Cea mai importantă deplasare, în interes de serviciu, ca să nu spunem vizită oficială, s-a produs la sfîrşitul săptămînii trecute. Cînd cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a mers în Turcia pentru a relua discuţiile cu partea turcă. Pretextul a fost vizitarea unei tabere de refugiaţi de la graniţa cu Siria. Scopul: de a vedea cum gestionează Turcia chestiunea spinoasă a migranţilor. Turcia – care vizează intrarea în Uniunea Europeană, după ce abia cu jumătate de an înainte pusese deja de-un pilaf (varianta de export a expresiei româneşti „a o pune de mămăligă“) – face mari eforturi şi presiuni pentru punerea în aplicare a recentului acord cu UE. Sigur că ar fi un mare succes acceptarea Turciei în UE.
Prinsă în păienjenişul de probleme regionale – avînd ca bonus, în 2015, şi comemoroarea mondială a Genocidului Armean din 1915, care a adus multe necazuri şi pe plan internaţional –, Turcia a început să fie repede curtată de liderii europeni, ca principală responsabilă a opririi/limitării fluxului de refugiaţi care au năpădit Europa. Relaţiile dintre statele membre s-au deteriorat de la o lună la alta, dînd peste cap toate socotelile şi analizele experţilor, complicînd situaţia pînă la maximum – referendumul din Marea Britanie, cu ameninţarea de a ieşi din UE, ar fi doar un exemplu.
După criza din Grecia, problema refugiaţilor a devenit acum prioritară. Rezultatele vizitei – în care Angela Merkel a fost însoţită de înalţi demnitari ai UE – n-au fost cele scontate. Donald Tusk a reamintit obligaţia Turciei de a îndeplini cele 70 de condiţii necesare pentru acceptare – Turcia nu satisface nici măcar jumătate dintre cerinţe, iar Jean Claude Juncker a spus că ridicarea vizelor pentru cetăţenii turci nu poate fi negociată în schimbul restricţionării libertăţii de expresie. Cel mai mult doare faptul că nu vin banii promişi – suma este uriaşă, 6 miliarde de euro –, iar Ankara ameninţă mereu că, dacă nu se rezolvă toate cererile ei pînă în iunie, va denunţa acordul cu UE. Nu va fi uşor de gestionat această dispută.
În agenda vizitelor la înalt nivel consemnăm şi drumul făcut la Londra de preşedintele american în exerciţiu. Prilejuit de aniversarea a 90 de ani a suveranei britanice – Happy Birthday, Majesty, God save the Queen! –, dar şi de întîlnirile cu premierul David Cameron, pentru a sublinia importanţa relaţiei speciale dintre SUA şi Marea Britanie. Noi, România, ne-am pricopsit cu vizita, pentru 24 de ore, a două avioane de vînătoare, de tipul F22, invizibile – un Stealth invizibil a fost doborît de forţele sîrbeşti în timpul războiului din fosta Iugoslavie, no comment –, semn al parteneriatului strategic cu aliaţii nordatlantici şi ca un fel de garanţie a apărării teritoriului unde se vor organiza curînd alegeri locale şi parlamentare.
Revenim la oile noastre şi la mieii sacrificaţi în fiecare an cu prilejul sărbătorilor pascale. Data alegerilor se apropie cu repeziciune, ca şi data-limită de anunţare a închiderii listei cu candidaţii în alegeri. La Bucureşti lucrurile s-au limpezit. Candidaţii PSD (+UNPR) şi cei ai PNL (cu PDL all inclusive) se vor lupta cu ce a mai rămas pe de lături. ALDE, alde Geoană şi PMP, plus niscaiva independenţi, care, evident, nu vor face nici o figură onorabilă. Doar agită spiritele. Care şi aşa sînt mereu încinse de principalul actor în plan politic, DNA. Fără să aibă atribuţii legale în acest sens, DNA face jocurile nu se ştie cui şi conduce dansul, care e din ce în ce mai aprins. Continuă punerile sub acuzare şi scosul din mînecă a noi dosare de corupţie care decimează corpul ienicerilor pesedişti. Ultimul – cine se mai pregăteşte? (ca la şedinţele de dinainte de 1989) – este un alt fost ministru (cu totul nesărat şi de o mediocritate absolută) al economiei, dl Niţă. Acuzat că acum cîţiva ani a luat nişte gologani; altminteri, omul e cinstit, a luat doar 30.000 de euro, şi ăia pentru partid, nu pentru teşchereaua proprie. Nimic straniu în faptul că s-a tot dat ciubuc, 5-10% din valoarea oricărui contract, celui care-l aproba. Există oare excepţii? Ipoteza mea de lucru ar fi că nu. Doar că DNA lucrează selectiv şi pune pe masa judecătorilor dosare – din cele 7.000 în lucru – după criterii care ne scapă. Ăla da, celălalt ba. De ce? Nu se ştie.
Aşa că scandalul din PSD iscat după condamnarea la doi ani cu suspendare a liderului maxim (teoretic, altfel redus la minimum rău de tot, după ce ducea în spate o condamnare de doar un an), Liviu Dragnea, nu poate fi contrabalasată decît de degringolada produsă în PNL de incidentul numirii lui Marian Munteanu. Candidatură schimbată în ultimul moment, prin aruncarea în groapa cu lei – cînd omul nu voia şi pace! – a veşnicului candidat la un prim‑ministeriat mereu amînat, fostul ministru al Justiţiei şi om de casă al lui Traian Băsescu, Predoiu (mereu îi uit numele mic), care, de la prima ieşire publică de după numire, a mărturisit că va lupta cu, citez un cuvînt pe care eu unul nu-l folosesc, „determinare“. Nu putem şti în ce va consta această „determinare“, dar este un cuvînt care nu poate fi cîştigător. Există cuvinte cîştigătoare – acel OHI! (NU!) al generalului grec Metaxas, care nu a acceptat condiţiile puse de Italia –, altele pot deveni perdante.
Vom vedea ce surprize ne va mai oferi DNA – activitatea instituţiei nefiind suspendată, după ştiinţa mea, pe perioada alegerilor. Oricît ar dori şeful Statului să ne lămurească ferm că nu există nici o legătură între alegeri şi ceea ce face DNA, este greu să ne şi convingă. Exemplul cel mai la îndemînă: la nici 24 de ore de la punerea sub acuzare a primarului de la Sectorul 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, PNL şi-a schimbat candidatul, aruncînd-o în focul luptei electorale pe Cristina Pocora. QED, ce să spunem mai multe… Influenţează DNA alegerile din România? Răspuns final: NE! (DA, pe greceşte) – sună mai simpatic. Îmi imaginez o sală de stat major, ca la Amiralitatea Britanică de odinioară, unde, cu beţe lungi cu cap în formă de T, se mişcau navele pe nişte hărţi imense, întinse pe cîteva mese uriaşe. În locul poziţionării navelor pe mările lumii, văd acum dosare, care sînt mutate de colo, colo. Ce nu ştiu şi nici nu-mi pot imagina e de către cine.