Viza lui Mihai Şora
- 11-11-2016
- Nr. 848
-
Bedros HORASANGIAN
- Focus
- 0 Comentarii
Există oameni din preajma ta pe care îi vezi rar. Stai de vorbă cu ei şi mai rar. Dar una dintre marile tale bucurii lăuntrice este faptul că ştii că astfel de oameni există. Un astfel de om, om pur şi simplu, este şi Mihai Şora. L-am cunoscut la el acasă, la începutul anilor ’80. Şi am stat de vorbă la o cafea, cred că i-am dus o carte. Cel care a mijlocit întîlnirea a fost Arşavir Acterian. La care domnul Mihai Şora ţinea foarte mult. Au urmat şi alte întîlniri, nu multe, apoi ne vedeam mai des prin locuri publice, în Parcul Herăstrău, de exemplu. Pe unde ne purtau paşii, fiecare în felul lui: Arşavir Acterian, singur de fiecare dată, Mihai Şora, însoţit de cele mai multe ori. De cîte un Devotat Amic (oare ce-o mai fi făcînd acel atît de cultivat, atît de plin de idei şi de alcool D.A.?) sau de vreun tînăr admirator, prieten. Mihai Şora a fost întotdeauna un prieten al tinerilor. Fără să fie profesor, fără să aibă funcţii. Fără să fie un tip locvace – „Eu sînt un palavragiu“, mărturisea, recent, senin şi zîmbăreţ, un distins clasicist de talia lui Şerban Tanaşoca, fără […]