Trofeul NexT – The Living Need Light, The Dead Need Music, regia The Propeller Group;
Premiul „Cristian Nemescu” pentru Cea mai bună regie – She Stoops To Conquer, regia Zack Russell
Premiul „Andrei Toncu” pentru Cel mai bun sound design – Figure, regia Katarzyna Gondek
Mențiuni Speciale ale juriului – Manoman, regia Simon Cartwright, și Dispozitiv 0068, regia Radu Bărbulescu
Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc – The Toaster, regia Cristian Pop
Premiul Luno – Vacanţă la ţară, regia Andrei Tănase
Premiul Publicului pentru film străin – Jeunesse des loups-garous, regia Yann Delattre
Premiul Publicului pentru film românesc – Dispozitiv 0068, regia Radu Bărbulescu
Premiul Abis Studios se acordă proiectului Exit, al lui Bogdan Benea
Premiul Villa Kult merge către Octav Chelaru, pentru Private Party
Ajuns la cea de-a 10-a sa ediție, Festivalul Internațional de Film NexT a adus, și anul acesta, în fața publicului românesc cele mai noi și mai inovatoare scurtmetraje din toate colțurile lumii, alese de selecționerii Irina Trocan, Massimiliano Nardulli și Oana Ghera, din peste 2.000 de filme înscrise. Ediția de anul acesta s-a desfășurat între 7 şi 11 aprilie 2016, la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema „Elvira Popescu“ și într-o serie de spații neconvenționale, amenajate special pentru a găzdui proiecții de film. Această soluție s-a dovedit a fi mai necesară ca niciodată anul acesta, dată fiind situația dificilă în care se află întreaga industrie cinematografică în urma închiderii unora dintre cele mai frecventate cinematografe din centrul orașului, din pricina expertizării clădirilor cu grad de risc seismic ridicat în care se aflau. Condițiile de proiecție de la MȚR sînt departe de a fi optime. Sper ca Vlad Alexandrescu să pună pe fast forward măsurile anunțate pentru restaurarea cinematografelor care se află în proprietatea Statului.
Cele două secțiuni competiționale (Competiția națională și cea internațională) au fost și anul acesta în centrul Festivalului, alături de o serie de secțiuni paralele, al căror scop a fost să deschidă o discuție despre formele de expresie ale mediului cinematografic și noile posibilități de inovare în cinema, precum Avant-Garde, un program dedicat experimentelor formale îndrăznețe, sau Out in Space, un program dedicat genului science fiction. Ca de obicei, ediția din acest an a fost completată de programele paralele care aduc în premieră pe ecranele din România scurtmetrajele nominalizate la premiile Academiei Europene de Film, în secțiunea Semaine de la Critique a Festivalului de la Cannes sau la premiile Oscar.
„Cei vii au nevoie de lumină, cei morți, de muzică“
Cel mai rîvnit premiu, Trofeul NexT, a fost acordat filmului vietnamez The Living Need Light, The Dead Need Music, regizat de The Propeller Group. Format din Phu Nam, Matt Lucero și Tuan Andrew Nguyen, membrii săi se definesc ca „urmașii unor culturi diferite, ori prin imigrație, ori prin istorie“. Format în 2006, cu două sedii în Ho Chi Minh City și Los Angeles, acest colectiv de artiști se concentrează pe crearea unor proiecte artistice intermediale/sincretice, folosindu-se de o varietate de forme de expresie. Lucrările lor, concepute pe mai multe platforme, includ filme, performance-uri și expoziții – cum ar fi All the world’s futures, prezentat la Bienala de la Veneția (informație preluată de pe site-ul www.nextfilmfestival.ro).
Ce este Cei vii au nevoie de lumină, cei morți, de muzică? O succesiune de travellinguri și de imagini suprarealiste, filmate cu steady-cam-ul și montate într-un stil alert, care înfățișează diferitele ritualuri funerare din sudul Vietnamului. Într-unul dintre aceste ritualuri, pe coșciug este plasat un șarpe sculptat în lemn și lansat pe apa unui rîu. Un altul este purtat pe umerii muzicienilor unei fanfare. Apar dansatori și acrobați care suflă foc pe gură și înghit săbii, precum și figuri alegorice. Imaginile sînt însoțite constant de un voice-over poetic, de muzică de jazz și muzică tradițională vietnameză.
Pe lîngă faptul că e o mostră strălucită de cinema etnografic, ceea ce face acest proiect extraordinar este că cei de la The Propeller Group au mers și au filmat slujbe și procesiuni adevărate de înmormîntare (firește, cu permisiunea familiilor celor decedați), care sînt surprinzător de frumoase și de colorate. Aceste rituri de trecere sînt adevărate sărbători, în care viața celui care nu mai este e omagiată prin muzică veselă și dans acrobatic. The Living Need Light, The Dead Need Music e un proiect care în mod sigur l-ar fi interesat pe Claude Lévi-Strauss prin valoarea sa de document antropologic. Deși este posibil ca nu toate scenele din film să fie 100% autentice, mișcările foarte exacte ale camerei indicînd o coregrafie foarte atentă a fiecărei scene, efectul final se apropie de o eleganță și o frumusețe ale mișcărilor camerei de filmat demne de Wim Wenders sau Christopher Doyle (directorul de imagine cu care lucrează frecvent Wong Kar-wai). Cei vii au nevoie de lumină, cei morți, de muzică trebuie neapărat văzut. Așteptăm soluții de distribuție sub forma unor spații alternative, destinate artelor vizuale, unde acest film ar putea fi proiectat.
Premiul „Cristian Nemescu“ pentru Cea mai bună regie a fost acordat lui Zack Russell, pentru regia filmului canadian She Stoops To Conquer (Se apleacă să cucerească). O actriță de teatru burlesc ajunge să se întîlnească pe stradă cu dublul personajului pe care l-a creat. Filmul este, în realitate, o comedie romantică, căreia nu îi lipsesc farmecul și ironia. Regizorul pare să fie fidel ideii că, în competiția sexuală, cu toții jucăm roluri, cu toții ne punem în scenă. Viața cotidiană este, într-adevăr, un spectacol, cum ar fi spus Erving Goffman. Întîlnindu-se cu doppelgänger-ul rolului pe care îl interpretează în carne și oase, protagonista se identifică perfect cu rolul de bărbat pe care îl joacă și le cere implicit spectatorilor să ia în serios impresia cultivată dinaintea lor. Li se cere să creadă că personajul pe care-l văd chiar posedă tributele pe care pare să le posede, că sarcina pe care o îndeplinește va avea consecințele implicit pretinse în numele ei și că, în general, lucrurile sînt ceea ce par să fie“ (Viața cotidiană ca spectacol). Fie că e vorba de un one night stand sau de o relație mai serioasă, odată asumat, rolul trebuie dus pînă la capăt. Cu trimiteri clare la social media și la cultura online de azi, lumea contemporană nu mai are loc pentru autenticitate. În spatele măștilor pe care le purtăm nu există un obraz. Filmul mi-a adus aminte de un pasaj minunat din Însemnările lui Malte Laurids Brigge. Schimbăm, una după alta, toate fețele care ni s-au dat. Ele se uzează foarte repede și încep să se rupă. Ajungem inevitabil la ultima față și apoi o uzăm și pe aceasta. Atunci iese la iveală nonfața, vidul interior.
Premiul „Andrei Toncu“ pentru Cel mai bun sound design i-a fost acordat filmului Figura, regia Katarzyna Gondek. O statuie gigantică a lui Papa Ioan Paul al II-lea este transportată și montată într-un oraș din Polonia. Statuia circulă prin orașe, sate și pe străzi, pînă cînd ajunge la locul în care aceasta urmează să fie instalată. Realizatorii prezintă cu multă ironie și fără comentariu personal kitschul religios. Alături de imagine, sound designul asigură magistral narațiunea acestui film în cadrul unei „povestiri“ eminamente nonverbale.
Cine va învinge: prăjitorul de pîine sau bicicleta?
Prăjitorul de pîine, în regia lui Cristian Pop, a fost desemnat Cel mai bun scurtmetraj românesc. Iată sinopsisul publicat pe site-ul NexT: „Lipsit de experiență, un tînăr se lovește mai devreme decît și-ar fi dorit de aspectele dure ale vieții. Drumul către maturitate presupune o alegere greu de făcut. Cine va învinge: prăjitorul de pîine sau bicicleta?“. The Toaster este un coming of age despre maturizarea forțată, cu un scenariu bine scris, care nu beneficiază de o interpretare pe măsură. Jocul actorilor trădează un dramatism forțat, iar trecerea de la registrul comic la registrul serios nu este atît de firească. Prăjitorul de pîine este genul de film în care, în spirit hollywoodian, protagonistul învață lecții importante despre viață, cît de dură este aceasta și că nu, things don‘t get better with time. Întîmplările nefericite se repetă, răul dăinuie, fapt confirmat și de scena finală a filmului.
Ajuns la cea de-a zecea ediție, Festivalul Internaţional de Film NexT este un eveniment organizat de Societatea Culturală NexT, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Institutului Cultural Român, Uniunii Cineaștilor din România și Programului Europa Creativă – SubProgramul MEDIA al Uniunii Europene. Anul acesta, a adus și lansarea în România a unui proiect extraordinar, CinEd – proiect de educație cinematografică pentru elevii din Europa –, finanțat prin Programul Media al Uniunii Europene. După zece ani, se poate vorbi despre o adevărată tradiție și despre un adevărat mediu de formare. Cineaștii ultimilor generații au crescut cu NexT, iar aceasta reprezintă o adevărată șansă.