Viața politică la sfîrșit de vară

Reuniunea liderilor celor mai puternice economii din lume sub egida G20, de la Hangzhou (China), nu a produs cine știe ce ecouri în România. Dacă ar fi să analizăm în detaliu măcar o parte din cele exprimate, cu acest prilej, în cele două zile de multiple întîlniri și multilaterale contacte, am putea remarca rapid că nici o decizie importantă nu a fost luată. Președintele chinez Xi Jinping a avansat ideea ca G20 să devină un mecanism de reacție la crizele globale – cu ONU și Consiliul lui de Securitate ce facem? – și să existe o modelare a politicilor internaționale pe termen lung, ceea ce sună frumos în teorie, dar greu de pus în practică, știind bine multitudinea de opțiuni divergente. Nu reluăm diversele cuvîntări și luări de poziții, de la cele ale președinților Obama, Hollande, Putin și Erdogan pînă la cele ale primului ministru britanic Theresa May, dar, una peste alta, chestiunile grave ale actualității au fost, pe rînd, reiterate. Creșterea economică și supracapacitatea industrială a Chinei, lupta împotriva încălzirii globale, lupta împotriva terorismului, Brexit-ul și acordurile/relațiile Marii Britanii cu SUA, cu UE și cu spațiul Asia Pacific, puciul eșuat din Turcia, relațiile bilaterale dintre Rusia și China, și tot așa. Mese oficiale, banchete somptuoase, dineuri de gală – 14 feluri de mîncare, spectacole grandioase cu focuri de artificii, atmosferă, aparent, destinsă şi bune intenții. Dincolo de incidentul cu covorul roșu lipsă la coborîrea președintelui american din avion, dincolo de dorința chinezilor de a fi în prima linie a politicii mondiale. Puterea bipolară a lumii de azi dă semne că se tranformă – tendința era deja de cîțiva ani buni – într-o lume multipolară. Unde noii veniți la masa celor mari vor avea un cuvînt greu de spus în următoarele decenii. Fie că ei se numesc China, Brazilia sau India, este limpede că SUA și Uniunea Europenă vor avea multiple provocări de gestionat.

Și noi?

Noi discutăm dosarele lui Gabriel Oprea, Liviu Dragnea și Petre Tobă. Pentru omor din culpă, pentru angajări ilegale sau mai știu eu ce nereguli cu documente secrete, nedeclasificate, ale fostului, deja, ministru de interne a cărui putere discreţionară iese acum la iveală. Povestea cu acel „Apud“, devenit prenume, e deja antologică, dar ține, iar, de nimicurile care pe noi ne amuză. Am putea adăuga un anunț pus pe fereastra unui serviciu de bagaje de mînă dintr-o gară românească: „Pentru bagaje de mînă apelați la toaletă“. Simpatic, nu? În rest, ne ciondănim zi și noapte, pe fel de fel de nimicuri, fără relevanță, noi sîntem bine orice ar fi. Apro­pierea alegerilor parlamentare sînt prilej bun pentru politicienii noștri cu pantaloni să-şi dea fustele peste cap. Vorbe peste vorbe, ăla a zis, ălălalt n-a zis, că Alina Gorghiu, că Victor Ponta, că Mircea Geoană, că, mai nou, Gelu Diaconu – o figură ștearsă pusă pe post de mare strateg politic. Să nu uităm de impactul mediatic al poveștii cu Cumințenia Pămîntului, vodevil în toată regula cu Corina Șuteu, ministrul Culturii pe post de agent de promovare. Etc. Una peste alta, fapte diverse cu toptanul și codoșlîcuri politice en gros, pe spații mici. Ce să faci cu partidulețele și cu acele grupuscule politice care fac valuri pe la televiziuni, în spațiul de manevră al naționalismului și al patriotismului de paradă, oricum am suci lucrurile, la noi nu mai ține, mail ales după eșecul experimentului Partidului România Mare? Tribulații de tot felul legate și de data alegerilor. 11 decembrie. Că vine lumea la vot sau nu vine, că o să fie frig și viscol sau meteorologia va impu­ne democrația? Că bugetul pe 2017 nu va fi gata anul acesta – ei și? –, că votul prin corespondență e nu știu cum – chichirez, iar gîlceavă–, că Dacian Cioloș va candida pentru PNL sau nu și tot așa, într-o interminabilă și neproductivă sarabandă de nimicuri. Ceva nu merge? Ce ne lipsește? Cine și cum să coaguleze ce e bun și productiv într-o societate care lîncezește nu doar din cauza vacanțelor și a concediilor de tot felul. O țară nu poate merge bine dacă doar DNA-ului îi merge bine. Ce se poate face, ținînd cont și de situația internă, stabilă, cum, necum, și cea externă, instabilă pe termen lung. Situația din proximitatea frontierelor românești nu e prea bună – Ucraina fierbe, Moldova nu stă nici ea mai bine. Povestea cu Moldova nu e România ar merita o dezbatere mai largă și consistentă. Dincolo de afirmația ambasadorului american și de comentariile lui Lucian Boia, dintr-un amplu interviu rămas necomentat, oricum de nediplomatic am învîrti lucrurile, Moldova este România! Turcia se așază pe baze noi, islamiste, și Occidentul stă și acceptă, închide ochii la grave distorsiuni ale statutului de drept și ale drepturilor omului. Ar mai fi și situația migranților care stau, precum barbarii la porțile Romei, la granițele atîtor state europene.

Dosarul e departe de a fi rezolvat. Iar opțiunile diverselor state europene nu coincid. Apoi ne-am tot întrebat și ce a căutat președintele Klaus Iohannis pe vîrful Mol­doveanu din masivul Făgăraș (pe care-l cunoaștem foarte bine) – un risc inutil pentru un șef de stat în funcție, ca și mersul cu motocicleta al premierului Călin Popescu Tăriceanu. În același timp, mi-am rememorat clipe de neuitat din traseele noastre de vajnic montaniard. Oare pe unde a urcat și a coborît președintele pe Viștea-Moldoveanu? Sigur că nu e important, important e faptul că traseul e dificil, și un șef de stat nu ar avea voie să se expună inutil. Mă gîndesc cum ar fi ca Erdogan să se dea cu parapanta! În fine, ce să mai adăugăm la actualitatea politică românească? Vizita de două zile a premierului Dacian Cioloș în Germania, care ar putea, teoretic, să se concretizeze cu noi investiții în România. BMW, ceva? Vom vedea. Creșterea indemnizaței pentru mame ar fi o veste bună de ultimă oră. Dar cu tații ce facem?