Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Gimnaziul comunei Dumbăvița, raionul Sângerei, a organizat miercuri, 19 octombrie, vernisarea expoziției „Spătarul Nicolae Milescu – primul enciclopedist român”.
image description
Scriitor‐cărturar, explorator de lumi noi, istoric, teolog, geograf și diplomat, Spătarul Nicolae Milescu (1636 – 1708) este cel dintâi mare enciclopedist în cultura romană, deținând primatul în mai multe domenii. Figură de primă importanţă a iluminismului și barocului romanesc precedându‐l pe Dimitrie Cantemir, Spătarul Nicolae Milescu a marcat, prin vasta sa operă, cultura românească, evoluţia limbii romane, învăţământului, istoriografia și gândirea diplomatică din Rusia sfârșitului de secol al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea ,fiind considerat un autor de prim rang al literaturii barocului moscovit. Spătaru Milescu a avut o contribuție importantă în dezvoltarea literaturii neogreceși și literaturii teologice europene de expresie latină, înscriindu‐se, totodată, prin operele realizate în timpul soliei în China în rândul celor mai importanţi orientaliști europeni ai tuturor timpurilor.
Alcătuită din 16 bannere de 0,95 X 2,10 m, expoziția conține o serie de documente, facsimile, opinii ale criticilor și istoricilor, precum și alte materiale referitoare la viața și opera lui Spătarul Nicolae Milescu, de la al cărui naștere s-au împlinit, anul acesta, 380 de ani.
Evenimentul a avut loc în incinta Gimnaziului comunei Dumbrăvița.
Perioada de expunere 19 octombrie – 19 noiembrie 2016.
Comunicat de presă ICR Chișinău