După încheierea unui spectacol cum a fost premiera DSCH-The Dream (compus din baletul DSCH, în coregrafia lui Alexei Ratmansky, pe muzica lui Dmitri Şostakovici, şi The Dream (Visul), coregrafia lui Sir Frederick Ashton, pe muzica lui Felix Mendelssohn (aranjament muzical şi orchestraţie de John Lanchbery), bazat pe Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare), pleci cu o combinaţie de sentimente foarte stranie. Pe de o parte, este euforia produsă de încîntarea sinceră de a vedea la noi un spectacol aşa cum pînă nu demult puteai vedea doar dacă îţi permiteai un city-break cultural la Londra sau Viena. Pe de altă parte, este tristeţea adîncă pe care o trăieşte profesionistul domeniului cultural din România, gîndindu-se la cîte nume mari ale baletului a dat şcoala noastră în deceniile trecute şi la faptul că, în domeniul baletului, cel puţin, acum putem vorbi doar despre excepţii. Fragment din articolul publicat de Oltea Şerban-Pârâu, în Observator cultural, 11 decembrie 2015
