Viitorul ucrainean al Rusiei

Internetul a adus războiul în fiecare casă. În transmisiune directă, devii martor şi participant la luptele de stradă din Kiev, la mitingurile din Crimeea, la arestările din Moscova. Uite, acum, cînd scriu aceste cuvinte, pe Manejnaia, lîngă Kremlin, o fetiţă roşcată de vreo 18 ani desface un banner: „Nu războiului!“. Se apropie de ea un poliţist cu un megafon: „Împrăştiaţi-vă! Acţiunea dumneavoastră nu are aprobare“. Ea îi strigă în răspuns: „Războiul vostru nu are aprobare!“. Criminalii de la putere au reuşit să facă o ticăloşie de neiertat: să-i aţîţe pe ruşi şi pe ucraineni unii împotriva altora, să facă din limbă nu un mijloc de înţelegere, ci o armă a urii. Noi sîntem într-adevăr popoare-surori. Mama mea e ucraineancă, tatăl e rus. Şi asemenea familii mixte sînt milioane şi în Ucraina, şi în Rusia. Cum să-i desparţi acum pe unii de alţii? Să tai în carne vie? Dar cum să-l împarţi pe Gogol? El e clasic rus sau ucrainean? El este al nostru, comun, mîndria noastră naţională. Şi cum să ne împărţim ruşinea comună şi durerea noastră comună – istoria noastră monstruoasă? Distrugerea ţăranilor din Rusia şi foametea din Ucraina? Printre victime şi călăi au fost şi ruşi, şi ucraineni. […]