Teatrul Foarte Mic la Edinburgh Fringe

  • Recomandă articolul
Din programul românesc la actuala ediţie a Festivalului de la Edinburgh, realizat cu sprijinul ICR Londra, face parte şi spectacolul “39 de trepte” de Patrick Barlow al Teatrului Foarte Mic din Bucureşti – versiunea românească a thriller-ului hitchcockian, o ingenioasă combinaţie de teatru şi film, în care cinci actori se transpun, în cele 75 de minute ale montării, în nu mai puţin de 65 de roluri.
 
Spectacolul, care se va juca între 6 şi 17 august la New Town Theatre (Freemasons Hall), este regizat de Gabriela Dumitru şi îi are în distribuţie pe Ştefan Lupu, Andreea Grămoşteanu, Viorel Cojanu, Claudia Prec şi Bogdan Talaşman. Scenografia este semnată de Vladimir Turturică, muzica de Andrei Petre-Tatu, coregrafia de Ştefan Lupu, iar fotografiile îi aparţin lui Costin  Rusu.
 
Prezenţa românească la Edinburgh, principala destinaţie culturală a verii în Marea Britanie, îi mai include – cu evoluţii în programul oficial al Festivalului, ca şi în nu mai puţin apreciatul Fringe – pe soprana Adela Zaharia şi basul Bogdan Talos, protagonişti în producţia “Flautul fermecat” a Operei Comice din Berlin, soprana Valentina Naforniţă, cu un recital centrat pe marele repertoriu vocal al epocii romantice, criticul teatral Octavian Saiu, invitat să modereze două dintre cele mai aşteptate dezbateri, precum şi spectacolul “Ashes Afar: Go Home”, un proiect româno-irlandez al grupului Vanner Collective. 
 
Comunicat de presă ICR Londra 
object(WP_Term)#13053 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }