„Incendiul” cîștigă Trofeul Transilvania 2015

  • Recomandă articolul

Alături de Dennis Lim, juriul format din Violeta Bava (selecționer, co-director Buenos Aires International Film Festival), George Ovashvili (regizor), Olimpia Melinte (actriță) și Juliette Lepoutre (producător), a decis și Premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 5000 de euro. Juliette Lepoutre, alături de Alteța Sa Regală, Principesa Maria, au prezentat premiul, care a mers la Kristina Grozeva și Petar Valchanov, pentru cel de-al doilea film al lor, Lecția / The Lesson / Urok. Același film i-a adus actriței Margita Gosheva Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Vitrina Advertising. Pe scenă, directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov, a spus că „regizorii celor 12 filme din competiție sunt, în opinia mea, cele mai importante noi voci din cinematografia mondială. Eu le ofer tuturor câte un Trofeu Transilvania simbolic”. Chirilov le-a mulțumit regizorilor Mircea Daneliuc, omagiat printr-o amplă retrospectivă anul acesta, și Cristi Puiu, pentru momentele minunate oferite în festival.

Premiul Special al Juriului în valoare de 1500 de euro, oferit de HBO, a mers către Despre oameni și oi / Rams / Hrútar, în regia lui Grímur Hákonarson (Islanda-Danemarca), „un portret social și personal, reflexiv și extrem de cursiv”, conform juriului. Regizorul Grímur Hákonarson a preluat premiul de la actorul Isaach de Bankolé. Același film a fost și favoritul spectatorilor de la TIFF, câștigând Premiul Publicului pentru un film din competiție, oferit de MasterCard. Cel mai popular film din întreaga selecție a fost Operaţiunea Arctic, regizat de Grethe Bøe-Waal, din Norvegia. Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui titlu din secțiunea Cuvintele sunt de prisos, i-a fost acordat dramei rusești Test / Ispytanie, regizată de Aleksandr Kott.

Sute de invitați, spectatori și jurnaliști au urmărit ceremonia prezentată de Tudor Giurgiu, președintele TIFF. Pe covorul roșu – actrițaNastassja Kinski și actorii Isaach de Bankolé și Marin Moraru, Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, Alteța Sa Regală, Principesa Maria, prezentatorii TV Andreea Esca, Amalia Enache și Cătălin Ștefănescu, artistul Adrian Ghenie, Roberto Olla, directorul executiv al fondului Consiliului Europei Eurimages, actrițele Manuela Hărăbor, Maria Popistașu, Crina Semciuc, Cecilia Bârbora, Irina Gărdescu, Rodica Lazăr, Andreea Vasile, actorii Andi Vasluianu, Emilian Oprea, Teodor Corban, Alexandru Bindea, regizorii Mircea Daneliuc, Cristi Puiu, Radu Muntean, Corneliu Porumboiu, Andrei Crețulescu, Dan Chișu, producătoarea Ada Solomon.

Actorul britanic Richard Johnson a fost omagiat post-mortem cu un Premiu pentru întreaga carieră, in memoriam. Johnson a interpretat în 1968 rolul comandantului roman Tiberius în filmul Columna, de Mircea Drăgan, și a putut fi văzut anul acesta în competiția TIFF, în filmul Radiator, de Tom Browne, care a ridicat premiul la gală. Actorul a încetat din viață în noaptea de 5 spre 6 iunie, cu mai puțin de 24 de ore înainte de decernarea premiilor. Richard Johnson s-a născut în 1927, în Londra. A avut peste 130 de apariții pe marele și micul ecran. Debutul său în lungmetraj a avut loc în 1959, când a primit un rol important în producţia MGM Never So Few, alături de Frank Sinatra şi Gina Lollobrigida. A mai jucat în The Haunting (1963, r. Robert Wise), Julius Caesar, alături de Charlton Heston (1970), Zombie (1979, r. Lucio Fulci), Lady Jane (1986), Scoop (2006, r. Woody Allen), The Boy in the Striped Pyjamas (2008).

 

 

 

 

 

 Cu sprijinulProgramului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene

 

object(WP_Term)#13053 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }