Media

Avocata Mona Muşat, cu o experinţă juridică de 15 ani, în prezent Managing Partner la Casa de avocatură Muşat & Asociaţii, s-a decis să deschidă o şcoală privată pentru ciclul primar şi gimnazial. Şcoala este în Bucureşti, în zona Băneasa, iar din această toamnă primii elevi vor începe cursurile. Construcţia şi amenajarea spaţiului au durat trei ani. Şcoala se numeşte Aletheea, există şi un site, www.aletheeea.ro, de unde se pot lua toate informaţiile despre înscriere, dotări, facilităţi. În revista Observator cultural din 15 august 2014, publicăm un interviu cu Mona Muşat. Insoţim interviul cu o GALERIE FOTO.     

La Centrul Cultural Românesc/Fundaţia Raţiu din Londra, s-a deschis recent expoziţia Lee Miller: A Romanian Rhapsody, unde au fost reunite cadre selectate, cu multă judiciozitate, din portofoliul uneia dintre cele mai importante şi originale artiste fotografe de la mijlocul secolului al XX-lea. Imaginile provin de la Lee Miller Archive, ce îşi are sediul la Farley Farm House din Chiddingly, în East Sussex, al cărei director este dl Antony Penrose, fiul fotografei şi al pictorului suprarealist britanic Roland Penrose.  Imaginile: © Lee Miller Archives Un articol de Adrian-Silvan Ionescu în Observator cultural, 15 august 2014.  

Din 15 iulie pînă la 1 noiembrie 2014, ceramista Cristina Bolborea poate să se prezinte, european vorbind, prin „Mă numesc Azul-ejo“! Asta pentru că alesese „Mă numesc turcoaz“ pentru una dintre numeroasele teme ceramice orientalizante pe care le-a pus în operă începînd cu 2006. Din amonte pamukian, a studiat doctoral decorativul central- asiatic, s-a inspirat imagistic din izvodul covorului anatolian, a faldat şi incizat plăcile de gresie ori porţelan cu arabesc persan. Argumentul pentru numele nou de scenă al Cristinei (ca Doamnă „Azulejo“) a fost, mai presus de toate, acceptarea cu entuziasm a proiectului său expoziţional de către muzeologul Maria Antónia Pinto de Matos. Apoi, prin medierea curatorială a directorului Institutului Cultural Român la ţărm lusitan, Daniel Nicolescu, a fost pus la cale un „incandescent“ eveniment la prestigiosul Museu Nacional do Azulejo din Lisabona.    Fragment din articolul scris de Aurelia Mocanu în Observator cultural, 29 auguat 2014    

Între 12 şi 26 august 2014 a avut loc, la Galeria Simeza, expoziţia Kazar/Csehi/Stanciu, o triplă personală de grafică extrem de interesantă din punct de vedere vizual, dar nu numai. Ne referim aici la componenta antropologică sau, dacă cititorul doreşte, organizatorică. În spatele proiectului se află Casia Csehi, fostă studentă la mijlocul anilor `70 a regretatului Vasile Kazar, care a trecut la cele veşnice în 1998.  Un articol de Mihai Plămădeală în Observator cultural, 29 august 2014    

Din Chişinău lucrurile nu se văd cu mult diferit faţă de Bucureşti. La scară geopolitică, diferenţa de 500 de kilometri faţă de zona de foc a Ucrainei aduce cîteva noi surse de informare şi alte cîteva zeci de surse de dezinformare în plus (posturi radio şi TV ruseşti ce se ocupă cu propaganda). Opiniile sînt ceva mai variate, dat fiind faptul că, în Basarabia, populaţia este eterogenă, cu un număr semnificativ de cetăţeni ataşaţi de cultura şi de limba rusă, pro-ruşii reuşind întotdeauna să-şi facă prezenţa simţită şi vocea auzită. În Republica Moldova, populaţia încă mai oscilează între Est şi Vest. În octombrie, la alegerile parlamentare, se va da votul decisiv pro sau contra vectorului european. O bună parte a populaţiei de aici este pro-rusă şi îşi doreşte afilierea la „Mama Rusie“ şi la Uniunea Vamală, oamenii fiind încurajaţi de declaraţiile recente ale lui Vladimir Putin, conform cărora este urgentă încorporarea în Novorossia a regiunilor sudice din Ucraina şi Moldova, în baza apărării intereselor populaţiei rusofone şi rusofile majoritare.   Fragment din corespondenţa din Republica Moldova trimisă revistei Observator cultural de Cătălina Bălan, 3 septembrie 2014  Fotografii: Cătălina Bălan   

Chişinăul se schimbă, apar clădiri noi, festivaluri noi, cenacluri noi, politicieni şi jurnalişti noi, instruiţi, talentaţi, dar, ce e mai important, apare o generaţie tînără care vorbeşte o limbă română frumoasă, coerentă şi corectă, o limbă pe care, pînă prin ’90, o vorbeau doar scriitorii. Din cîte văd eu, anume generaţia tînără va fi cea capabilă să schimbe lucrurile din temelii, cea care nu duce povara unei mentalităţi nocive moştenite de unii dintre „bătrînii“ politicieni din Republica Moldova. E nevoie doar de pace şi de mulţi paşi bine calculaţi ai elitei politice de la Chişinău.   Fragment din articolul „Faţă în faţă cu frica de Rusia“, publicat de Cătălina Bălan în Observator cultural, 10 septembrie 2014 Foto: Cătălina Bălan  

Sîmbătă, 6 septembrie 2014, a avut loc la Palatele Mogoşoaia vernisajul expoziţiei Profesorii şi profesorii lor, organizată de Departamentul de Sculptură al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. Evenimentul reuneşte lucrări ale actualilor profesori, dar şi ale celor care le-au fost dascăli. Cuhnia şi Lapidariul, spaţii ale Centrului cultural încărcate de istorie şi semnificaţii, găzduiesc lucrări semnate, de-a lungul timpului, de Ion Lucian Murnu, Geta Caragiu, Vladimir Predescu, Vasile Gorduz, Iosif Constantin, Paul Vasilescu, Mircea Spătaru, Grigore Minea, Horia Flămându, Adrian Popovici, Neculai Păduraru, Darie Dup, Marcu Gheorghe, Adrian Pîrvu, Dumitru  Cojocaru, Reka Csapo Dup, Adrian Ilfoveanu, Elena Dumitrescu, Mihai Rusen, Cătălin Bădărău, Cristian Răduţă. Ordinea în care am prezentat artiştii este cea din comunicatul de presă. Conf. univ. dr. Adrian Pîrvu s-a angajat în munca de curator, iar în cea de organizator, lect. univ. dr. Elena Dumitrescu. Expoziţia va putea fi vizitată pînă pe 6 octombrie.   Un articol de Mihai Plămădeală, în Observator cultural, 12 septembrie 2014    

În octombrie 1881, Caragiale este numit revizor şcolar pentru judeţele Suceava şi Neamţ. Va locui la Iaşi pînă în februarie 1882 (timp de cinci luni), cînd va fi mutat la cerere în judeţele Argeş şi Vîlcea. În această perioadă frecventează Junimea, o cultivă pe Veronica Micle, face proiecte de colaborare cu Iacob Negruzzi. Scrisese O noapte furtunoasă şi Conu Leonida faţă cu reacţiunea, peste cîteva luni avea să scrie O scrisoare pierdută. Un intermezzo e alcătuit din Hatmanul Baltag şi Soacră-mea, Fifina (O soacră) piese comice strîns înrudite între ele, una – libret de comedie bufă, scris împreună cu Jacques Negruzzi, a cărui muzică va fi compusă de Eduard Caudella („Codiţă“, în corespondenţa lui Caragiale), alta – o mică farsă sentimentală, după modelul teatrului francez de bulevard.   Fragment din articolul „I.L. Caragiale – dramaturg minor: autoreprezentări, parodii, ipoteze“ de Roxana Sorescu, în Observator cultural, 12 septembrie 2014  

Joi, 4 septembrie 2014, a avut loc la Centrul Artelor Vizuale, vernisajul unui eveniment pe cît de important, pe atît de interesant în calendarul expoziţional al Uniunii Artiştilor Plastici: Arte în Bucureşti, ediţia a V-a. Discutǎm despre un eveniment şi nu despre o expoziţie, deoarece este vorba despre nu mai puţin de zece spaţii diferite, unele dintre ele alternative, unde sînt în plinǎ desfǎşurare ample proiecte vizuale colective, în care sînt implicaţi în jur de douǎ sute de artişti şi patru curatori. Pînǎ pe 25 septembrie, data finisajului, o parte dintre acestea vor fi gazde şi eventual decor pentru o serie de happening-uri şi performance-uri. Spaţiile la care ne referim sînt galeriile CAV, Orizont, Simeza şi Galateea, muzeele de Geologie şi cel al Hǎrţilor, Biblioteca Naţionalǎ, Ordinul Arhitecţilor din Romȃnia, tipografia şi o halǎ din Combinatul Fondului Plastic. Curatorii ediţiei a cincea sînt: Dorina Horǎtǎu, Elena Scutaru, Emilia Persu şi Marius Burhan, iar coordonator de proiect este Beti Vervega.  Un articol de Mihai Plămădeală, în Observator cultural, 19 septembrie 2014  

Arte în Bucureşti 2014 a presupus desfǎşurarea pe parcursul lunii septembrie a patru performance-uri şi happeninguri legate de tematica celei de-a cincea ediţii a amplului eveniment organizat de Uniunea Artiştilor Plastici, aceea a explorǎrilor urbane. Publicul larg din Romȃnia încǎ nu este familiarizat cu aceste gen de manifestǎri artistice care îşi fǎceau intrarea pe scena artelor vizuale internaţionale încǎ din anii ’50, prin grupul Gutai, aspect care, în variantǎ pozitivǎ, se poate traduce printr-un mare potenţial de dezvoltare pe „piaţa localǎ“. De fapt, genurile, care eludeazǎ prin natura lor colecţionarea propriu-zisǎ, au caracter efemer şi nu sînt sub nici o formǎ comerciale, putînd fi cel mult arhivate şi folosite ulterior în scop documentar.Un articol de Mihai Plămădeală, în Observator cultural, 26 septembrie 2014