Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Verii de la ţară
- 07-03-2014
- Nr. 713
-
Daniel CRISTEA-ENACHE
- Actualitate
- 8 Comentarii
Pe 20 februarie, la Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu“ din Piatra-Neamţ, doi autori români, un scriitor şi un critic literar, au fost invitaţi la seria de manifestări din Antologia scriitorilor români contemporani. Moderat de Adrian Alui Gheorghe, evenimentul a inclus conferinţa criticului literar, recitalul poetului şi portretele critice făcute invitaţilor (Liviu Ioan Stoiciu şi subsemnatul) de către Emil Nicolae şi Adrian G. Romila. Conferinţa intitulată Literatura română contemporană şi complexele ei culturale poate fi citită în continuare. Există şi se manifestă periodic, în forme organizate teoretic ori în reflexe de comportament, gesticulaţie şi reacţie verbală, o obsesie legată de locul şi rolul României în lume; de condiţia românească; de felul în care sîntem priviţi (noi, ca popor, noi, ca o cultură, noi, ca o istorie) de către ceilalţi. Prin ceilalţi se subînţelege, în aceste raportări-standard, Occidentul hiperevoluat, redus, în imaginarul locutorului, la trei-patru ţări ale căror nume îl umplu de respect: Franţa, Germania, mai rar Anglia, mai nou Italia şi Spania. Celelalte ţări şi celelalte culturi nu încap în aceşti mitici ceilalţi. De la ţările nordice şi pînă la Grecia, de la Portugalia şi pînă la Rusia, pentru a nu mai vorbi despre China şi alte ţărişoare […]
Verde De PARIS şi Pariul,
Şi „roş”-ul cu „maron”-ul.
N-are sens să intrăm aici în detalii, DAR :
„Paris”-ul, NU MAI ESTE, demult ceea ce a fost odată, DELOC !
Mai ales cel intelectual.
Cei care nu vor, nu pot, sau se fac că NU înţeleg, se înşeală amarnic.
Este totuşi surprinzător, ca astăzi, să afirmi că PARIS-ul este „La Fel” !!!!????
Acest gen de „erori”(voite ? inocente ?) sînt tocmai cele care au Creat Confuzia şi Amalgamul,
Comunisticizarea şi Generalizare egalitaristă K Tăvălug-ul !
Lucrurile povestite astfel, devin nu doar complicate dar şi deformate complicate „politic corect” !
Confuzii !
PĂCAT !
Domnule Moroianu,
Nu citiți, vă rog, nici mai puțin, dar nici mai mult decât am scris eu. Am ales câteva exemple – relativ recente – pentru a arăta că nu Occidentul este vinovat de ”marginalitatea” în care se găsește Românul cu literatura și cultura sa de azi cu tot. Și nici ”conaționalii” noștri, care au alte interese la Paris decât să viziteze Hôtel de Cluny, Dôme des Invalides sau Musée de l’Homme…
Cât despre ”viața intelectuală a Parisului” … lucrurile stau la fel ca și acum câteva secole sau decenii. Nu există un singur Paris. Depinde pe ce ”culoare” circuli, ce ”etaje” alegi și în care dintre ”cercuri” te înscrii. Parisul nu e un simplu oraș, ci un întreg univers. Și mai este, desigur, de ce ar trebui să contestăm sau ironizăm prostește acest fapt, un loc simbolic al recunoașterii succesului, din orice domeniu ar veni el.
Există și azi, vă asigur, cum a existat întotdeauna, un Paris al mizeriei umane și al pegrei, un Paris al oamenilor foarte bogați și excentrici, unul al oamenilor obișnuiți al căror mod de viață nu diferă prin nimic de cel al românilor sau patagonezilor și există, incontestabil, un Paris al spiritului încă viu, mult mai viu decât în alte părți ale lumii, un Paris al artelor și al artiștilor veniți din lumea întreagă.
Lucrurile nu sunt mai complicate de atât.
Problema „autodenigrarii si autoderiziunii”, practicata in mica noastra lume provinciala cu aceeasi lipsa de imaginatie cu care se purta altadata uniforma marxist-leninista, este mult prea grava si prea generalizata pentru a fi pusa in carca unui singur om, sau chiar a unei singure generatii.
In plus, chiar fara autodenigrare, ma indoiesc foarte tare ca viata intelectuala a Parisului se poate lauda in prezent cu altceva decat „verii de la tara” ai propriilor ei precursori mai mult sau mai putin indepartati.
Asadar… lucrurile sunt, probabil, mult mai complicate decat ar putea rezulta din randurile Dvs. despre terapeutul nostru de complexe culturale!
Amalgamul sună bine, argumentele turuie vrute nevrute în cimitirele pariziene zac celebrităţi de tot soiul, românii au Coloana Infinitului !
Să nu uităm că PAUL GOMA va muri curînd la Paris, uitat complet, străin, hulit, scuipat, sărac şi blestemat, dez-românizat.
Asta înseamnă să ştim să nu ştim ceea ce sîntem dar să vorbim „româneşte” modern, post-modern şi cult „interesant” !
Domnul Mihnea Moroianu este mai mult decât generos atât cu textul pe care îl comentează, cât și cu autorul său. Încercările cronicarului „de întâmpinare” de a forța intrarea în lumea studiilor teoretice serioase sau în cea a analizelor și sintezelor de sociologie literară ori de istorie a mentalităților, contribuțiile sale la teoria receptării literaturii sau, iată !, la ”psihanaliza” ”literaturii române contemporane ”(dar unde e literatura română în tot textul acesta???) seamănă nespus cu încercările unui struț de a se ridica la cer. După cum bine se știe, deși este o pasăre, deși are pene, struțul este incapabil să zboare. Același lucru se întâmplă, din păcate, și cu autorul nostru.
Ceea ce domnul Moroianu (din prea multă delicatețe sufletească) a omis să-i spună cronicarului literar este amănuntul verificat și răsverificat că Occidentul „hiperevoluat” sau ba, bun sau rău, frumos sau urât, inteligent sau prost, indiferent cum ar fi el, are cutumele și idiosincraziile sale. Astfel, dacă cineva, convins de ”luciditatea” și ”genialitatea ” sa, se vorbește singur de rău, pe sine sau poporul din care face parte ( cum ar fi, să zicem, în cazul acesta*, în care nu era nevoie de mai mult decât de o respingere elegantă a exceselor patriotarde sau în cazul repetat al unor opere literare traduse în limbi de circulație internațională care-și propun să prezinte publicului străin, ca principală atracție, comicul și tragi-comicul nostalgiei unei părți importante din populația țării după dictatura comunistă sau stupiditatea, corupția și mizeria unui întreg popor, de la vlădică la opincă, precum și tribulațiile a tot felul de eroi care par scoși cu toții din ”Groapa” de gunoi a lui Barbu și a istoriei…. nu, nu va fi contrazis, nu va fi împiedicat și nu i se va răspunde, vai, dar nu e adevărat !, ci va fi tratat nu de văr nefrecventabil de la țară, care (de, săracu’ !) n-a avut el de unde să învețe cum să se poarte când e pus la masă cu domnii, ci direct și pentru totdeauna de prostul satului planetar, fiindcă în Occidentul lărgit sau restrâns, de la unguri și slovaci până la portughezi și islandezi nu se practică nici în literatură, nici în viață autodenigrarea și autoderiziunea. Și mai ales, nu atunci când nu ești în stare să contrabalansezi prin nimic pozitiv și constructiv ”masochismul flagelării de sine în efigie”.
În Franța de azi nici măcar un zâmbet nu le poți trezi francezilor cu pretenția unei relații de rubedenie spirituală sau cu lamentații în legătură cu lipsa de atenție sau de recunoaștere. Însă poți trezi mai mult decât zâmbete, dacă le servești clișeul, cu toate că a fost lansat cândva tot de ei, cu „Cioran, le plus grand styliste français du XX-e siècle” .
Ar fi multe de comentat și îndreptat în textul de care v-ați ocupat, domnule Moroianu, dar orice încercare ar semăna cu ”a povesti istorioare cu tâlc unui măgar surd”. Mai bine să lăsăm admiratorii acestui produs pur-sânge al modelului mentalitar de la noi de-acasă să se entuziasmeze, să-l aprobe și să-i urmeze strategiile originale. Vor ajunge sigur și definitiv în afara. ”…nu doar a marilor circuite turistice, dar și a celor culturale și artistice”. Dar cine știe? Poate vor ajunge în raiul fără complexe al ”literaturii române de azi”… .
*” Vaste blague ! Pourquoi aller enterrer au fin fond du monde, dans de misérables villages roumains impossibles à repérer sur une carte, les restes de ces deux grandes figures dont les tombes se trouvent aujourd’hui à Paris, au cimetière du Montparnasse ? Pourquoi vouloir les séparer de Tristan Tzara, d’Eugène Ionesco ou de Brassaï, également enterrés là, et ainsi les soustraire non seulement aux grands circuits touristiques européens, mais culturels et artistiques ?… ” ¬(Nicolae Manolescu – ”Telerama” din 13 iulie 2013)
”Bună glumă! De ce să duci și să îngropi la capătul lumii, în mizerabile sate românești, imposibil de găsit pe o hartă, rămășițele acestor două mari figuri ale căror morminte se află astăzi la Paris, în cimitirul din Montparnasse? De ce să vrei să-i desparți de Tristan Tzara, de Eugen Ionescu sau de Brassai, îngropați tot aici, și astfel, să-i sustragi nu doar marilor circuite turistice, dar și celor culturale și artistice?…”(t.n.)
Din moment ce „in vocabularul din NATIUNEA ceauşistă, inclusiv în constituţia din 1923 / 2013,… stat UNITAR ( etnic?) naţional centralist….. se pune accent pe ‘ETNIE” … neam, bobor…’, nu-i asa că noi, tinerii emancipati din ziua de azi, care vorbim o excelentă engleză de baltă (această „latină a vremurilor noastre”) ar trebui chiar si la un sfert de veac de la căderea ceausismului să procedăm exact pe dos – să ridiculizăm noitunile de „etnie, neam, bobor”, si să ne dedicăm nobilei sarcini de edificare a unei „opinii publice din UE”, care in anul acesta de alegeri europene este „splendidă, dar lipseste cu desăvarsire”?…
Mie unuia mi se pare că ASTA este misiunea care stă in fatza generatiei actuale de pedagogi si activisti culturali, care pentru a deveni cu adevărat imbatabili, nu trebuie, cum spunea cineva, să facă decat un singur lucru: „Să se dezvolte, devenind din buni, foarte buni”…
* Pentru că însăşi chestiunea „complexelor culturale ale literaturii romane”, sau varianta ei eufemistic-digresivă ‒ „obsesia legată de locul şi rolul României în lume; de condiţia românească; de felul în care sîntem priviţi (noi, ca popor, noi, ca o cultură, noi, ca o istorie) de către ceilalţi” sunt din start grevate de falsitate şi ridicol: “complexele nu pot fi ale unei literaturi”, ci doar ale unor pseudo-literaţi (de fapt oameni de marketing şi de PR) care-şi oglindesc în ele ignoranţa, amatorismul şi lipsa de umor; noţiunea de “complex cultural” este o contradicţie in adjecto, cultura (cea adevărată) nefiind niciodată o sursă de complexe, ci de încredere şi împăcare cu universul şi alcătuirea lui; iar obsesia imaginii noastre în exterior este în evidentă contradicţie cu respingerea cvasi-făţişă a problemei (“componentei”) identitare: “alterînd spiritul critic şi influenţînd negativ însăşi capacitatea de analiză”.
* Pentru că premisa de la care plecaţi în definirea faimoaselor complexe ‒ identificarea cu postura de “veri” sau rude sărace ale culturii franceze este ea insăşi profund anacronică, fiind dezminţită de dominaţia de mult realizată (în şcoală, în mass media, în conştiinţa elitei intelectuale şi a publicului larg) a limbii engleze şi a paradigmei intelectuale vehiculate de ea.
* Pentru că Dvs personal, d-le Cristea-Enache sunteţi tributar unei evidente lipse de orizont şi de pregătire serioasă ‒ fără niciun contact real cu cultura germană (pe care o socotiţi unificabilă ‒ fie şi “imaginar”, cu cea franceză), şi cu un raport extrem de problematic cu orice formă de cultură mai veche de ultimele 6-7 decenii.
* Pentru că nu aveţi niciun respect şi nicio legătură sufletească profundă cu Spiritul în general, şi cu spiritul literaturii române în particular, de aceea puteţi descoperi fără a clipi “cea mai înaltă reprezentare simbolică a spiritului românesc şi a culturii naţionale în lume” nu în romanele lui Panait
Istrati, în sculptura lui Brâncuşi sau în muzica lui Enescu, ci în “cariera lui Mircea Eliade în Statele Unite şi cea, din ultimele două decenii, a lui Norman Manea tot acolo”.
Patrimoniul literar mondial 2014 în raftul bibliotecii
O privire a scriitorului, cititorului, elev sau student 2014, înspre biblioteca cu rafturile pline de literatură universală îl asigură că sunt la îndemîna sa. Patrimoniul universal în epoca digitală se poate găsi gratis în internet plasat de către google.com. Se poate citi gratis în engleză.
O digitalizare a literaturilor europene, scrisă şi publicată în limbile „mici” se poate găsi unde? ??
Cititorii în limba engleză 2014 au la îndemînă milioane de titluri de cărţi în epoca digitală. Cîte traduceri se fac anual din literatura scisă în limba romănă, în celălalte limbi „ literare” (cîte sunt mari ? …70 ori 100?) ?. Cîte traduceri s-au făcut în ultimii 25 de ani din patrimoniul universal în limba romănă ? O privire în cuprinsul marilor edituri POLIROM şi HUMANITAS dă un răspuns.
In ştiinţă şi tehnică cel mai avansat nivel se găseşte în PATENTAMT. Mai puţin în publicistica uzuală din ziare şi reviste. Savantul, medicul sau inginerul la nivel mondial 2014 caută în limba engleză. O problemă? Latina de altădată s-a transformat în engleză, uşurează foarte mult în aviaţie, stiinţă, mai puţin în literatură, publicistică?
Opinia publică europeană 2014 în UE 28, în anul alegerilor parlamentare 2014 … „lipseşte cu desăvirşire”….? Ce e de făcut?
Cum discută scriitorii, poeţii, noveliştii, criticii …… savanţii, medicii, inginerii din Romania europeană 2014 cu vecinii lor ?
După 1000 de ani cîţi „etnici” romăni vorbesc limba vecinilor în Transilvania?… limba maghiară? Dupa 800 de ani cîţi „etnici” romăni vorbesc limba vecinilor în Transilvania… limba germană?
Cum e situaţia „etnicilor” romăni cu limbile vecinilor din Bulgaria, Serbia, Ucraina, Rusia?
Folosesc termenul „ETNICI” pentru (faptul foarte iritant) că în Romania europeană 2014 găsesc un limbaj şi vocabular aproape neschimbat, foarte aproape de cel din epoca de aur……..
„specific romănesc… de origine romănă”….. sunt izvorul sufeltului cetăţenesc în Romania europeană 2014 ?
Părinţii nu se aleg, sunt daţi. De origine evreu…… Naţiunea ca termen politic e un plebiscit zilnic, nu numai in Ucraina, Elvetia.
Ce işi doresc vecinii din Ucraina, Bulgaria, Serbia 2014 ? Care este drumul 2014 spre o opinie europeană comună în limba vorbită sau scrisă 2014?
Ce fel de probleme are un tînăr cetăţean în Romania europeană 2014 (cu „ identitatea multiplă”… cetăţean în Romania europeană şi UE 28) în contact cu patrimoniul mondial scris, literar sau vizual, în internet?
Istoria „ KULTURGESCHICHTE” limbilor vorbite 800 sau 1000 de ani în spaţiul Romaniei e mai mult decît literatura „ mică” în limba romănă? Să furi cu ochii şi urechile de la vecini ?…Cine e închis în capcana veche a întrebărilor de tip….
„…..o obsesie legată de locul şi rolul României în lume; de condiţia românească; de felul în care sîntem priviţi (noi, ca popor, noi, ca o cultură, noi, ca o istorie) de către ceilalţi….”
……………..” Referentul condiţiei româneşti şi termenul de comparaţie, în discuţiile nesfîrşite despre specificul naţional,…”…..
In vocabularul din NATIUNEA ceauşistă, inclusiv în constituţia din 1923 / 2013,… stat UNITAR ( etnic?) naţional centralist….. se pune accent pe „ETNIE” … neam, bobor…..
Elveţianizare în drumul spre o civilizaţie urbana într-o Europa unită 2024 / 2114… ?
Invăţarea mai multor limbi, practicarea a cel puţin doua- trei limbi oferă un acces mai vast la patrimoniul european şi universal. Cine ştie două limbi are patru ochi…..Fotbaliştii 2014 vorbesc doua- trei limbi fără studiu filologic. Prea greu, prea mult cerut de la scriitori, criticii literari?….
” toţi au falitii lor, numai noi….”.
Elveţianizarea în cunoaşterea şi practicarea limbilor europene începe de la opincă?..de la fotbalişti?.. şi mai puţin de la cărturarii, scriitori şi critici literari ?
„Eu cu cine votez”
…2014 ?