Victoraş, ai grijă de copii!

„Eu nu îmi pare rău că am luat decizia să-l sprijin pe Mircea Geoană“. Fără a-l cunoaşte, Marean Vanghelie detestă complementul indirect, pentru că nu suportă ca lucrurile să i se întîmple. Preferă să fie păpuşar şi adoră ca lumea să-i recunoască acest rol. A demonstrat-o la congresul din 2005, cînd era gata să-i aplice o corecţie fizică tînărului „maimuţoi“ Victor Ponta, pe care, din zorii zilei de 21 februarie 2010, este obligat să-l accepte ca mascul alfa în haita PSD. Dar mai ales în aceşti cinci ani de (de)zbateri şi eşecuri social-democrate în cascadă, decontate, într-un final aşteptat, de liderul-plastilină pe care l-a susţinut pînă la sfîrşit. În războiul de gherilă pe care-l poartă cu limba română, Vanghelie reuşeşte să provoace daune inclusiv semanticii. Astfel, „ataşamentul“ pentru Geoană, condiţionat de răspunsul prompt al acestuia la comenzi, este redefinit, în dicţionarul româno-vanghelez, drept consecvenţă.   Unii cred că evacuarea mahalalei din centrul deciziei politice a PSD a fost principala miză a congresului, iar odată cu mazilirea lui Geoană şi instalarea lui Victor Ponta, banda lui Vanghelie s-ar retrage, înfrîntă şi umilită, la periferia jocurilor din partid. Dacă ecuaţia puterii în PSD s-ar fi simplificat cu adevărat, sanguinarul Miron Mitrea nu […]