La Veneţia, Bienala de artă din acest an e mai puţin critică, prea generoasă şi generală (şi curatorul ediţiei trecute, Massimiliano Gioni, imprimase acest stil, dar o făcuse cu program, controlat, iar Pavilioanele Naţionale fuseseră în mai mare măsură mai critice şi agresive), poate prea deschisă. În mod critic, cuvîntul benessere a fost mai mult ca oricînd în gîndul meu. Trebuie arta să îmi imprime o stare de bine? Mă tem că nu, nu e pentru mine asta. Dar Leul de Aur (Armenia) revine unei istorii grele, care se scrie în faţa noastră pe o insulă, o insulă care are puterea să se salveze. Această de-teritorializare, alături de alte cîteva, salvează întreaga Bienală. Fragment din articolul Dariei Ghiu, Observator cultural, 15 mai 2015