Invitatul lunii decembrie la Serile Nautilus dedicate scriitorilor de SF&F este Hannu Rajaniemi.
Luni, 11 decembrie, de la ora 19.30, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, scriitorul va purta un dialog cu Ana Nicolau prin skype.
Născut pe 9 martie 1978, la Ylivieska, în Finlanda, Hannu Rajaniemi a studiat matematica la universitatea din Oulu şi apoi la Cambridge, obţinând un doctorat în fizică matematică la Universitatea din Edinburgh. În septembrie 2010 Editura Gollancz din Marea Britanie i-a publicat volumul de debut, „Hoţul cuantic”, din seria Jean le Flambeur, care, un an mai târziu a fost nominalizat la Premiul Locus pentru cel mai bun roman de debut.
Au urmat Prințul fractal și Îngerul cauzalității.
„Hannu Rajaniemi imaginează un viitor atât de provocator încât îţi taie respiraţia şi te intimidează prin cuprinderea lui, iar Hoţul cuantic e şi deconectant, şi palpitant. Iată că, pe urmele lui Ray Bradbury, Kim Stanley Robinson şi Ian McDonald, un scriitor aflat la debut vine cu ceva nou şi îndrăzneţ despre închipuita planetă Marte.” (The Guardian).