În seara zilei de 3 noiembrie, Institutul Cultural Român din Londra deschide, în Galeria Brâncuşi de la sediu, expoziţia de pictură „Peisaje transilvănene” a artistei britanice Clare Inskip, dedicată patrimoniului natural şi istoric din România.
Proiectul face parte dintr-un şir de evenimente ce îşi propun să prezinte aspecte definitorii ale culturii noastre prin intermediul lucrărilor unor artişti britanici cunoscuţi – plasticieni, fotografi, scriitori -, cu scopul de a crea o arhivă britanică, subiectivă dar plină de simpatie şi expresivitate, a descoperirii României.
Prima iniţiativă de acest gen a avut loc în primăvara anului trecut când, cu prilejul derulării „Festivalului Transilvania”, sediul ICR Londra a fost vizitat de însăşi Alteţa Sa Regală Prinţul Charles, urmând ca, în toamna aceluiaşi an, să se deschidă expoziţia de grafică “Capturing Carpathia” a artistului britanic George Butler. Alături de acestea, ultimele apariţii editoriale semnate de autori britanici care vorbesc despre România sunt prezentate, în fiecare an, în cadrul programului oficial prilejuit de participarea României la Târgul de Carte de la Londra.
„Peisaje transilvănene” cuprinde un set de 60 de picturi şi câteva sculpturi inspirate de călătoriile artistei în Transilvania şi de fascinaţia acesteia pentru spaţiul românesc. Pentru a completa această incursiune vizuală în universul rural românesc, expoziţia e completată miercuri, 4 octombrie, de o conferinţă organizată împreună cu Fundația ADEPT şi susţinută de Dr. John Akeroyd, celebru botanist şi consilier al Prinţului Charles, care va discuta despre importanţa conservării speciilor florale din zona carpatică.
Clare Inskip este o artistă britanică cunoscută care, în septembrie 2013, a participat, alături de alţi artişti britanici, la o tabără de pictură în România cu sprijinul Alteţei Sale Regale Prinţul de Wales. Printre expoziţiile sale personale se numără cele organizate la The Mall Galleries, The Lennox Gallery, The Gallery at Cork Street şi The Studio din Londra, precum şi participarea la expoziţia anuală a Royal Society of British Artists, The Animal Art Fair şi London Art Fair.
Mai multe detalii la www.icr-london.co.uk