Viata si ideea despre viata in literatura

In urma cu doua, trei numere din Observator cultural un eseu incitant al Monicai Spiridon despre raporturile literaturii traditionale, ale prozei, in special, cu teoria literara, cu eseul si cu, in general, emergenta reflexiei culturale in spatiul creatiei mi-a stirnit citeva reflectii legate de niste intrebari pe marginea mesei de scris, cum se spune indeobste. Nu sint total convins ca proza isi rateaza perspectivele si viitorul prin aceasta contaminare a ei de catre eseu sau altceva din zona acestuia. Pe de alta parte, nici nu ma pot declara adeptul tezei ca ideile „innobileaza“ epicul si ii dau ceva ce acesta nu ar avea, sau nu ar putea avea prin el insusi. Dimpotriva, socot, totusi, ca fascinatia povestii, a naratiunii, a acelui timp al verbului prin care este construita arhitectura epica, vor fi in continuare atractive. Nici nu ar trebui multe argumente pentru aceasta: se stie ca povestea isi are traditia ei care urca din mit si din basm, numai ca, am sentimentul, ca astazi perspectivele s-au modificat substantial. Aici ar fi interesant de urmarit cum anume s-au petrecut aceste schimbari. Iata, daca am analiza sumar proza noastra din deceniul sase pina in momentul de fata am observa, cu oarecare usurinta, […]