Amplă retrospectivă Paul Neagu la Henry Moore Institute din Leeds

  • Recomandă articolul
La Institutul Henry Moore din Leeds se deschide, în 13 august 2015, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Londra, o amplă retrospectivă Paul Neagu, incluzând peste 120 de opere ale artistului, de la desene, grafică și sculpturi sau instalații până la creații poetice și filme. Paul Neagu (1938-2004), unul dintre reprezentanții cei mai proeminenți ai modernismului european, a fost considerat adesea drept cel mai important sculptor român de după Brâncuși, printre discipolii săi numărându-se nume faimoase ale artei contemporane, precum Anish Kapoor, Antony Gormley şi Tony Cragg.
Retrospectiva de la Leeds, care va rămâne deschisă până în luna noiembrie a acestui an într-unul dintre cele mai cunoscute spații expoziționale britanice, reprezintă cel mai mare eveniment dedicat lui Paul Neagu după instalarea la Londra, în anul 2012, de către Institutul Cultural Român din Londra, cu sprijinul d-lui Anton Neagu și al fundației Paul Neagu Estate, a lucrării sale “Alergător pe muchie”, prima operă monumentală semnată de un artist român amplasată permanent într-un spațiu public londonez. Lucrarea poate fi admirată într-un parc din cartierul Islington, nu departe de locul unde artistul a locuit și lucrat în ultimii ani ai vieții.
Proiectul Institutului Henry Moore, spațiu de promovare a artelor vizuale creat de celebrul artist britanic în anul 1977, se intitulează “Paul Neagu – sculpturi palpabile” și este curatoriat de Lisa Le Feuvre. Expoziția va fi însoțită de o publicație specială, la care au contribuit cu texte Mel Gooding, Lisa Le Feuvre, Ileana Pintilie, Magda Radu și Jon Wood, și de un studiu biografic semnat de Kirstie Gregory.
Paul Neagu s-a născut în România, la Timişoara, în 1938 şi a absolvit cursurile Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti în anul 1959. Lucrările sale au fost interzise în perioada dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, drept urmare artistul stabilindu-se la Londra în 1970, pentru a deveni în 1976 cetăţean britanic. Opera sa include performance, instalaţii, sculptură, desen, pictură şi poezie, Neagu fiind foarte apreciat şi ca profesor. De-a lungul anilor, lucrările sale au fost expuse la Modern Art Oxford, Bienala de la Paris, Whitechapel Gallery, Hayward Gallery, Serpentine Gallery şi Institutul de Artă Contemporană (ICA) din Londra. Muzee importante ca Tate şi Muzeul de Artă Contemporană din Tokyo dețin opere ale artistului  în colecţiile lor permanente. 
 
Comunicat de presă ICR Londra 
object(WP_Term)#13053 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }