„Dictatura manualului unic” – reacția editorilor și a societății civile la criza manualelor școlare

  • Recomandă articolul

„Decizia poartă stigmatul fostului regim comunist!”
(Președintele Federației Editorilor Europeni, Henrique Mota)

Asociația Headsome Communication și Asociația Editorilor din România invită media autohtone la o conferință de presă dedicată recentei crize a manualelor școlare: joi, 31 august, începând cu ora 11.00, la Librăria Cărturești (Grădina Verona).
Demersul dorește să aducă la cunoștința opiniei publice poziția breslei editoriale și a societății civile (scriitori, autori de manuale școlare, profesori, părinți) cu privire la perspectivele care se conturează în urma ultimelor declarații ale Ministrului Educației Naționale și ale Prim Ministrului al României referitoare la schimbările de pe piața manualelor școlare.

Cui „folosește” întoarcerea la manualul unic propusă de actualul Ministru al Educației Naționale?, Este benefică și de actualitate revenirea la discursul didactic unic, în secolul XXI, într-o țară membră a Uniunii Europene?, Este sănătos ca manualul unic să fie realizat de o instituție unică, subordonată politic? – acestea sunt doar câteva dintre subiectele aflate pe ordinea de zi a conferinței de joi.

În ultimele zile, și breasla editorială internațională a reacționat cu promptitudine, exprimându-și îngrijorarea cu privire la situația de pe piața manualelor din România, asociind-o cu îndepărtarea de principiile democratice specifice unui sistem de învățământ modern și performant.
„Decizia poartă stigmatul fostului regim comunist”, a declarat pentru Publishing Perspectives președintele Federației Editorilor Europeni, Henrique Mota, referitor la posibilitatea ca o editură de stat (Editura Didactică și Pedagogică) să publice toate manualele din România. Mai mult, Henrique Mota i-a scris președintelui Klaus Iohannis, subliniind că „asta înseamnă că profesorii și elevii români nu vor mai avea posibilitatea să aleagă între o varietate de manuale, iar competiția dintre mai multe edituri care ar putea să producă cele mai bune manuale va dispărea”.

Actualitatea subiectului și nenumăratele polemici generate sunt argumente care justifică, în opinia inițiatorilor, organizarea acestei conferințe de presă, eveniment care va înlesni schimbul de idei și care ar crea o bază pentru rezolvarea, în interesul învățământului românesc, a acestei crize.

Comunicat de presă Headsome Communication

________________________________________

object(WP_Term)#13050 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }