Words words words: „Respectul“ pentru victime
- 16-07-2014
- Nr. 731
-
Cezar GHEORGHE
- Actualitate
- 1 Comentarii
În mod normal, nu aş avea nici o îndreptăţire să vorbesc despre condamnarea crimelor comunismului. Nu pot să îmi imaginez ce înseamnă să treci prin infernul unei închisori politice, nu ştiu ce înseamnă să înduri bătăile crunte ale comandanţilor de la Gherla, Jilava sau Aiud. Nu pot decît să îmi imaginez ce a însemnat să suporţi şantajele Securităţii, să trăieşti mereu cu frica ascultării şi denunţului. Bunicul mi-a povestit cum şi-a vizitat tatăl închis la Jilava în anii ’50. Străbunicul avusese nenorocul de a fi fost primar în perioada interbelică. Şi, deşi fusese vorba de o perioadă destul de scurtă, ameninţarea închisorii plutea asupra familiei zi de zi. Soluţia temporară pentru evitarea încarcerării a fost să îi permită activistului nou instalat să jefuiască tot avutul familiei. Omul intra şi ieşea în fiecare zi încărcat cu bunuri din curtea bunicilor. Orice putea constitui o formă de „plată“ pentru evitarea denunţului: utilaje agrigole, alimente, animale, îmbrăcăminte. Dacă ar fi fost posibil, activistul ar fi luat şi ţigla de pe casă, garantînd, pentru încă o zi, că străbunicul nu va fi trecut pe lista celor denunţaţi. Inevitabilul s-a produs pînă la urmă: străbunicul a fost închis, fiind acuzat de instigare politică pentru lipsa […]
„Intelectualii nostri publici” au tras pe cineva la raspundere inca din iarna lui ’89 si au continuat sa o faca si in anii care au urmat, doar ca i-au auzit tot aceia, nu foarte multi, care fusesera educati sa asculte ce aveau de spus. Au fost intelectuali care nu s-au oprit la nivelul declarativ, ci au trecut la fapte; cu ce s-au ales? mai mult decat un gust amar. Cate raspunsuri ati primit pana acum la intrebarea care incheie articolul? Sigur ca este ceva in neregula, dar este ceva atat de incredibil de adanc inradacinat, incat nici nu mai vezi rostul de a formula vreun raspuns. Victimele comunismului nu mai sunt acum in inchisorile in care s-au varuit peretii, ci pe strada, aici sau in strainatate, cu iluzia ca sunt(em) liberi.