Votul popular poate stinge incendiul politic
- 13-07-2012
- Nr. 632
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Editorial
- 6 Comentarii
Curtea Constituţională s-a pronunţat şi a decis că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu este constituţională. „În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a hotărît: 1. Constată că procedura privind suspendarea din funcţia de Preşedinte al României a domnului Traian Băsescu a fost respectată; 2. Constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României; 3. Constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 98 alin. (1) din Constituţie, interimatul funcţiei de Preşedinte al României se asigură de preşedintele Senatului, domnul George-Crin-Laurenţiu Antonescu“. Preşedintele Băsescu este doar suspendat, dar nu a fost demis. Urmează o consultare electorală, un referendum, pe 29 iulie. Puterea votului va decide dacă Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni sau se organizează alegeri prezidenţiale anticipate. Cînd scriem despre puterea votului ne lovim, de fapt, de o neclaritate. USL şi Traian Băsescu au spus că respectă, în integralitate, deciziile Curţii Constituţionale. Preşedintele României, în intervenţiile sale de la Parlament, n-a pronunţat niciodată sintagma „lovitură de stat“, vorbind doar de „o puternică zdruncinare a statului de drept, spre a-l pune la dispoziţia USL“, precizînd însă că a respectat întotdeauna deciziile Curţii Constituţionale. A făcut-o şi cu ocazia suspendării, Crin Antonescu devenind preşedinte interimar, preluîndu-şi […]
Un roman resposanbil nu va legitima un puci. ca urmare, nu va particpa la referendum.
Daca acum si aici se poarta ideea de a fi sau nu de acord cu o opinie exprimata mai sus , eu sunt de acord cu utilizatorul Pao si nici nu sunt impotriva altor opinii , in totalitatea lor, ci gasesc tonatitatea gri in multe , nu doar albul sau negrul. Ca presedintele suspendat minte de-ngheata apele (dupa parerea adversarilor , trecuta sub tacere de ai lui) face parte din reflexul oratoric neconditionat.Cuvintele cheie prin care se incearca determinarea electoratului sa dea un vot favorabil ramanerii la Cotroceni a Basescului sunt , din gura acestuia , minciuna , fals , plagiat s.a.m.d.Probabil ca dl. Basescu contorizeaza secunda de secunda opinia publica , nu numai prin STS , ci si prin toate „butoanele” care sunt tot la ‘mnealui , nu la noua putere, care trebuie sa aline cat de cat marile dureri economice , dar nu numai , lasate de guvernarea portocalie.Faptul ca dl. Basescu turuie, ca o moara stricata, tot pe Iliescu , pe Voiculescu , pe comunisti , imi da un sentiment de compasiune fata de el , imi apare in fata ochilor imaginea lui H.Bogart , care interpreta un capitan de nava , afectat de boala , ne mai fiind in stare sa conduca vasul .Comisia care il audia , la Amiralitate , a ramas si ea consternata si a dat castig de cauza revoltatilor.T.Basescu este bolnav , dar suferinta sa nu este la aparatul locomotor, ci in cu totul alta parte , care il face inapt pentru a conduce Romania , dar responsabil pentru cele facute , atat in trecut (pentru care trebuie sa dea seama) , cat si pentru cele prezente , para si uneltirile la noua Poarta , cea de la Bruxelles.Evident ca sunt de acord cu demiterea sa , ba chiar ma astept si la mai mult. Ce va dori majoritatea din 29 iulie , vom vedea!
PS.Cate luni au trecut de cand a fost instalat Guvernul Ponta? Numai un rau voitor nu vede schimbarea in bine , iar dl. Basescu face tot ce poate pentru a denigra nu numai guvernul . Domnia sa se vede ca singurul „salvatorul Partiei”. Hai sa-i lasam pe altii sa-si faca treaba , fara Udrea , Videanu , Casuneanu , Umbrarescu , Berceanu , Verestoy, Pogea , Falca, Flutur, Gh. Stefan-Pinalti etc. Pe Boc si Blaga nu i-am numit pentru ca ei sunt mastile sub care Basescu cuvanteaza.
Pentru minciuna , copii spun: trombon. Turcii , cand vad ca ii minti de la ochi , te invita cu :hai sictir! Eu nu-l invit pe dl. Basescu prin zisa otomana, ci sa-si ocupe camaruta gratuita de la Rahova , acolo unde ai timp de gandire berechet.Miron Cozma chiar s-a soecializat in nu stiu ce „stiinta „exoterica. Cum dl. Basescu nu este un il dottore , poate face studii amanuntite in privinta atacurilor energetice , ale culorilor care te incarca de energie , desi acolo sunt numai doua culori si alea dispuse doar liniar , insa isi poate lua un doctorat in domeniu.
de acord cu dl. Pierre. Nu-mi vine sa cred ca Dl. Simonca, un intelectual admirabil, contorsioneaza adevarul camuflindu-l sub \”basisti\”etc. Cind agenda politica sau personala e mai puternica decit cintarirea echilibrata a lucrurilor la asta ajungem.
Perfect de acord. O majoritate foarte calificata, prezenta la vot si votând ceea ce doreste, ar dezarma si lasa fara argumente valide orice protest sau critica politica sau în media, interna sau internationala. E atât de simplu. Veti vedea cum îl va uita strainatatea pe Basescu, daca va cadea, chiar a doua zi.Oare putem pricepe macar atâta lucru, basisti sau nebasisti? Dar daca pica Basescu, la noi, problema este departe de a fi rezolvata pentru ca va fi nevoie de o lunga perioada de „DEBASIZARE”, comparabila cu „DESTALINIZAREA” anilor 50-60.
Nu-mi pot închipui un vot fără fraudă în România. Ce să fac? sunt lipsit de imaginație.
În privința referendumului din 29 iulie se pare că frauda electorală a început chiar astăzi, când s-a anunțat numărul de birouri de vot afectate românilor din strâinătate, total insuficient pentru a răspunde dezideratului domnului Ovidiu Simonca, care, dacă l-am înțeles bine, s-ar putea rezuma, practic, la îndemnul adresat românilor să voteze masiv. Prin grija USL, o parte considerabilă a românilor de peste mări și țări (considerați ca fiind majoritar băsescieni) nu vor putea vota. Domnul președinte interimar a părut astăzi oarecum indignat la ideea că România ar putea fi tratată ca o țară din lumea a treia, trimițându-i-se pe cap observatori electorali din Vestul european.
Într-adevăr România nu trebuie umilită. Aș propune să se procedeze pe bază de reciprocitate: să se admită prezența în birourile de vot a observatorilor străini și să trimită și România la proxima ocazie observatori la alegerile ce vor avea loc în țări europene precum Germania, Finlanda, Danemarca sau Suedia. Cred că acestea din urmă nu s-ar simți umilite, iar România n-ar avea decât de câștigat.
Altfel votul popular va stinge incendiul politic și va provoca un alt incendiu, tot politic.
DOVADA CĂ POPORUL RESPONSABIL AR DORI CEVA
Nu intrăm în detalii, par fără nicio importanţă.
Există următoarea CHESTIUNE, cred singura cu Adevărat ADEVĂRATĂ :
în funcţie de cum o vrea legea, ordonanţa de urgenţă sau alte matrapazlîcuri româneşti,
odată stabilită, fixată, clară şi de neclintit, EXPLICATĂ şi CLARIFICATĂ limpede pentru oricine, în Funcţie de aceasta, de legea organizării referendumului, POPORUL să decidă la Referendum Ceea Ce Doreşte.
POPORUL să dovedească că doreşte CEVA.
Ar avea ocazia să spună, să fie Responsabil şi să decidă de Soarta Patriilor mici şi MARI. Fiecare îşi merită soarta după cum îşi aşterne.
În funcţie de o lege sau alta spui DA sau NU demiterii.
Poporul să se ducă să voteze, dacă nu vrea, înseamnă că nu ştie ce vrea.
În loc să insistăm pe care din variante este mai corectă sau nu, şi despre toate celelalte bălăcăreli româneşti, oricît de importante ar fi, mai bine am începe să explicăm care ar fi consecinţele dacă aşa, sau aşa. Care sînt variantele, şi cum votul va aduce demiterea lui Băsescu în funcţie de o variantă sau alta.
Este SIMPLU.
AU MAI RĂMAS DOAR DOUĂ SĂPTĂMÎNI.
P.S. AAAA ! Se mizează pe ignoranţa Poporului, păi oricum, referendum sau nu, într-un fel sau altul, DOAR pe Ignoranţa Poporului s-a mizat şi pînă acum şi se va miza în continuare “ad litteram”. Aşa se scrie istoria, cu Ipocrizii, Minciuni, Manipulări şi Capcane, iar fiecare popor îşi are destinul lui în funcţie de personalitatea lui de gîscă domestică-domesticit-îndobitocită-dresată sau sălbatică şi Liberă. ESTE SIMPLU, ce s-o mai întoarcem ca la Brăila. OARE Nu ajung 22 de ani de dovezi clare despre cum românii înţeleg să participe la istoria patriei lor, mici sau MARI ?!?
P.P.S. Criza politică va continua în România indiferent de rezultatul de la referendum, pentru SIMPLUL motiv că, în România nu se face Politică, nu există o adevărată Clasă Politică, Curente Politice, Istorie şi Tradiţie Politică, Cultură şi Educaţie Politică şi pentru SIMPLUL Motiv că TOT ceea ce azi sînt aşa zis partide politice sînt DOAR şi NUMAI emanaţiile şi scursurile Partidului Comunist Criminal Român şi a Instituţiilor lui Teroriste, Propagandiste de Teroare, Control şi Intimidare şi care vor continua să-şi facă de cap ca şi pîna acum Libere şi Nestingherite de Nimeni (cu toate plagiatele şi toate porcăriile la un loc ) ESTE SIMPLU !