Ziua cea mai lungă a ţinut numai trei ore

Traian Băsescu redevine preşedinte al României

  • Recomandă articolul
Marţi, 21 august 2012, verdictul în privinţa referendumului din 29 iulie a fost pronunţat în mai puţin de trei ore. Curtea Constitu­ţională s-a întrunit în această dimineaţa, la ora 10.00, şi înainte de ora 13.00, s-a anunţat că referendumul este invalidat, cvorumul nu a fost întrunit, iar Traian Băsescu a redevenit preşedinte al României. Deşi Curtea Constituţională a cerut la prima întrunire (cînd decizia s-a amînat) date noi privind listele electorale permanente, decizia s-a pronunţat tot pe baza rezultatelor anunţate de Biroul Electoral Central. Într-un comunicat al Curţii Constituţionale se pre­cizează că, întrunită în şedinţă, Curtea Consti­tuţională „confirmă rezultatele referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 comunicate de Biroul Electoral Central şi constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise pe listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns DA la întrebarea «Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?», iar 943.375 (11.15%) au răspuns NU“. Mai departe, în acelaşi comunicat, Curtea Constituţională „constată că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil în conformitate cu prevederile art.5 alin.(2) din Legea nr. […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.