorite. În primul tur au ieşit Halep (2), Kerber (6), Konta (7) şi Kiki Mladenovici (14) ‒ învinsă de Monica Niculescu ‒, în turul secund au plecat acasă Wozniacki (5), Kuzneţova (8) şi Cibulkova (11), în runda a treia au fost eliminate Radwanska (10), Ostapenko (12) şi Vesnina (17), în optimi Muguruza (3), Svitolina (4) şi marea Şarapova (bătută cu inteligenţă şi seriozitate de letona Sevastova, nici ea o sportivă cu talie şi gabarit!). În sferturi, din opt jucătoare, patru erau din Statele Unite (nu se mai întîmplase asta din 1981, cînd erau cinci americance în sferturi!). Au trecut toate în semifinale, care au fost 100% yankee: Coco Vandeweghe a eliminat-o pe lidera mondială, Karolina Pliškova (de luni, 11 septembrie, noua regină este Garbiñe Muguruza), Madison Keys a învins-o pe Kanepi, Venus Williams (37 de ani!) a eliminat-o într-o partidă epică pe curajoasa Kvitova (tiebreak în decisiv), iar Sloane Stevens a dominat-o pe Sevastova tot în trei manşe. Prima semifinală a fost scurtă, Keys lăsîndu-i doar trei game-uri lui Coco, iar Stevens a luptat contra unei Venus în mare formă, reuşind victoria în trei runde. Finala n-a avut istoric, Sloane, numărul 957 WTA în luna iulie, (a jucat pe tabloul principal la US Open avînd clasament protejat, locul 83 mondial!), mai matură mental şi mai puternică fizic, i-a administrat o lecţie de tenis lui Keys, aceasta reuşind doar trei game-uri (6-3, 6-0). Stevens e prima americancă victorioasă la Flushing Meadows în noul mileniu, alta decît surorile Williams!
Tecău, un român diferit
La dublu băieţi, Horia Tecău şi partenerul său, Juls Rojer (Olanda), merită tot respectul pentru felul în care au ştiut să reintre în formă chiar la ultimul turneu de Mare Şlem din 2017, după un sezon mai degrabă şters. Cei doi au făcut un tenis ofensiv şi precis, trecînd cu uşurinţă de echipe în faţa cărora pierduseră regulat înainte: 6-4, 6-3, cu Dodig – Granollers (6) în optimi, 6-1, 6-2, cu Murray – Soares (4) în sferturi, 1-6, 7-6, 7-5, cu Kontinen – Peers (1) în semifinală, şi 6-4, 6-3, cu Marc López – Feliciano López în finală. Este al doilea titlu de Grand Slam după victoria de la Wimbledon din 2015 pentru echipa româno‑olandeză, iar cei doi sînt calificaţi la Turneul Campionilor. Alături de Coco Vandeweghe, Horia a avansat la dublu mixt pînă în semifinale, ei fiind învinşi de principalii favoriţi şi viitori campioni, Murray şi Hingis.
Surprize şi revelaţii la masculin
Pe tabloul băieţilor, a surprins în primul rînd dificultatea cu care marele favorit, elveţianul Federer, a trecut de primele două tururi, avînd (în premieră!) nevoie de cinci seturi pentru a-i depăşi pe americanul Tiafoe (70) şi pe veteranul rus Iujnîi (101). Nu, n-a fost spatele, ne-a lămurit Fedexpres, ci lipsa de meciuri şi de ritm. Aşa a părut să fie, pînă în sferturi, cînd renăscutul (la propriu) Juan Martín del Potro, după un supercomeback în faţa lui Thiem, l-a anesteziat pe marele favorit în patru seturi, jucînd un serviciu şi o dreaptă de neabordat. După o jumătate de sezon perfectă, Roger ne dezamăgeşte pe toţi, părăsind prematur competiţia şi văduvind US Open de un duel în premieră Nadal – Federer…
Favoriţi grei, precum Zverev, Cilici, Tsonga şi Dimitrov, au plecat rapid acasă, contaminîndu-se de lipsa de pudoare cu care „marea pentadă“ (Murray, Djokovici, Wawrinka, Nishikori şi Raonić) a zis pas turneului chiar
înainte de prima minge. Dacă nişte megaeroi se declară cu nonşalanţă accidentaţi (nu înseamnă că n-ar fi, premiera e dezinvoltura cu care îşi asumă masiv şi în grup asta!), de ce n‑ar pierde favoriţii în tururile incipiente, pentru că e ceva omenesc, nu? Fireşte, salut această asumare a „preaomenescului“ din tenismenii pro, mă mir doar că reacţia vine foarte tîrziu. Probabil că gradul de uzură este direct proporţional cu milioanele de dolari din conturi. Abia acum îşi pot permite să ia distanţă de sistem…
La această ediţie a US Openului m-au impresionat puştii Denis Şapovalov, din Canada, 18 ani, 69 ATP, şi Andrei Rubliov, 19 ani, 53 ATP, din Rusia, care au reuşit partide excelente, obţinînd şi rezultate impresionante. Ruso-israelianul-canadian Şapovalov, un stîngaci ce aminteşte de McEnroe, i-a eliminat pe Tsonga şi Edmund, pierzînd în optimi în trei tiebreakuri la viitorul semifinalist, Carreño‑Busta. Moscovitul cu nume tarkovskian s-a calificat în sferturi după victorii la Dimitrov şi Goffin. Şi să nu-l uit pe argentianul de doar 1,70 metri Diego Schwartzman, care s-a căţărat pînă în sferturi, în urma unor meciuri formidabile cîştigate în faţa lui Tipsarevici, Cilici şi Pouille.
Nadal, 2, 3, 5, 16
Şi Nadal a început greu turneul, cu set pierdut în turul secund la mediocrul Taro Daniel şi trăind emoţii grele în faţa lui Leonardo Mayer, căruia i-a cedat tiebreakul primului set şi i-a făcut break abia la a 15-a oportunitate în setul al doilea. Odată încălzit motorul Diesel, ibericul şi-a intrat rapid şi decisiv în mînă, obţinînd victorii nete la Dolgopolov, Rubliov şi Delpo (după prima manşă pierdută la argentianin au urmat un 6-0 şi apoi doar cinci game-uri lăsate!). Rafa aştepta finala şi un al treilea titlu la Flushing Meadows. Dar să recunoaştem, cel mai bine clasat adversar al său fusese del Potro, locul 28 ATP şi favorit 24. Adversarul din finală era abia pe poziţia a 32-a mondială. Sigur, Rafa nu are nici o vină pentru această situaţie, probabil că organizatorii US Openului ar merita chestionaţi pe această temă…
Al doilea finalist a fost sud-africanul Kevin Anderson, un gigant de 2,03 metri cu serviciu ucigător şi dreaptă asasină. La drept vorbind, e de mirare că finala Openului american e abia prima performanţă a acestui matur tenismen de 31 de ani, care are calităţi, tărie psihică şi curaj. Oricum, nimeni nu-i poate contesta legitimitatea prezenţei în ultimul act lui Kevin, după victoriile la Čorici, Querrey şi Pablo Carreño-Busta. Ceea ce nu-l transformă într‑un mare tenismen, căci omul din Johanesburg, în ciuda calităţilor, are şi limite serioase. Care s-au văzut cu asupra de măsură în finala contra lui Rafa, în care Kevin nu a avut nici măcar o singură minge de break. Victoria scuteşte de orice comentarii, 6-3, 6-3, 6-4! Spaniolul a avut procentaj de 100% la mingile atacate la fileu din tot atîtea ocazii.
Adjudecîndu-şi această finală care s-a jucat într-o singură direcţie, Rafa a cîştigat al doilea Grand Slam al sezonului, a cucerit a treia oară trofeul la Flushing Meadows, s-a impus în al cincilea turneu din 2017 şi şi-a trecut în palmares al 16-lea titlu de Mare Şlem al carierei! Dincolo de cifrele seci, rămîne un tenis matur şi spectaculos, dar mai ales o minte rece cum de la Borg nu s-a mai văzut în circuitul masculin!