vineri, 25 septembrie 2015, 16.00
Maraton Bartók
Cu 70 de ani în urmă, pe data de 26 septembrie s-a stins din viaţă Bartók Béla, considerat o personalitate marcantă a culturii maghiare, unul dintre cei mai importanţi compozitori ai secolului XX, care a determinat evoluţia istoriei muzicii europene. La cele 11 ediţii ale Festivalului Muzicii Maghiare – organizat de Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti, s-au prezentat numeroşi tineri care au avut în repertoriul de concurs compoziţii de Bartók Béla. Majoritatea protagoniştilor acestei seri sunt laureaţi ai Festivalului Muzicii Maghiare, însă şi-au manifestat dorinţa de a participa la acest maraton şi alţi tineri muzicieni. Astfel putem oferi publicului un program cameral foarte variat, cuprinzând aproape toate perioadele componistice ale lui Bartók. Din dorinţa de a scoate în evidenţă şi latura educativă a operei bartokiane, ce se conştientizează mai puţin în rândurile melomanilor şi a dascălilor, prima parte a programul maratonului l-am structurat după acest criteriu.
16.00 Din ciclul Pentru copii
Acest ciclu cuprinzând 85 de piese scurte pentru pian, reprezentând a.n. direcţie de educaţie în domeniul muzicii tradiţionale, a fost compus în perioada 1908-1909 şi poate fi considerată o piatră de temelie a şcolii pianistice moderne. „… să le oferim copiilor în primii ani de studiu piese pătrunse de puritatea şi simplitatea muzicii tradiţionale, cu specificul ei melodic şi ritmic” – declara Bartók despre scopul pedagogic al acestui ciclu interpretat şi de către mari artişti în cadrul unor recitaluri. De aceea dedicăm acest calup deopotrivă melomanilor, cât şi tuturor celor care sunt preocupaţi de studiul pianului.
17.00 Piese pentru pian şi transcripţii ale acestora
Unele dintre opusurile pianistice au fost transcrise pentru alte instrumente sau orchestră de însuşi Bartók, dar din dorinţa de a interpreta capodopere bartokiene au apelat şi alţi instrumentişti de excepţie la transcrierea unor piese. Poate cea mai cunoscută piesă cântată în cele mai multe variante este cea care poartă titlul de 6 dansuri româneşti, un opus compus iniţial pentru pian, apoi transpus de însuşi Bartók pentru orchestră de coarde, şi pe care-l oferim astăzi publicului în patru variante. Dar acest calup cuprinde şi Sonatina pentru pian, interpretată şi la flaut cu pian, respectiv o altă piesă de rezistenţă a repertoriului pentru flaut, 15 cântece ţărăneşti maghiare, transcrisă de Arma Pál.
18.15 Horváth Bálint: Bartók şi colindele româneşti – prelegere
Tânărul compozitor, doctorand la Universitatea de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta prezintă în prelegerea sa rolul colindelor în opera bartokiană, respectiv efectul acesteia asupra creaţiei compozitorilor români şi maghiari de după Bartók.
19.30 Din literatura pianistică şi violonistică
În acest bloc figurează opusuri fără de care pregătirea artiştilor ar avea lacune, dar şi piese mai tehnice, precum Sonata pentru vioară solo sau Sonata pentru pian, roade din ultima perioadă componistică a lui Bartók Béla.
20.30 Recital Munkácsi Dóra
Tânăra pianistă îşi desăvârşeşte studiile doctorale la Universitatea de Muzică din Iaşi, şi cercetează creaţia pianistică a lui Bartók. Ea va susţine o serie de recitaluri Bartók în acest an comemorativ, bucurându-se de o bursă din partea Fundaţiei Communitas. În cadrul programului ei prezintă toate curentele stilistice care caracterizează creaţia pianistică bartokiană, oferind o imagine generală a întregii opere.
În parcurgerea acestui maraton ne este alături d-na Ecaterina Stan, critic muzical.
PROGRAM DETALIAT
16.00 Din ciclul Pentru copii
Ambrus Sándor – pian
1. Játszó gyermekek, 2. Gyermekdal, 3. Quasi adagio, 4. Párnatánc, 5. Játék, 6. Hej, tulipán, 9. Fehér liliomszál, 10. Gyermektánc, 13. Ballada, 14. Allegretto, 15. Allegro moderato, 17. Kis kece lányom, 18. Katonadal, 20. Bordal, 21. Allegro robusto
Munkácsi Dóra – pian
8. Allegretto şi 11. Molto sostenuto din vol, I; 37. Poco vivac, 38. şi 42. Allegro vivace din vol. II; 2. Andante, 3. Allegretto, 8. Táncdal (Allegro), 9. Gyermekdal (Andante), 11. şi 12. Poco andante din vol. III; 24. Andante, 26. Furulyaszó (Andante molto rubato) şi 31. Betyárnóta (Allegro din vol. IV.
Filip Dorka / Filip Zsombor – voce / chitară
1. Játszó gyermekek, 2. Gyermekdal, 3. Andante, 5. Játék, 6. Balkéztanulmány, 16. Andante sostenuto
Daniela Valerica Munteanu / Ambrus Sándor – voce / pian
Panasz şi Régi keserves din ciclul 20 de cântece populare
Három őszi könnycsepp (Trei lacrimi de toamnă) din ciclul 5 cântece pe versuri de Ady Endre
17.00 Piese pentru pian şi transcripţii ale acestora
6 dansuri româneşti BB. 68, Sz. 56
Interpretează:
Ambrus Sándor – pian
Ioana Ghioc / Ambrus Sándor – flaut / pian
Filip Ignác / Filip Zsombor – flaut / chitară
Aron Cavassi / Ambrus Sándor – vioară / pian
Sonatina BB. 69, Sz. 55
Interpretează:
Munkácsi Dóra – pian
Elida Elena Tîrţopan / Munkácsi Dóra – flaut / pian
15 cântece ţărăneşti maghiare, BB. 79, Sz. 71
Interpretează:
Munkácsi Dóra – pian
Elida Elena Tîrţopan / Andra Demidov – flaut / pian
18.15 Horváth Bálint: Bartók şi colindele româneşti – prelegere
La pian: Bálint Réka
Program: Colinde româneşti BB. 67, Sz. 57
6 dansuri bulgăreşti din ciclul
Mikrokozmosz 3 rondouri BB. 92, Sz. 84
19.30 Din literatura pianistică şi violonistică
Program:
3 burleşti op. 8c
2 dansuri româneşti op. 8a
Cătălin Răducanu – pian
Suita op. 14
László Berta-Bianka – pian
Sonată pentru vioară solo BB. 124, Sz. 117, o parte
Rapsodia nr. 1 Sz. 86, Partea I
Alexandra Tănase / Dolores Chelariu – vioară / pian
Sonata Sz. 80
Ioana Ionescu – pian
20.30 Recital de pian Munkácsi Dóra
Program:
15 cântece ţărăneşti maghiare, BB. 79, Sz. 71
Improvizaţii pe cântece populare maghiare BB. 83, SZ. 74
Suita În aer liber BB. 89, Sz. 81
Allegro Barbaro BB. 63, Sz. 49
DESPRE INTERPREŢI:
Ambrus Sándor – student în anul IV la Universitatea Transilvania din Braşov, Facultatea de Muzică, clasa de pian a prof. Corina Ibănescu. Câştigător al Premiului I la Festivalul Muzicii Maghiare, ediţia 2013.
Munkácsi Dóra – doctorand la Universitatea de Muzică din Iaşi, câştigătoare a Premiului I la Festivalul Muzicii Maghiar, ediţia 2010.
Filip Zsombor – elev în clasa a X-a la clasa de chitară clasică a Liceului de Arte Plugor Sándor din Sfântu Gheorghe.
Filip Dorka – elevă în clasa a V-a la Gimnaziul Mikes Kelemen din Sfântu Gheorghe.
Daniela Valerica Munteanu – studentă în anul III la clasa de canto a sopranei Cristina Radu, la Universitatea Transilvania din Braşov, Facultatea de Muzică.
Ioana Ghioc – studentă în anul I la clasa de flaut a prof. Cătălin Opriţoiu, la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.
Filip Ignác – profesor de flaut la Universitatea Transilvania din Braşov, Facultatea de Muzică, director artistic al Festivalului de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc.
Aron Cavassi – student în anul II la Universitatea de Arte şi Muzică din Berlin.
Ioana Ionescu – absolventă la Hogeschool voor de Kunsten Codarts Rotterdam, câştigătoarea Premiul I la Festivalul Muzicii Maghiare, ediţia 2015.
Elida Elena Tîrţopan – doctorand în anul II la clasa prof. univ. dr. Şerban Dimitrie Soreanu la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, câştigătoare a Premiului II la Festivalul Muzicii Maghiare, ediţia 2010.
Andra Demidov – absolventă a studiilor doctorale la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, câştigătoarea Premiul I la Festivalul Muzicii Maghiare, ediţia 2015.
Horváth Bálint – compozitor, doctorand la Universitatea de Muzică Liszt Ferenc.
Bálint Réka – masterand la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, la clasa prof. Csiky Boldizsár, câştigătoarea Premiului Publicului la Festivalul Muzicii Maghiare, ediţia 2014.
Cătălin Răducanu – student la clasa de pian a prof. Viniciu Moroianu, la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, câştigător al Premiului III la Festivalul Muzicii Maghiare, ediţia 2014.
László Berta-Bianka – studentă la Universitatea Transilvania din Braşov, Facultatea de Muzică, clasa de pian a profesoarei Corina Ibănescu.
Alexandra Tănase – absolventă a studiilor de master la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, clasa de vioară a prof. Csendes László.
Dolores Chelariu – profesor de pian la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.