Din donaţiile primite în cei douăzeci de ani de existenţă a muzeului, economisite la sînge, Fundaţia Academia Civică a cumpărat o casă veche de un secol, părăginită şi ea, ca şi Sighetul începuturilor. Casa a fost reabilitată, iar în interiorul celor cîteva camere am montat pe douăzeci şi trei de panouri un rezumat tematic al Memorialului, incluzînd şi două touch screen-uri pe care pot fi urmărite itinerariile cîtorva dintre sutele de mii de deţinuţi politici, respectiv date despre elementele expoziţiei. Pînă şi curtea rezumă Sighetul, reproducînd grafic statuile din Convoiul Sacrificaţilor (operă a sculptorului Aurel Vlad), „omul fără cap“, cel care îi trimite pe cei optsprezece inşi spre zidul opac şi fără speranţă, fiind figurat în metal cenuşiu. Tot acolo, pe un perete strîmt, sînt reproduse fotografiile a peste o sută din miile de deţinuţi din Galeria Memorialului. Fragment din articolul scris de Romulus Rusan si publicat in Observator cultural, 17 mai 2013. GALERIE FOTO cu centrul de la Bucuresti al Memorialului Sighet