Viorel Hrebenciuc, PSD şi alegerile prezidenţiale

  • Recomandă articolul
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a intrat în faza finală a primului tur. Sondajele arată în continuare că nu există şansa ca vreunul dintre candidaţi să cîştige din primul tur. Primii doi candidaţi la ora actuală se detaşează de restul candidaţilor pentru că au scoruri cu două cifre. Primul în sondaje rămîne candidatul PSD-UNPR-PC, actualul premier Victor Ponta, iar al doilea – candidatul ACL, Klaus Johannis, primarul Sibiului. Restul candidaţilor sînt de umplutură. Unii sînt specialişti vechi în diversiuni, mereu gata să facă zarvă – de la mai vechii scandalagii politici naţionalişti-antisemiţi de genul Vadim Tudor şi Funar (reşapaţi de două posturi de televiziune, probăsesciene, ca patrioţi şi vehemenţi luptători anticorupţie) pînă la un vocal şi popular realizator TV, ajuns şi politician, Dan Diaconescu. Alţii chiar nu ştiu ce caută în aceste alegeri, precum un anume William Brînză, reprezentant, zice-se, al românilor din diaspora, sau Monica Macovei şi Elena Udrea, fiecare cu sacul sau poşeta de susţinători de nişă, dar fără nici o aderenţă la marea gloată care va decide, pînă la urmă, votul final. Cazul Kelemen Hunor este unul aparte, fără miză în primul tur, dar cu un electorat de luat în calcul în turul al doilea. Nu iau […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.