Breaking News. Pînă să desluşim ce se întîmplă în Siria şi cum afectează viitorul Europei războiul civil din această ţară, nu avem cum să nu dăm atenţie unui eveniment grav de ultimă oră. La închiderea ediţiei, cum ar veni. În a doua zi a săptămînii, zi cu ghinion şi trei ceasuri rele – cum se spunea în popor, cîndva –, este chemat, cu noaptea-n cap, de la Ploieşti, unde locuieşte, fostul Procuror General al României, Tiberiu Niţu, şi adus la sediul DNA de pe Ştirbei Vodă.
Să mai precizăm că sediul DNA a devenit, în ultimii doi ani, un punct turistic important pe harta Bucureştilor? Şi ne întrebăm de ce nici o firmă de specialitate nu aduce grupuri de turişti să fie martore la spectacolul organizat de DNA şi clienţii ei, pentru a vedea miniştri şi prim-miniştri, miliardari şi dame de bine, care vin să dea declaraţii şi se vîntură prin faţa camerelor de luat vederi, cu cătuşe la mîini? O idee, doar. Tiberiu Niţu este pus sub acuzare de către procurorii unei instituţii care dă impresia că a devenit stat în stat. Fostul Procuror General al României – omul lui Victor Ponta, să nu uităm, căci în România fiecare este omul cuiva, altfel nu se poate – este pus sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu şi obţinere de foloase necuvenite. Ceva unic în istoria României. Despre ce e vorba, la o adică? Despre faptul că a utilizat de mai mult de 700 de ori un sistem de protecţie şi pază la care, conform legii, nu ar fi avut dreptul. Ca şi în cazul lui Gabriel Oprea, un militar de duzină şi mediocru om politic devenit, alături de partidul său de strînsură, Uniunea Naţională Pentru Progresul României (de parcă noi, ceilalţi, am avea alte obiective decît binele, prosperitatea şi bunăstarea neamului), un activ jucător politic pe piaţa aranjamentelor politice autohtone. Este evident pentru oricine că acest caz este legat şi de învinuirile aduse generalului dedulcit la funcţii înalte şi fasoane protocolare. De aici i se şi trage actuala situaţie în care este angrenat şi fostul, pînă mai ieri, Procuror General. Schimbarea regilor, bucuria nebunilor. Dar la noi nu e nimeni nebun, sîntem cu toţii, dacă nu corupţi, măcar şmecheri. Bob Schmecker era, cîndva, un personaj. Acum sîntem mai mulţi. Ce să facem altfel, dacă, după urîta spusă a Monicăi Macovei, „România arată în halul acesta“?
Cum aşa? Aşa să fie oare Ţara şi Poporul care i-au dat prilejul unei obscure procuroare să devină un fel de Ioana D’Arc a Justiţiei din România? Să devină recuperarea sumelor furate din avutul României o activitate lucrativă mai abitir decît orice industrie şi activitate comercială? Să fie obsesia unei justiţii care macină în gol, fără să producă şi efecte, singura noastră preocupare de zi cu zi? Rău face Monica Macovei că aruncă astfel de cuvinte de ocară la adresa neamului nostru, oricît am putea fi expediaţi la minorităţile naţionale ale lui Varujan Pambuccian şi la asumarea ciocului mic, după istorica spusă a unei deputate. În fine. Dacă am vorbi de bătăuşi de duzină – cum este cazul unui infractor violent din Valea Jiului, care rupe în bătaie niscaiva cetăţeni cu o cruzime/violenţă greu de imaginat şi este tratat cu mănuşi de autorităţi –, ar fi un caz izolat. Local. Nu este. Este evident că răfuielile politice din interioriul unui sistem politic născut şi perpetuat imediat după 1989 nu au nici o legătură cu independenţa Justiţiei şi cu statul de drept mult clamate, vocal, în ultimii ani. Alături de lupta împotriva corupţiei, la fel de mult vehiculată în spaţiul public şi devenită un pretext/vehicul pentru varia contre politice, între tabere aparţinînd aceluiaşi sistem politic ce doar mimează democraţia. Şi interesul naţional. Dincolo de admiterea noastră în NATO şi, ulterior, în Uniunea Europeană. Dincolo de beneficiile, avantajele şi obligaţiile impuse de aceste parteneriate, ceva în societatea românească s-a perpetuat. Restul sînt gargariseli şi fandoseli retorice. Mai un simpozion, mai un fursec şi-o cafea, mai o conferinţă pe teme ecologice sau de mediu, altfel mai nimic. Vorbe. Un anume mod de-a fi şi de-a trăi a rămas neschimbat. Pe lîngă cei care stau toată ziua pe Facebook, mai sînt şi atîţia care nu au apă curentă şi au Water-Closet-ul în fundul curţii. Clivajul dintre elitele politice şi intelectuale şi gloata/norodul/poporul/talpa ţării a crescut şi a dus la ruptura cvasi-ireparabilă de azi. Acea ţesătură de respect, preţuire şi încredere între membrii aceleiaşi comunităţi, care alcătuieşte plămada unei naţiuni.
Trăim, de ani de zile, aceleaşi interminabile răfuieli politice între liderii politici români de toate culorile. Dacă, în anii ’90, au existat şi diferenţe ideologice – era limpede că PNŢCD-ul lui Corneliu Coposu reprezenta un alt mod de a gîndi şi de a înţelege responsabilitatea politică decît leadership-ul populist postcomunist al lui Ion Iliescu, în timpul mandatelor lui Traian Băsescu s-a creat o pastă politică amorfă şi incoloră, dincolo de condamnarea formală a comunismului. Dreapta şi stînga s-au autoanihilat. Nu mai există aşa ceva în România. Doar interese de grup. Lupta împotriva comunismului din trecut devenind o vacă de muls pentru oricine e mai tare în clonţ. Ce dreaptă reprezintă copreşedinta Alina Gorghiu, ce stîngă reprezintă Liviu Dragnea? Se sparie gîndul.
Aşa s-a ajuns să nu mai avem partide politice cu un contur bine definit, aşa s-a ajuns la războiul permanent, bine întreţinut de fostul preşedinte, dintre exponenţii aceleiaşi clase politice. Coruptă, pînă în măduva sistemului – în ultimul an a ieşit la iveală ceea ce puteam bănui, dar nu şi proba – care azi, încă, mai conduce România. Acum trăim în continuare aceste acţiuni contondente ale diverselor fracţiuni ale unei lumi politice unitare – în interesul ei general de a se menţine la putere. Un alt fel de a face politică şi schimbarea întregii clase politice rămîn în continuare deziderate.
Protocolul dintre MAI şi Procuratura Generală pentru ca Procurorul General să aibă parte de un dispozitiv de pază nu ar avea nici un temei legal, astfel că Tiberiu Niţu e bun de dat în judecată. Alături de fostul vice prim-minstru, Gabriel Oprea, încă şeful unui partid – UNPR –, care încă încearcă să se strecoare în actuala bătălie politică din anul electoral 2016. Ce va urma? Cine va fi adus la DNA? Lui Bashar al-Assad nu i se poate instrumenta nici un dosar? Preşedintele turc s-a arătat mulţumit după ce a primit 3 miliarde de euro de la UE şi a promis că va închide graniţa cu Siria. Deja 30.000 de sirieni aşteaptă, neputincioşi, să treacă graniţa. Situaţia e disperată, nu se întrevede nici o soluţie.
Cum se va încheia conflictul sîngeros din Siria? Cînd? De ce nu reuşesc puterile direct implicate şi comunitatea internaţională, care se agită fără prea multe rezultate concrete şi viabile, să stopeze valul de refugiaţi şi imigranţi ce dau buzna peste şi într-o Europă pe zi ce trece mai slăbită şi mai vulnerabilă? O Europă unită ce devenise un vis frumos după căderea comunismului în Est, o Europă pe zi ce trece mai divizată şi mai conflictuală. S-a comentat extrem de puţin la noi, ca să nu spunem deloc, despre negocierile de la Geneva, Elveţia, Europa, dintre puterea de la Damasc şi reprezentanţii opoziţiei democratice siriene, pentru găsirea unei soluţii politice şi asumarea unui calendar în vederea dezangajării militare şi a pregătirii unor alegeri libere. Va fi posibil? Să fie viitorul Siriei doar în mîna Rusiei şi a Turciei? Dacă s-ar implica şi DNA? Sperăm că se va găsi o soluţie, fără să ne facem iluzii.