Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți

Noaptea nu e unită cu ziua. E arsă de ea. În zori, urcă pe rug. Și odată cu ea urcă pe rug și oamenii nopții, băutorii, poeții, amanții. Sîntem un popor de exilați, de condamnați la moarte. Nu te cunosc. Îl cunosc pe prietenul tău turc; e unul dintre noi. Încet-încet va dispărea din lume, înghițit de umbră și de vedeniile lui; sîntem frați. Nu știu ce durere sau ce plăcere l-a împins spre noi, spre praful stelelor, poate opiul, poate vinul, poate iubirea; poate vreo rană neștiută a sufletului, ascunsă bine între pliurile memoriei. Cauți să ni te alături. Frica și neliniștea ta te aruncă în brațele noastre, încerci să te ghemuiești, dar corpul tău dur rămîne prins în incertitudinile tale, îndepărtează dorința, refuză abandonul. Nu te învinuiesc. Tu trăiești într-o altă închisoare, o lume a for­ței și curajului, una în care crezi că poți fi purtat spre triumf; crezi că obții bunăvoința celor puternici, cauți gloria și averea. Totuși, la căderea nopții, tremuri. Nu bei, căci te temi; știi că arsura alcoolului te aruncă în slăbiciune, în irezistibila nevoie de a regăsi mîngîierile, o tandrețe dispărută, lumea pierdută a copilăriei, mulțumirea, calmul în fața nehotărîrii scînteietoare a întunericului. […]